Comisiile reunite din Camera Deputaţilor au dat ieri raportul final pe proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil, iar astăzi legea urmează să primească votul final în plen. Aproximativ 350.000 de gospodării vor intra în categoria consumatorilor vulnerabili şi vor beneficia de subvenţii în contextul exploziei facturilor la energie electrică şi gaze naturale.
Astfel, legea ar trebui să intre în vigoare de la 1 noiembrie, iar din sezonul de iarnă ar putea fi depuse cererile de către consumatori. Sezonul rece pe care se vor putea compensa facturile se întinde pe 5 luni, până la 31 martie, cu posibilitate de prelungire.
Comisiile estimează că legea va intra în vigoare din punct de vedere juridic cel mai devreme săptămâna viitoare, în urma publicării în Monitorul Oficial, ulterior aprobării în plenul Camerei şi promulgării de către preşedintele Iohannis. Argumentul a fost că, în acest fel, instituţiile implicate vor avea timp până la 1 noiembrie să se pregătească pentru implementarea noului sistem, iar beneficiarii să depună actele necesare pentru a primi subvenţiile.
Comisiile au mai votat majorarea venitului mediu lunar până la care se acordă ajutorul de încălzire de la 810 la 1.386 lei/persoană în cazul familiei şi de la 1.445 la 2.053 lei în cazul persoanei singure.
Potrivit Digi24, guvernul ia în calcul compensarea facturilor cu până la 40%. Executivul urmăreşte să voteze această măsură în cadrul unei şedinţe de Guvern, până la finalul acestei săptămâni.
1. Lege insuficientă
(mesaj trimis de Anonim în data de 08.09.2021, 07:15)
Lege insuficientă raportat la creșterile de preț enorme care au avut loc și vor mai avea loc.
O familie care are puțin peste limitele alea nu va primi nicio compensație și va plăti milioane la încălzire,, gaze sau curent.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Om în data de 08.09.2021, 18:44)
Este foarte simplu. Tu, eu si alti fraieri platesc subventia pentru companiile cu capital strain. Lasati piata libera si vom vedea pretul real, nu-i mai protejati pe capitalisti!
1.2. Citeste cartea de economie (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2021, 18:59)
Citeste cartea de economie si o sa vezi ca in conditii de oligopol, piata libera e fix pix, nu regleaza nimic, vei plati fix cat cer bogatanii pe ce iti vand sau vei aprinde un foc in soba sa te incalzesti. Nu te lasa prostit de argumente puerile.
2. Suntem prea săraci
(mesaj trimis de Anonim în data de 08.09.2021, 07:50)
Suntem prea săraci pentru a considera "consumatori vulnerabili" doar i categorie îngustă de 500.000 de persoane.
In fapt, peste 85% din populația României e vulnerabila la actualele preturi la energie și gaze.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de antonim în data de 08.09.2021, 10:03)
Insinuezi ca electoratul de dreapta din Romania se incadreaza la categoria consumatori vulnerabili, cu petic dorsal?
2.2. Omul care (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Anonim în data de 08.09.2021, 11:47)
Omul simplu tânăr, care lucrează în corporație pe 2100 lei in mână (din care dă 1700 pe rata sau pe chirie) și care NU se incadreaza ca și consumator vulnerabil, e de stânga sau de dreapta??
Ăla din ce trăiește, din ce ii mai rămâne?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de antonim în data de 08.09.2021, 12:59)
Ala este amator de placute suedeze si se incadreaza el singur de dreapta. Sa traiasca dupa cat l-a dus capul!
2.4. Procente (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Prostu' satului în data de 09.09.2021, 01:19)
Niciun om normal la cap n-ar trebui sa ajunga nici macar pe-aproape de procentul asta halucinant de indatorare, 1700/2100 = 81%. Chiar si jumatate din valoarea asta e mult prea mult la venituri mici.
Bun. Ai zice ca ar trbeui data o lege care sa interzica supraindatorarea tembelilor care nu-s in stare sa faca o impartire de clasa a patra fara sa-i ia somnul. Dar, daca o dai, te trezesti cu Sosoaca la poarta cu poalele-n cap mugind despre drepturile romanilor si iese urat.
Recunosc sincer ca n-am solutie pentru cineva care e chiar atat de tembel incat sa dea 1700 pe chirie cand ea/el castiga 2100. Nici nu cred sa existe solutie.
Pentru altii, oameni cinstiti si truditori, dar care n-au avut sansa unei familii/educatii care sa le faciliteze intrarea in viata mai sus de-atat, as zice asa:
- 1700 costa o chirie pentru trei camere intr-un cartier nu chiar marginas din Bucuresti. Cand esti la nivelul asta, 1700 chirie vs 2100 salariu net, sigur poti trai si intr-un apartament de doua camere mai departe de centru, dar care-o sa te coste doar 1000. Asta daca ai familie; daca nu, te poti multumi fara probleme cu o garsoniera, sau cu apartament shared. Daca aia pot s-o faca fara fasoane prin vest si prin America, sigur nu e prea jos pentru nasul tau fin.
- Insoara-te/marita-te. Oricum vrei s-o faci la un moment dat, iar unde-s doi, puterea (financiara) creste. Presiunea sociala merge oricum in directia asta si, sa-mi fie cu iertare, nu e obligatia societatii si-a platitorilor de taxe (i.e. subsemnatul) sa-ti asigure tie traiul boem pe care ti-l doresti.
- Invata dracului o meserie, invata sa faci ceva, orice. ORICE ai vrea sa faci in tara asta, nu gasesti oameni.
Daca corporatia te plateste 2100 lei/luna - adica 100 lei/zi - inseamna ca, iarasi sa-mi fie cu iertare, nu prea esti bun de nimic. Mi--am stricat seara "negociind" cu unii (a treia sau a patra echipa) sa-mi puna niste gresie, fara pretentii, intr-o scara de bloc. O sa bat palma cu ei la 100 lei/m2. SIGUR poti invata atata meserie cata sa pui un prapadit de metru patrat de gresie intr-o zi de munca, o placa pe ora...
Valabil pentru zugravi, instalatori, taietori de iarba/frunza la caini si inca 1001 meserii relattiv lejere si putin calificate... iar cererea este si va continua sa fie in crestere.
Daca nimic din toate cele de mai sus n-ajuta, da si tu o spaga si angajeaza-te la stat. Tot prost o sa castigi, dar macar ai odihna asigurata pentru tot restul vietii.
2.5. Ma injura Make, dar... (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de Prostu' satului în data de 09.09.2021, 01:21)
... lasa-te de fumat. Nu doar ca-ti distruge sanatatea, dar nici nu-ti permiti.
2.6. 1700 la 3 camere ?? (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2021, 19:03)
1700 la 3 camere ?? mai taie o camera si ajungi la scorul corect. Pai.. daca dai 1700 pe chirie sau rata din 2100-2500 lei si vine factura de incalzire de 1000 lei pe luna.. cum faci??
Sunt tineri, pensionari si multi altii in aceasta situatie... efectic nu-si pot permite sa plateasca si vor deveni datori vanduti la camatari ca sa poata sustine subzistenta.
Mai mult munca nu te ajuta decat pe termen scurt - nu poti tu munci, cat pot ei scumpi si ajungi la pepeni, te asigur.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2021, 15:28)
Iara iau bani tiganii,pensionarii de boala inchipuita,aia ce lucra la gri si altii ca ei.Mie ,caruia multinationala imi ia trei randuri de piele pe trei schimburi si-mi da 2400 pe luna, statul n-o sa-mi dea nimic.De ce? Fiindca-s fraier si muncesc.Asta-i doctrina liberala a lui Katz ! Toti consumatorii casnici ar trebui subventionati.Mai ales aia care castiga mult,caci aia platesc taxe mai mari.LOR li se cuvine sa primeasca ceva inapoi, inaintea altora.Asta-i liberalism d-- Katz.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2021, 18:18)
Energie libera si gratuita pentru toti cetatenii indiferent de venit! venit general garanta de ;a anstere la moarte...asta trebuie sa faca un stat...nu sa faca legi care sa privilegieze multinationalele iar pe saraci s aii lase in intuneric, foame si frig....asta e neoliberalismul muma pentru minoritati bogat si ciuma pentru majoritatea saracita si exploatata de plutocratie.Adevar va spun, fratii mei de suferinta! Restul e doar a pune pe unii contra altora, adica divide et impera si nu contra cui trebuie!
4. Alti comunisti
(mesaj trimis de Om în data de 08.09.2021, 18:38)
Penelisti cu numele. De fapt sunt mai comunisti decat pesedistii. Lasati piata libera, bai autotstiutorilor. Cu pomeni si compromisuri ramanem de caruta in EU. Lasati preturile libere si vedeti apoi preturi adevarate, nu "subventionate".
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de antonim în data de 08.09.2021, 19:17)
Piata libera inseamna bâtă cu leduri.