CSALB: "S-a constatat că sunt necesare clarificări asupra procedurilor administrate de Centrul SAL Bancar"

A.C.
Bănci-Asigurări / 25 iulie 2017

"S-a constatat că sunt necesare clarificări asupra procedurilor administrate de Centrul SAL Bancar"

În urma analizei solicitărilor formulate de consumatorii care se adresează Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), s-a constatat că sunt necesare clarificări referitoare la cele două proceduri pe care le administrează Centrul SAL Bancar: procedura de soluţionare alternativă finalizată cu propunerea unei soluţii - Concilierea - şi procedura de soluţionare alternativă finalizată cu impunerea unei soluţii - Arbitrajul, potrivit unui comunicat de presă.

În comunicat se transmite: "Această procedură (Concilierea, n.r.) este preferată de consumatori, avantajul fiind că părţilor le este mult mai uşor să comunice, să negocieze şi să discute punctual şi liber despre nemulţumirile pe care le au, în încercarea de a ajunge la o soluţie comună şi agreată de acestea. Negocierea se face sub îndrumarea conciliatorilor CSALB. Discuţiile cu părţile şi schimbul de documente au loc în întâlniri la sediul CSALB sau doar online, pe e-mail, telefon sau prin curier. Procedura este foarte flexibilă, întâlnirile sunt stabilite de comun acord, în funcţie de disponibilitatea fiecărei părţi, iar soluţia este prezentată şi redactată astfel încât să fie uşor înţeleasă de consumator. Consumatorul poate fi reprezentat şi/sau asistat de un avocat al cărui onorariu îl suportă. De asemenea, există posibilitatea de a fi reprezentat de o asociaţie de consumatori al cărei membru este. În cazul în care un consumator doreşte să fie reprezentat de o terţă persoană, o poate mandata în baza unei procuri notariale".

Conform sursei, fiind vorba de o conciliere, consumatorul şi comerciantul au posibilitatea de a se retrage din procedură în orice moment sau de a alege dacă acceptă sau nu soluţia propusă de conciliator. Consumatorul se poate adresa ulterior şi instanţelor judecătoreşti.

Reprezentanţii CSALB a precizat: "Denumirea acestei proceduri (Arbitrajul, n.r.) - de soluţionare alternativă finalizată cu SOLUŢIA IMPUSĂ - se referă exclusiv la faptul că soluţia pronunţată de Tribunalul Arbitral este obligatorie pentru ambele părţi. Aşadar, este important a se înţelege faptul că CSALB nu poate impune comercianţilor participarea la acest tip de soluţionare, aşa cum au înţeles mulţi dintre consumatori (participarea la procedură fiind tot voluntară)".

Potrivit sursei citate, arbitrajul este o procedură mai strictă, mai apropiată de procedurile judiciare, părţile putând să se retragă doar până la constituirea Tribunalului Arbitral. Ca şi în cazul procedurii de conciliere, consumatorul poate fi reprezentat şi/sau asistat de un avocat, o asociaţie de consumatori sau de o terţă persoană. De asemenea, soluţionarea prin intermediul CSALB nu exclude posibilitatea de a formula ulterior anumite solicitări printr-o procedură judiciară.

Astfel, în sursă se susţine că angajaţii şi colaboratorii CSALB nu pot oferi consultanţă juridică decât pe chestiuni legate de procedurile SAL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb