Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţin că următoarea perioadă de programare va fi fructificată la maximum de ţara noastră, fiind o şansă importantă pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural autohtone.
Întâlnirea celor doi oficiali a avut loc astăzi, în contextul vizitei pe care delegaţia condusă de comisarul european o efectuează în Capitală, în perioada 10 - 12 februarie. Pe lista temelor abordate, s-a regăsit problematica Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, precum şi a viitoarelor subvenţii în agricultură acordate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Astfel, au fost discutate stadiul actual al viitorului PNDR, calendarul propus pentru definitivarea şi aprobarea acestuia, precum şi pregătirea sub-programului tematic pentru pomicultură.
Totodată, discuţiile s-au axat pe pregătirile pentru implementarea plăţilor directe şi opţiunile pe care România le are în noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014-2020. De asemenea, a fost reconfirmată acordarea plăţilor naţionale tranzitorii pentru a creşte valoarea sumelor acordate la hectar în viitoarea perioadă de programare.
În prima zi a vizitei, Dacian Cioloş s-a întâlnit cu vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Ieri dimineaţă, domnia sa a avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, apoi cu reprezentanţi ai Asociaţiei Comunelor din România, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici. În ultima zi a vizitei sale în ţara noastră, comisarul va avea o întrevedere cu Traian Băsescu.
Potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii şi Ministerul Fondurilor Europene, în schema propusă de Guvernul României pentru sistemul de absorbţie a fondurilor europene 2014-2020, doar trei ministere vor mai avea în subordine autorităţi de management (AM) pentru programele operaţionale: Ministerul Fondurilor Europene (4 AM-uri), Ministerul Dezvoltării Regionale (3 AM-ri) şi Ministerul Agriculturii (2 AM-uri). Potrrivit actualei structurii a cabinetului Victor Ponta, doi miniştri care au în subordine autorităţi de management sunt de la Partidul Social Democrat iar unul de la Partidul Conservator.
Ministerul Fondurilor Europene va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice va fi autoritate de management pentru Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativă, respectiv pentru programele de cooperare teritorială europeană. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi autoritate de management pentru Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Programul Operaţional pentru Pescuit. "Prin stabilirea atribuţiilor de autoritate de management doar la nivelul a trei ministere, se urmăreşte simplificarea structurii instituţionale", ne-au transmis reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene.
Ministerul Fondurilor Europene este coordonatorul întregului proces de elaborare a documentelor de programare pentru perioada 2014-2020, având rolul de integrator al documentelor realizate de ministerele de linie. Suplimentar, în viitoarea perioadă de programare Ministerul Fondurilor Europene va fi responsabil cu coordonarea sistemului de implementare a fondurilor europene, iar ministerele de linie vor fi în continuare responsabile cu politicile sectoriale.
Bugetul PNDR 2014-2020 este de 8, 0156 miliarde euro, contribuţie europeană.
Propunerile de măsuri pentru noul PNDR vizează investiţii în activităţi agricole şi non-agricole, măsuri de mediu şi climă, precum şi o serie de măsuri suport cum sunt: transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare, servicii de consiliere, cooperare, gestionarea riscurilor, Leader şi asistenţă tehnică.
La încheierea întrevederii cu Eugen Teodorovici, Dacian Cioloş a declarat: "Este important ca, pentru următoarea perioadă financiară 2014-2020, România să creeze un sistem simplu, transparent şi accesibil pentru beneficiari. Pentru zone precum Delta Dunării este nevoie de o strategie integrată, care sa aibă în vedere complementaritatea fondurilor europene şi folosirea eficientă a instrumentelor puse la dispoziţie de cadrul european".
La rândul domniei sale, ministrul Teodorovici a precizat: "Cheia succesului în absorbţia fondurilor europene este sistemul de implementare, care trebuie să fie eficient şi performant. Şi din acest motiv, 2014 este un an cheie în care trebuie să finalizăm reforma sistemului, pentru a maximiza absorbţia fondurilor europene în ambele perioade de programare".
Potrivit Ministerului Fondurilor Europene (MFE), banii alocaţi de UE ţării noastre pentru perioada 2014-2020 se ridică la aproximativ 43 miliarde de euro, dintre care circa 21 miliarde de euro pentru politica de coeziune şi peste 18 miliarde de euro pentru agricultură, pescuit şi plăţi directe în agricultură (sume exprimate în preţuri curente raportate la anul 2012).
MFE apreciază că sistemul de implementare a fondurilor europene va fi mult mai eficient în perioada 2014-2020, datorită simplificării structurii instituţionale. Totodată, sistemul va fi mai bine coordonat, fiind stabilite atribuţii de autoritate de management numai la nivelul a trei ministere.
Astfel, Ministerul Fondurilor Europene va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.
De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativă, respectiv pentru programele de cooperare teritorială europeană;
Nu în ultimul rând, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi autoritate de management pentru Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Programul Operaţional pentru Pescuit.