Dan Plaveti preia temporar atribuţiile de director general al companiei Tarom, iar Gabriel Stoe revine director financiar, după cum a anunţat societatea.
"Consiliul de Administraţie al Tarom s-a reunit în şedinţă joi, 4 august, având pe ordinea de zi mai multe puncte privitoare la activitatea companiei. Unul dintre obiectivele principale ale administratorilor este reprezentat de creşterea eficienţei pe toate planurile în cadrul Tarom. O atenţie deosebită este acordată evoluţiei financiare a companiei, fapt reflectat de rezultatele financiare pentru primele şase luni din 2016, care se încadrează în bugetul aprobat pentru acest an. Prin urmare, Consiliul de Administraţie a decis ca Gabriel Stoe să îşi reia rolul de director financiar în cadrul Tarom, pentru a continua ameliorarea rezultatelor financiare şi atingerea obiectivelor stabilite pentru 2016", potrivit societăţii, citată de Agerpres.
Gabriel Stoe a fost numit Director Financiar al Tarom în 2015, în urma unei selecţii efectuate conform OUG 109/2011, iar din martie 2016 a preluat interimar şi atribuţiile funcţiei de director general.
Reprezentanţii Tarom au mai precizat: "Consiliul de Administraţie apreciază activitatea şi îi mulţumeşte lui Gabriel Stoe pentru eforturile de a redresa compania şi de a consolida echipa executivă. Selecţia unui director general al Tarom, în conformitate cu prevederile Legii 111/2016, este un proces estimat să mai dureze 4-6 luni. Între timp, Consiliul de Administraţie doreşte să lucreze în continuare în strânsă legătură cu echipa executivă şi a decis ca Dan Plaveti să preia temporar atribuţiile de Director General, începând din 5 august 2016 şi până la încheierea procesului de selecţie. Dan Plaveti este membru în Consiliul de Administraţie al Tarom. Are experienţă managerială în companii private şi de stat şi cunoştinţe solide în domeniul aviaţiei, fiind absolvent al Facultăţii de Aeronave".
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954. Aceasta îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 - membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA,) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene.