De ce alegătorii votează partide anormale

Un lucru este clar. Chiar şi după standardele jalnice din Europa de Est, partidele din România sunt anormale. Unul dintre motive ţine, pur şi simplu, de stilul de comunicare. Orice grupare politică se agită, spune ceva, comunică. Mai reuşit sau mai puţin reuşit.

La noi, însă, majoritatea partidelor... nu comunică nimic. Nici măcar prostii. Au intrat în silenzio stampa. Cazul cel mai curios este acela al USR. Dacă nu ar fi fost câteva scandaluri între cei câţiva membri ai partidului, nici nu am fi ştiut că acest grup mai există după alegerile parlamentare. Nici despre PNL, PMP sau UDMR nu poţi spune prea multe, ce plan au ca partide. Doar de la PSD sunt câteva tentative, dar acolo este vorba de membrii Guvernului şi de liderii parlamentari. Prima anormalitate, aşadar - partide care nu spun nimic publicului şi suporterilor.

A doua anormalitate. Partide care nu doresc să intre în competiţie politică. Iarăşi, ceva foarte curios. În toate statele, din Tanzania până în Franţa, partidele manevrează astfel încât să ajungă sau să rămână la putere. La noi, nu.

Luaţi cazul alegerilor locale care, conform legii, ar trebui organizate atunci când un primar moare, este închis sau îşi dă demisia (spre exemplu, pentru că a ajuns ministru). În orice ţară, Opoziţia încearcă să demonstreze că are oameni, că poate eroda partidul la putere. Acesta, la rândul său, vrea să arate că are încă susţinere.

În România, nu. Regimul Ponta a blocat ani de zile aceste alegeri. Opoziţia a tăcut mâlc. După ce, în fine, a fost obligat de instanţe să le organizeze, a constatat că nu se mai poate. Intrase în fereastra de 6 luni înainte de alegerile la termen.

Acum se repetă circul. Pe undeva, este de înţeles că PSD-ul se codeşte să organizeze alegeri în unele oraşe şi comune. Chiar dacă datorită sistemului într-un singur tur şi fragmentării Opoziţiei s-ar putea să le câştige, s-ar vedea cât de mult s-a erodat după protestele generate de Ordonanţa 13. Plus că ar da ocazia aripilor din partid să îşi mai înfigă cuţite în spate.

Dar absolut bizară este atitudinea Opoziţiei. În special a naţional-liberalilor. Să nu scoţi nici măcar un sunet pentru a cere alegeri pentru posturile vacante, asta este "noaptea minţii".

Al treilea motiv. Calitatea politicienilor. Sau, mai degrabă, lipsa acesteia. Cred că putem fi cu toţii de acord că niciodată România nu a avut politicieni de o calitate atât de scăzută. Analfabeţi, penali, agramaţi.

Marele mister este, însă, altul. De ce alegătorii acceptă asta? De ce i-ar vota încă o dată?

Ştiu, ştiu... Au ieşit în stradă sute de mii de oameni. Alte milioane au rămas în casă, însă au simpatizat cu protestatarii. Dar alte milioane continuă să susţină (chiar dacă doar pasiv) aceste partide şi aceşti politicieni. Aici este problema.

Prima explicaţie care îmi vine în minte este aceea legată de costuri. La nivelul vorbelor, toţi vor schimbare. Vrem "o ţară ca afară". Sau spitale moderne. Sau canalizare în sat. Un pod peste Dunăre. Etc.

Teoria economică are un nume pentru acestea. "Preferinţe declarate". Adică cele despre care vorbim că le-am avea. Însă tot teoria economică ştie că există şi "preferinţe revelate". Adică acelea pe care le dezvăluim prin alegerile pe care le facem efectiv. Spre exemplu, oamenii spun că ţin dietă. Însă, atunci când cumpără efectiv ceva din supermarket, mulţi îşi înfundă coşul cu produse saturate de zahăr şi grăsimi. De ce? Pentru că adesea sunt mai ieftine, iar asta contează.

La fel şi în politică. Mulţi alegători ştiu bine că politicienii actuali nu fac nimic. Dar sunt, pe de altă parte, îngrijoraţi că reforma ar aduce costuri. De pildă, şoferii din Bucureşti se plâng, toţi, că se parchează "aiurea". Dar tot ei ştiu bine că dacă ar apărea un primar care să pună ordine, ei ar trebui să îşi parcheze maşina corect. Într-o parcare, eventual cu plată. Şi atunci?... Nu este mai simplu să îşi lase maşina să blocheze, direct, banda 1, cu luminile de poziţie aprinse? Este, practic, gratis, iar Poliţia oricum nu te deranjează...

Al doilea motiv este ceva mai profund. Realitatea este că această clasă politică este destul de reprezentativă. Mulţi alegători ştiu bine că politicienii pe care i-au votat fură. Eu i-am întrebat pe unii ceva simplu. "De ce îi mai susţineţi?". Iar răspunsul pe care l-am primit este, adesea, şocant. "Tocmai pentru că fură!".

Există alegători care recunosc deschis: "Dacă aş fi în locul lor, eu aş fura chiar mai mult!". În universul lor mental nu există ideea de funcţie publică. Orice funcţie este, esenţial, privată. Autoritatea este strict personală, nu instituţională: Cutărescu are influenţă asupra lui Vasilescu. Deci profitul trebuie să fie personal.

"Mie ce îmi iese de aici?" - mi-a spus, odată, un politician cu care nimerisem odată la o emisiune. Între timp omul a ajuns de două ori la zdup. Însă mulţi îl mai susţin. Se pare că i-a "ieşit" ceva din furtişagurile comise, iar pentru admiratorii săi, aceasta este dovada că e "valabil".