Directorul companiei nucleare ruseşti de stat a fost numit ministru al Energiei

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 mai 2008

Premierul rus Vladimir Putin l-a numit, ieri, pe ministrul energiei, Serghei Şmatko, director al companiei de stat din domeniul nuclear "Atomstroiexport", care construieşte prima centrală nucleară a Iranului, relatează Reuters. Numirea-surpriză îl va pune pe Shmatko, un oficial din domeniul nuclear de formaţie militară şi fără experienţă în domeniul petrolului şi gazelor, în fruntea industriei energetice a Rusiei, cel mai mare producător de gaze naturale din lume şi al doilea exportator de petrol.

Potrivit NewsIn, Şmatko, în vârstă de 42 de ani, a fost în centrul atenţiei în ultimii ani odată cu construirea centralei nucleare de la Bushehr, în sud-vestul Iranului. În cadrul unui contract de un miliard de dolari, Rusia a efectuat deja livrări de combustibil nuclear pentru fabrică, în pofida îngrijorărilor exprimate de americani şi de europeni cu privire la procesul de îmbogăţire a uraniului efectuat de Teheran.

În afară de responsabilitatea de a implementa o politică a gazului şi petrolului, funcţia de ministru al energiei îl va trans­forma pe Şmatko în una dintre persoanele-cheie ale sectorului energetic. Şmatko a condus Atomstroiexport din 2005, iar din luna ianuarie era şi director-adjunct al "AtomEner­goProm", compania gigant care are toate bunurile civile din domeniul nuclear al Rusiei. Deocamdată nu se ştie dacă Şmatko se va retrage din aceste funcţii după preluaera portofoliului.

El a preluat funcţia imediat după absolvirea unei şcoli militare în 2004, unde s-a specializat în "apărarea şi securitatea Federaţiei Ruse", potrivit biogafiei oficiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb