DUPĂ 11 ANI, GUVERNUL NĂSTASE LOVEŞTE DIN NOU: Prăpădul ROMTELECOM / TELEKOM

Cu ROMTELECOM au început marile privatizări în România. La sfârşitul anului 1998, (prea) curând după prăbuşirile economiilor Rusiei şi Bulgariei - care au dărâmat şi interesul investitorilor pentru privatizările din partea aceasta a Europei - guvernul Radu Vasile a pus pe piaţă una dintre cele mai mari companii din portofoliul statului. Strategia eşalona privatizarea în trei etape: 1) vânzarea a 21% din acţiuni, acompaniată de o majorare de capital care să-l ducă pe cumpărător la 35%; 2) efectuarea unei oferte publice iniţiale de acţiuni, anterior împlinirii a trei ani de la tranzacţie, la un preţ mai mare decât preţul din contractul de privatizare şi 3) vânzarea restului acţiunilor statului, după cinci ani de la tranzacţie, adjudecătorul primei etape urmând să aibă drept de preempţiune.

Aşa cum se ştie, cumpărătorul a fost OTE, deţinut 100% de statul grec, dar care - simultan cu oferta din România - îşi începea propria privatizare, pe bursa din New York.

Fără să fie un mare succes, contractul de privatizare parţială a ROMTELECOM nu poate fi considerat în nici un caz un eşec. Guvernul român a obţinut 337,5 milioane de dolari pentru 21% din acţiunile sale, iar alte 337,5 milioane de dolari au fost vărsate în contul ROMTELECOM, pentru majorarea de capital, ceea ce evalua societatea la 2 miliarde de dolari.

Pe lângă acţiuni, OTE a obţinut câteva avantaje majore: partea română s-a angajat ca timp de cinci ani să menţină monopolul comunicaţiilor prin fir, să nu vândă alte acţiuni fără acordul OTE, să acorde companiei o licenţă de telefonie fixă şi una de telefonie mobilă.

În schimb, OTE s-a angajat ca într-un termen de patru ani să dubleze valoarea în dolari a acţiunii ROMTELECOM.

Pentru a-şi îndeplini această obligaţie, OTE a solicitat şi a obţinut dreptul de uzufruct pentru încă 16% din acţiuni, adică majoritatea în AGA şi în consiliul de administraţie la AGA ordinare; nu şi la AGA extraordinare, nu şi dreptul la dividendele aferente celor 16%, iar hotărârile strategice se luau prin consens.

Cele mai importante obiective de dezvoltare ale ROMTELECOM, care trebuiau atinse până la 31 decembrie 2002, au fost: înlocuirea centralelor analogice cu cele digitale; instalarea în medie a 350.000 de noi linii telefonice pe an, pentru creşterea densităţii de linii telefonice la 100 de locuitori, de la 18,3% în 1998, la 24,4% până la 31 decembrie 2002; înlocuirea anuală a 100.000 linii telefonice vechi (manuale/analogice) şi creşterea gradului de digitalizare a reţelei, de la 49% în 1998, la 69% la sfârşitul anului 2002; telefonizarea satelor cu peste o mie de locuitori. Finanţările trebuiau asigurate de OTE şi de ROMTELECOM, fără garanţii guvernamentale.

În primii doi ani, 1999 şi 2000, Fondul Proprietăţii de Stat a certificat investiţii de aproape 2 miliarde de dolari. Dacă grecii şi-ar fi îndeplinit obligaţia contractuală şi în următorii doi ani, la sfârşitul lui 2002 ROMTELECOM ar fi trebuit să valoreze 4 miliarde de dolari. Numai că s-a schimbat guvernul, iar la manete a ajuns Năstase Adrian & Co.

La apropierea scadenţei ofertei publice iniţiale, de confirmare a creşterii valorii acţiunilor, managementul grec al ROMTELECOM SA a început o campanie de discreditare a operatorului român de telecomunicaţii, lansând chiar ipoteza fantezist-iresponsabilă a iminenţei falimentului. Ba chiar au ameninţat că pleacă din România dacă nu se acceptă o "salvatoare" majorare de capital, prin care OTE să preia în proprietate cele 16% pentru care avea uzufruct. În loc să-i pună la punct pe administratorii greci ai ROMTELECOM şi să apere imaginea unei companii gigantice, la care statul român era acţionar majoritar, terminatorii Nica & Năstase au abandonat strategia iniţială de privatizare, au "cedat" şantajului şi au aprobat majorarea de capital.

Aşa s-a produs a doua etapă a privatizării ROMTELECOM SA, în urma căreia OTE a ajuns să deţină 54% din ROMTELECOM. Guvernul Năstase a cedat controlul ROMTELECOM prin majorare de capital făcută doar de OTE, care a obţinut proprietatea celor 16% solicitate. Pentru imaginea publică, s-a făcut şi o tranzacţie: guvernul a vândut 3% cu 31 de milioane de dolari, ceea ce evalua compania la 1 miliard de dolari. În anul 2003, pentru o acţiune s-a încasat jumătate din preţul anului 1998, deşi între timp în companie se investiseră bani serioşi! A fost semnat un contract, care ar fi mai corect numit aranjament, foarte păgubitor pentru partea română.

Ca să nu pută prea tare aranjamentul, Nica & Năstase au renunţat la "oferta publică iniţială de acţiuni, (care trebuia) făcută la o valoare mai mare decât preţul iniţial" - adică cu mult mai mare decât preţul acceptat de ei! - prevăzută în contractul din 1998.

Afacerea a avut şi o determinantă politică, făcându-se în famiglie: social-democraţii români cu socialiştii greci şi ar fi trebuit ca - alături de PETROMIDIA, ALRO şi SIDEX - să-i aducă pe decidenţii români în atenţia DNA, mai degrabă decât mătuşa Tamara sau EADS. OTE, la rândul său, a fost permanent supusă influenţelor politice de acasă. Îmi amintesc că prima decizie a grecilor, în februarie 1999, a fost înlocuirea furnizorilor români cu clientela lor, iar unele decizii strategice au fost condiţionate de alegerile care urmau să aibă loc în Grecia.

Privind retrospectiv, ROMTELECOM-ul controlat de OTE a ratat toate privilegiile oferite de cele două contracte de privatizare:

-Deşi a beneficiat timp de cinci ani de monopolul telefoniei fixe, ROMTELECOM a fost bătut "pe teren propriu" de competitori nou apăruţi. A pierdut în fiecare an sute de mii de abonaţi, iar acum operatorii alternativi au ajuns să controleze peste 50% din piaţă, dovedindu-se mai flexibili şi reuşind să se impună mai ales pe segmentele bănoase: la convorbirile internaţionale şi la portofoliul de clienţi corporativi.

-Licenţa GSM, obţinută gratuit cu ocazia primei etape de privatizare, nu a fost fructificată decât în anul 2003.

-Abia din anul 2008 a oferit servicii de televiziune prin internet (IPTV), iar televiziunea prin satelit (DOLCE), nu are încă un număr satisfăcător de abonaţi.

Situaţia este fidel reflectată de cifrele bilanţiere.

TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATONS (ex ROMTELECOM) are acţionari pe OTE (Grecia) - cu 54,01% (DEUTSCHE TELEKOM deţine 40% din OTE) şi statul român - cu 45,99%:

-Cifra de afaceri a crescut din 1999 - până în 2005, a rămas apoi practic constantă - până în 2009, iar de atunci încoace scade an de an, ajungând la -20% la 31 decembrie 2013; rezultatele din anul 2014 nu mai sunt accesibile, pentru că, pur şi simplu, nu a mai îndeplinit obligaţia legală de a depune bilanţul.

-Activul net contabil a copiat evoluţia cifrei de afaceri, urmând aceeaşi tendinţă de scădere.

-Faţă de anul 2006, în 2013 profitul companiei s-a înjumătăţit, ajungând la 58 milioane euro, dar în anii 2010 şi 2011 pierderile au cumulat 250 milioane euro.

TELEKOM ROMÂNIA MOBILE TELECOMMUNICATIONS (ex COSMOTE) are acţionari pe COSMOTE MOBILE TELECOMMUNICATIONS (Grecia, deţinut 100% de OTE) - cu 70% şi TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATONS (ex ROMTELECOM, în care statul român mai deţine 45,99%) - cu 30%:

-Cifra de afaceri a băltit până în anul 2006, când a crescut brusc de opt ori, dar cu preţul intrării pe pierderi; pierderile cumulate pe perioada 2006-2014 sunt de 235 milioane euro, iar provizioanele constituite nu depăşesc o treime din pierderi. Pare evident că managementul a urmărit mărirea cotei de piaţă, chiar cu riscul intrării în faliment.

-Activul net contabil s-a prăbuşit, de la +100 milioane, la -100 milioane euro, ceea ce înseamnă că acţiunile nu mai valorează nimic!

Situaţia aceasta este consecinţa deciziilor găştii Năstase & Comp, care şi-a bătut joc de interesul statului român, schimbând strategia de privatizare şi servind interesele părţii greceşti, aşa cum a făcut şi în cazul PETROMIDIA-ROMPETROL sau când a cedat ruşilor controlul ALRO, cea mai rentabilă companie românească, prin majorare de capital. Dar lucrurile ar fi putut să stea mai bine, dacă statul şi-ar fi apărat interesul, ca acţionar important în cele două companii de telecomunicaţii. Din 2006 până astăzi, s-au succedat guvernele Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta şi nu s-a făcut nimic! Ca şi cum cifrele ar fi fost bune!

Rămâne să vedem dacă guvernul Cioloş se va comporta cu adevărat ca unul de tehnocraţi şi va interveni în vreun fel. Dl Marius Bostan, ministrul comunicaţiilor, cunoaşte foarte bine situaţia, pentru că - până să fie numit - a fost administrator la TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATONS (ex ROMTELECOM).