Grupul american eBay a declarat azi că a încheiat vânzarea a 70% din acţiunile Skype, pentru 2 miliarde dolari, unui grup de investitori ce îi include pe cei 2 fondatori ai sistemului de telefonie prin internet, relatează AFP.
eBay, care va păstra o participaţie de 30% în cadrul grupului, va primi 1,9 miliarde dolari în numerar şi, ulterior, alte 125 milioane dolari, potrivit unui comunicat al grupului.
Tranzacţia evaluează grupul Skype la aproximativ 2,8 miliarde dolari.
În urma vânzării, 56% din capitalul Skype va fi deţinut de un grup de investitori, printre care se numără fondurile Silver Lake Partners şi Andreesen Horowitz, precum şi Biroul de Investiţii al Regimului de Pensii din Canada (CPPIB), conform NewsIn.
Restul de 14% va reveni celor 2 fondatori ai Skype, Janus Friis şi Niklas Zennstrom, prin intermediul societăţii Joltid. eBay a declarart la începutul lunii septembrie că va vinde 65% din Skype, companie preluată în urmă cu 4 ani de la cei 2 fondatori, pentru 3,1 miliarde dolari.