Zguduită de crize care ameninţă să îngroape sub ruine totul şi pe toată lumea, mai degrabă rătăcind, decît mergînd pe un drum al cărui capăt îl ştim şi-l acceptăm ca dezirabil, lumea în care trăim nu este cîtuşi de puţin o mîzgălitură informă pe hîrtia eternă a istoriei. Este un portret cît se poate de coerent şi de bine conturat. Această lume, cel puţin în dimensiunea ei economică şi politică, este întruchiparea principiilor darwinismului social.
Un concept care, în secolul al XIX-lea, a părut multora revoluţionar, capabil să dărîme şi să înlocuias-că cu succes ideologia social- creştină care domina încă spaţiul civilizaţiei euro-atlantice, la începuturile dezvoltării capitalismului super-industrializat. Nu acum, ci atunci a început alungarea definitivă a universului valorilor umane fundamentale şi al consideraţiilor morale din spaţiul activităţilor economice. Din cel politic fuseseră încă mai de mult izgonite, odată cu adoptarea cvasi generală a preceptelor machiavelismului ca armătură a oricărei acţiuni politice eficiente, încununată de obţinerea şi menţinerea puterii. Marile ideologii totalitare ale secolului XX, comunismul şi fascismul, s-au reclamat, direct sau indirect, de la darwinismul social. În ciuda prăbuşirii celor două sisteme care au încercat formule foarte asemănătoare de construcţie politică şi de "inginerie socială", ideologia care le-a inspirat nu a părăsit scena politică. A împrumutat diferite măşti ale liberalismului şi neo-liberalismului, curente politice pe care le-a parazitat, pînă la momentul în care monstrul ajuns la maturitate a putut ieşi din carcasa care-i ţinuse loc de adăpost, omorîndu-şi în acest proces şi gazda binevoitoare. Modelul economiei sociale de piaţă, care încă mai conţinea în armătura sa elemente ale unei morale a dezvoltării, care presupunea, în numele respectului faţă de fiinţa umană, un echilibru dinamic al raporturilor dintre efort social şi beneficii sociale, dintre stat/putere şi societate, dintre libertate absolută şi libertate relativă, abia dacă a trăit cîteva decenii după încheierea celui de al doilea război mondial, într-un areal foarte limitat, spaţiul german. Principiile liberale ale economiei de piaţă au fost insistent promovate, iniţial în numele eficienţei economice, iar ulterior pentru a justifica şi impune ca unică regulă a competiţiei legea celui mai tare. Justificarea şi acceptarea la nivel social a fost obţinută cultivînd cu insistenţă confuzia dintre reuşita în competiţie, reuşita economică şi eficienţă, pe fondul creşterii beneficiilor imediate ale "societăţii de consum". Încet, dar sigur, a început construcţia unei lumi în care legea celui mai tare a devenit modalitatea de a asigura "supravieţuirea" şi "dezvoltarea" celui mai bine adaptat mediului. Obiectivul ultim al concurenţei a fost împins dincolo de raţionalitatea economică în teritoriul fără echivoc al distrugerii. Uriaşul şi letalul joc al creşterii economice prin înghiţirea adversarilor, a concurenţilor celor mai graşi, domină universul economiei mondiale de peste patru decenii. Transformarea activităţilor bancare din unelte ale sistemului economic productiv şi puncte de sprijin ale dezvoltării sociale într-o rapace specie de rechini al căror singur instinct este să-şi identifice cît mai repede şi să-şi înghită prada, fără preocupare pentru orice alte considerente, nu este altceva decît încununarea principiilor darwinismului social. Înlăturarea consideraţiilor morale, atît de des invocate astăzi pe un ton paseist, drept cauză a degradării comportamentului sistemului financiar global, nu face nici cît o ceapă degerată. Ca să fie adaptată mediului, cel mai bine adaptată!, lumea acestor rechini nu putea să păstreze nici măcar umbra vreunei consideraţii morale în logica acţiunii sale eficiente. Ca dovadă, faptul că nici acum, după îndelungile lamentaţii şi ameninţări cu dispariţia tot mai slăbănoagei prăzi din care se hrăneşte, economia de producţie, comportamentul sistemului bancar mondial nu poate fi altoit cu niciun fel de precepte morale, ori măcar funcţional-morale. Economia de pradă nu este însă apanajul exclusiv al sistemului financiar. Ea este practicată şi în domeniul competiţiei dintre alte subsisteme economice, iar apariţia monştrilor prădători precum Enron, Halliburton, Gazprom, Rosneft şi alţii ca ei nu este nici întîmplătoare, nici nu mai poate fi oprită. Guvernele şi guvernările lumii au devenit unelte ale acestei uriaşe bătălii pentru supravieţuirea celui mai tare pe plan economic şi ulterior pe plan politic. Nu întîmplător, forma de monopol şi hipermonopol domină structura economiei mondiale şi reprezintă marca absolută a reuşitei.
Şi, ce au toate astea cu viaţa noas-tră cea de toate zilele, cu alegerile şi cu tot ceea ce se mai întîmplă prin jurul nostru?
Simplu, am să răspund: Aici este viaţa dumneavoastră! Viaţa ca o pradă, dar nu în sensul în care a folosit metafora creatorul ei, Marin Preda, ci răsturnat. Cei mai mulţi dintre noi nu suntem în postura să ne obţinem viaţa, nici măcar ca pe o pradă, ci suntem doar prada pe care alţii îşi construiesc viaţa! Lanţul trofic lucrează deocamdată în favoarea răpitorilor!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.04.2012, 09:49)
Situatia a fost aceeasi in toate perioadele;imperiile, dominatorii au pradat fara sa bage in seama ideologiile, acestaea au fost doar spoiala.
2. Dansul morţii
(mesaj trimis de Tudor Vasiliu în data de 25.04.2012, 10:03)
Iată un articol bun, o aplecare lucidă asupra impasului în care am ajuns. (Am fost tentat să-mi declin răspunderea, să scriu "s-a ajuns".)
Să sperăm că nu e vorba de o cupiditate iraţională. de o recădere în legile naturii ci de un reflex de supravieţuire datorat crizei. Să sperăm că fie educaţia, fie religia, fie buna alcătuire a unora dintre noi ne va împiedica să ne canibalizăm.
Românul, ca pradă, nu e oricum una uşoară. El a învăţat din străbuni să facă pe săracul, pe mortul, pe grămada...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.04.2012, 13:39)
Un articol pe care l-am citit cu placere, daca se poate folosi acest cuvant in contextul realitatilor pe care autorul le "demasca" atat de concludent ... In legatura cu debarasarea de consideratiile de ordin moral - cauza a comportamentului actualului "sistem financiar global", as avea o remarca: Este clar ca o astfel de de abordare este lipsita de "obiectul muncii" in conditiile in care sistemul este amoral.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de T. în data de 26.04.2012, 13:33)
Este amoral astazi, in urma deconstructiei asidue din ultimele doua secole si jumatate. Nu a fost mereu asa. Sigur..evul de aur e mereu o epoca din trecut, veti zice. Fiecare ev si-a avut (marile) dezechilibre. Dar cel actual e fondat direct pe unul..
4. articol catartic
(mesaj trimis de Salomeea în data de 25.04.2012, 18:01)
In China era considerat un mare pacat sa ridici competitia la rang de regula de aur a sistemului. Se pare ca si acolo monstrul nostru a patruns...sa moara si aceasta ultima speranta! asiatica? Este tragic sa deformezi natura umana ca sa justifici comportamentul in sitemul international, fie el politic, economic sau financiar. Natura umana este una nobila, nu una conflictuala, competitiva...trebuie sa avem curajul sa demascam acest fapt si mai mult sa ne imaginem un sistem in sincronie cu...