EDITORIAL Derapaj în lanţ pe Autostrada Democraţiei

Conceptul de autostradă conţine un principiu de eficienţă, creşterea semnificativă a valorilor de trafic, şi unul de democraţie, mărirea spaţiului de opţiuni, deci de libertate, atunci cînd este vorba să-ţi alegi o soluţie pentru deplasarea din punctul A în punctul B. În mod simetric, democraţia este construită, structural, pe un principiu al libertăţii, dar şi pe unul al eficienţei, din punc­tul de vedere al beneficiarului final - cetăţeanul. Împărţirea puterii de decizie între mai multe centre instituţionale şi inventarea unui riguros sis­tem de control reciproc între acestea, întărit de sancţiuni legale, este un fel de poliţă de asigurare, pentru cetăţeanul alegător. Cei cărora le dă mandat să hotărască asupra vieţii, libertăţii şi averii lui, nu vor putea abuza de acest privilegiu, iar dacă o fac, nu va fi prea tare, pentru prea multă vreme şi mai ales sub spectrul impunităţii. Cu alte cuvinte, democraţia funcţională este un sis­tem greoi, plin de iţe încîlcite, mare mîncător de energie, timp şi nervi, pentru deţinătorii mandataţi ai puterii, dar tocmai de aceea asigurător pentru beneficiarul final. Nimeni nu poate lua mingea să plece cu ea acasă, cînd vrea el sau cînd s-a supărat pe ceilalţi! "Părinţii fondatori" ai Constituţiei României post-decembriste cunoşteau, desigur, această filosofie a democraţiei şi, trebuie să recunoaştem, au încurcat atît de multe lucruri, pe altele le-au făcut prost de-a binelea, iar pe altele le-au ignorat suveran, de aşa manieră încît măcar un lucru a fost pînă de curînd sigur: orice utilizator al sistemului nostru democratic se va împiedica atît de des de insolvabile probleme constituţionale, încît nu va mai avea timpul necesar şi probabil nici energia să pună pe picioare o "dictatură". Nici măcar una "luminată", ori "justiţiară"!

Problema noastră, a celor care suntem cetăţeni ai Româ­niei, este că la noi simetriile şi asemănările dintre Democraţie şi Autostrăzi sunt mult mai multe decît regulile lui Thales pentru triunghiuri oarecare. În plus, nu duc la nimic bun, aşa cum e cazul teoremelor geometriei clasice.

Derapajul, scăpat de sub control, în care au intrat toate instituţiile Puterii, ameninţă să prăbuşească embrionul de autostradă democratică pe care ne tot străduim să-l dezvoltăm, de 16 ani încoace. Din păcate, exact ca în cazul celebrelor avortoane autostradale - Bucureşti-Piteşti şi Bucureşti-Constanţa, construcţia democratică întîrzie să se finalizeze pe direcţiile şi tronsoanele principale, iar ceea ce s-a construit, mai mult a fost reparat decît folosit.

Deşi aparent nu el este cel mai afectat de derapajele instituţionale, Parlamentul Româ­niei s-a trezit pus faţă în faţă cu propria deriziune. Unu, pentru că nu ştie a răspunde la întrebarea: "La ce foloseşte o moţiune simplă de cenzură, la adresa unui membru al Executivului?" Apoi, nici cînd e valabilă şi cînd nu, nici dacă aprobarea unei asemenea moţiuni atrage automat obligaţia remanierii guvernamentale, adică a schimbării respectivului ministru din funcţie. În al doilea rînd pentru că nu este deloc clar cum şi de ce operează un principiu al asimetriei - la numire, membrii guvernului trebuie aprobaţi de ambele camere, în şedinţă comună, vezi cazul Varujan Vosganian, iar la invalidare ar fi suficient votul majorităţii din Senat? Pe urmă: poate sau nu să fie fraudat votul cu bile în Senat? Iar dacă da, în cîte feluri? Cum se poate proba o fraudă a votului şi cum se poate apăra cineva de acuzaţia de fraudă? Ce consecinţe are pentru un "reprezentant ales" fraudarea votului, tentativa sau mimarea ei? Dar pentru ansamblul Camerei respective? Cînd este şi cînd nu este legal întrunit Parlamentul în şedinţă? Această din urmă întrebare a răsunat abia după ce Preşedintele Băsescu s-a prezentat în hemiciclul democraţiei româneşti pentru a contracara atacul cu suspendarea promovat de pe terenul Parlamentului, de adversarii săi. Cînd, în ce condiţii, se poate spune că Preşedintele şi-a îndeplinit obligaţia de a consulta Parlamentul? E suficientă simpla lectură a unui text şi pronunţarea apăsată a cuvîntului magic "consultat"? Cum şi cine invalidează hotărîrea luată deja de Parlament cu privire la organizarea alegerilor pentru Parlamentul European?

Guvernul este la rîndul lui asaltat de întrebări fără răs­puns. Trebuie sau nu trebuie demis automat titularul portofoliului justiţiei, după votul din Senat? Ce autoritate are Guvernul cînd este vorba despre organizarea referendumurilor? Se poate opune deciziilor luate de Parlament sau de Preşedinte? Poate amîna punerea lor în practică? Pentru cîtă vreme? În cazul referendumului pentru suspendarea Preşedintelui, procedurile sunt ceva mai clare, dar în cazul celui propus de Preşedinte, misterul este total. Dacă Parlamentul spune, printr-o hotărîre formală, că nu i se pare o idee bună, ori necesară, organizarea unei consultări populare pe tema "votului nominal", mai este obligat Guvernul să o organizeze? Cine tranşează în cazul unor asemenea dispute?

Răspunsul aflat pe buzele tuturor, zilele acestea, este unul singur: Curtea Constituţională! Uşor de zis! Instituţia aceasta este în democraţia noastră schioapă, din cauza excesului de originalitate, nici cal, nici măgar! În cele mai multe cazuri, mai ales cînd este vorba de autoritatea Parlamentului, judecăţile ei au cel mult caracter consultativ!!! Adică, ei spun, ei aud! Acum, toată lumea aruncă dintr-o dată asupra Curţii Constituţionale un maldăr de probleme, care în esenţa lor nu sunt atît juridice, cît politice. Cu alte cuvinte, pe umerii acestei înalte, dar fragile, instanţe stă responsabilitatea tranşării dis­putei dintre Preşedinte şi Parlament, dintre Preşedinte şi Guvernul Tăriceanu, dintre Guvern şi Parlament în privinţa demiterii ministrului Justiţiei, ba chiar şi între partidele politice aflate în aceeaşi alianţă de guvernare. Este nu numai nedrept, dar şi periculos ca toate aceste derapaje să fie aruncate în ograda Jus­tiţiei, a unei instituţii care nu este proiectată să facă aşa ceva, nu are nici capacitatea, nici vocaţia să fie arbitru politic.

Ciocnirile în serie care rezultă din derapajul necontrolat al vehiculelor conduse de năbădăioşii "şoferi" ai democraţiei noastre de tranziţie pun în pericol nu doar "soarta lor politică", ci şi integritatea instituţiilor la volanul cărora s-au suit, pun în pericol viaţa noastră, a pasagerilor care circulă paşnic şi regulamentar prin hîrtoapele democraţiei noastre subdezvoltate, iar dacă lucrurile nu se opresc la timp, ameninţă să prăbuşească şi bruma de "infrastructură" autostradal- democratică pe care o avem.