ENERGIA Contractul de privatizare "Petrom" - sfatul inteleptilor -

• Angoasele privatizării "Petrom"

O aleasă adunare obştească s-a apucat să atace privatizarea "Petrom", după semnalul pe care chiar preşedintele României l-a dat cu câteva săptămâni în urmă. Între cei ce critică virulent această privatizare probabil că nu există nicio legătură. Motivaţiile lor se suprapun într-un moment optim, fiecare încercând un meci în sumă nulă. Separându-se de pluton, dl. Băsescu are temei să-şi exprime îngrijorarea dacă ruşii de la "Gazprom" cumpără de pe piaţa de capital acţiunile OMV care le pot asigura, cu timpul, o poziţie semnificativă la această companie austriacă. Ceilalţi critici ai privatizării "Petrom" nu par să aibă motivaţiile Preşedintelui. Ceea ce îi încarcă negativ pe aceşti oameni, dar şi îi uneşte involuntar, nu ţine de paguba pe care ar fi suferit-o statul român cu această privatizare. Acţiunile nevândute ale "Petrom" către "salariaţi" sunt o parte din miza acestui joc agresiv. Separat, subzistă posibilitatea de a face o evaluare a tranzacţiilor şi investiţiilor "Petrom" încheiate până în 2004 cu diverse persoane, lucru care enervează.

Deja, terenul a fost creat pentru o posibilă evaluare, iar scandalul cu spioni nu face decât să legitimeze necesitatea de a o realiza cât mai repede. Peste toate acestea, o altă posibilă miză constă în afacerile străine cu petrol şi gaze în Româ-nia, dar care nu îşi au sursa în lumea occidentală, întrucât companiile petroliere vest-europene şi americane sunt saturate de multă vreme cu propriile capacităţi de rafinare.

N-au nevoie de români. În schimb, ruşii au petrol, dar nu au suficiente rafinării

Aşadar, gâlceava nu este generată de ceea ce scrie în contractul de privatizare "Petrom", ci mai ales de faptul că s-a încheiat acest contract, precum şi de ceea ce s-a omis în acest contract, dacă în acest fel se creează oportunităţi ce pot fi speculate economic sau politic. Culmea este că, cercetând contractul de privatizare al "Petrom", nu pare să existe nimic scandalos printre clauzele sale. Poate că sunt omisiuni, dar asta este altceva. De aceea, singura mea nedumerire legată de această privatizare este de ce într-un proces de manipulare a publicului nu sunt folosiţi profesionişti care măcar ştiu să citească şi să interpreteze un contract. Asta, aşa, pentru coerenţă, stil şi o aparenţă de credibilitate. Puncte sensibile există mai degrabă în conţinutul Legii nr. 555/2004, prin care s-a aprobat privatizarea "Petrom", sub aspectul regimului fiscal aplicabil cu implicaţii asupra concurenţei în piaţă. Sigur, dacă fac abstracţie de faptul că toate companiile petroliere din România s-au privatizat cu facilităţi fiscale sau scutiri ori reeşalonări de datorii.

Mă reîntorc însă la "Petrom". Contractul de privatizare al acestei companii oferă câteva surprize. De pildă, atât în contract cât şi într-unul din anexele la acest contract ce fixează actul constitutiv al companiei, se prevede că, până în decembrie 2009, statul român are un cuvânt greu de spus atât în consiliul de administraţie, cât şi în privinţa vânzării activelor de bază şi al acţiunilor emise de Petrom. Deşi statul nu are decât trei membri în consiliul de administraţie, nicio decizie nu poate fi luată în acest consiliu decât dacă există un quorum alcătuit de şase membri dintr-un total de şapte. Rezultă că, fără reprezentanţii statului român, se blochează deciziile în consiliul de administraţie al "Petrom". Or, strategia corporativă se fixează în consiliul de administraţie, nu în altă parte. În privinţa vânzării acţiunilor, de care aminteam, există o interdicţie de vânzare pe o perioadă de cinci ani. Cu toate acestea, contractul permite vânzarea acţiunilor de OMV către un afiliat al său, pe care îl controlează exclusiv. Deocamdată. OMV deţine 35% din acţiunile Borealis A/S, 50% din acţiunile AMI Agrolinz International GmbH, 10% din acţiunile MOL Ungaria Grup, 45% din acţiunile BAYERNOIL Raffineriegesellschaft mbH, 50% din acţiunile EconGas GmbH, 34% din acţiunile Turkish Petrol, dar are şi un joint venture, denumit GWH Gas-und Warenhandelsges.m.b.H. înfiinţat în 1991 cu "Gazprom". Nu ştiu încă ce este acest joint venture: o asociere în participaţiune (simple partnership) sau companie.

Separat de aspectele de guvernare corporativă şi de participaţiile sale, OMV îşi asumă realizarea unor indicatori de bază în privinţa producţiei de ţiţei (4,2 milioane tone) şi gaze naturale (4,5 miliarde metri cubi), a cotei de piaţă pentru vânzarea cu amănuntul de combustibili (20%). De asemenea, există o clauză în contract (4.1.10) care face referire la protejarea pieţei naţionale de petrol şi gaze şi care obligă OMV ca în caz de penurie să asigure aprovizionarea adecvată în România, inclusiv să se abţina de la orice export de produse petroliere şi de gaze naturale, cu condiţia ca acest lucru să nu dezavantajeze "Petrom" faţă de alţi concurenţi de pe piaţa românească. Această clauză a fost mult speculată de Preşedinţie în 2005, dar nu neapărat pentru a face presiuni asupra OMV, aşa cum aparent se prezentau lucrurile. Foate probabil era o problemă de modelare a comportamentului tututor furnizorilor de ţiţei şi gaze din România, nu numai al "Petrom" sau OMV. Ăsta-i un motiv în plus, ca privatizarea "Petrom" să deranjeze pe competitori.

În contrapartidă la o putere relativ ridicată pe care a obţinut-o în contract, statul şi-a asumat costurile de mediu, o redevenţă modică sub aspect procentual la ţiţei şi gaze (între 3,5% şi 13%), precum şi acordarea unor facilităţi fiscale, inclusiv anularea unor datorii ale "Petrom". Este foarte posibil ca, prin nivelul cotei procentuale al redevenţei şi prin facilităţile fiscale prevăzute în contract şi în Legea nr. 555/2004, să se echilibreze obligaţiile părţilor, inclusiv costul restructurării grupului "Petrom" care rămâne în sarcina investitorului nevoit să "înghită" 56.000 angajaţi (în 2004) şi un profit în scădere constantă pe intervalul 2002-2004 (cine ştie cu ce costuri). Pe ansamblu, însă, contractul de privatizare este un schimb făcut în parametrii normali unei privatizări, care nu este o simplă vânzare, asta dacă nu luăm în ecuaţie aspectele ce ţin de securitate naţională, menţionate de dl. Băsescu în ceea ce priveşte achiziţiile de acţiuni emise de OMV şi cotate la burse diferite din lume (20% în Austria, 16% în Marea Britanie, 10% în SUA şi 5% pe alte pieţe bursiere).

Contractul de privatizare "Petrom" nu are nicio clauză ilegală sau la limita legii şi nici nu este în avantajul exclusiv al austriecilor de la OMV, chiar dacă statul român nu a obţinut un preţ ridicat. O privatizare, însă, nu se judecă numai dupa preţ, ci mai ales prin prisma impactului în economia locală şi europeană. Separat de preţ, am arătat că prin clauzele sale contractul nu permite vânzarea activelor de bază până în anul 2009, contrar celor susţinute până în prezent în presă. Este adevărat că, în contractul de privatizare nu există prevederi privind protecţia şi dezvoltarea Institutului de Cercetări şi Proiectări Tehnologice Câmpina, ca să dau un exemplu de activ de bază important din patrimoniul "Petrom" (deşi centrul de cercetare nu este un activ în sine, dar în acest mod a fost prezentat). Ar fi fost un lucru remarcabil, ţinând cont de tradiţia românească în industria petrolieră. Situaţia este remediabilă, întrucât contractul conţine o clauză ce permite modificarea sa cu acordul ambelor părţi, de asemenea, contrar celor afirmate în presă.

În fine, contractul de privatizare nu a blocat în niciun fel prevederile Codului Fiscal, întrucât un contract comercial nu are o forţă juridică mai mare decât legea. Cel mult o lege specială poate deroga de la legea generală, dar nicidecum un contract. De aceea, a fost emisă Legea nr.555/2004, acoperindu-se astfel toate angajamentele bune sau proaste ale statului român.

Aşadar, prin prisma documentelor publicate, privatizarea "Petrom" nu are nimic ilegal sau dezavantajos. Poate preţul este mai mic decât ne-am fi aşteptat, dar asta este o problemă de oportunitate, nicidecum de legalitate, dacă preţul nu a fost format în baza unor informaţii confidenţiale transmise ofertanţilor anterior tranzacţiei. De aceea, în toată această poveste, sunt înclinat să cred că s-au suprapus mai multe interese economice, care au găsit un punct de intersecţie la un moment dat şi au generat un atac public, deşi pe parcurs s-a văzut destul de clar că informatiile erau confuze şi neconvingătoare pentru avizaţi. Lucrurile au început să se clarifice de abia odată cu publicarea contractului de privatizare "Petrom".

• Valentin M.Ionescu

• Privatizarea şterge urmele hoţiilor

România nu ar fi obţinut statutul de economie de piaţă funcţională şi nu ar fi fost acceptată în Uniunea Europeană dacă nu ar fi privatizat băncile, PETROM şi distribuţiile de energie electrică şi gaz. Dar nimeni nu ne-a obligat să acceptăm termeni atât de păgubitori faţă de interesul naţional. Privatizarea PETROM a fost întârziată cât s-a putut de mult pentru că, la fel ca şi celelalte regii/companii naţionale, PETROM a fost lăsat la dispoziţia clientelei pentru a fi furat. Cum altfel s-ar putea explica faptul că, deşi este o întreprindere cu o cotă larg majoritară pe piaţa naţională şi a avut mereu profit, la privatizare a trebuit să fie iertat de plata unor datorii substanţiale (peste 250 milioane USD!) faţă de bugetele statului? Privatizarea s-a produs doar atunci când o nouă tergiversare ar fi periclitat aderarea ţării la UE.

Făcându-se sub presiune, negocierile au dezavantajat partea română. Preţul obţinut a fost mult mai mic decât valoarea reală a companiei, iar clauzele contractuale sunt în favoarea cumpărătorului. Clauzele şi anexele, până de curând secrete, ale contractului încearcă să acopere faţa întunecată a companiei, încearcând să muşamalizeze furturile imense produse sub administrarea statului, în favoarea clientelei politico-securistice. Privatizarea trebuia să şteargă urmele hoţiilor şi să "claseze" dosarele, prin trecerea în contul datoriei publice a obligaţiilor privilegiaţilor. Exact aşa cum s-a procedat şi în cazul BANCOREX ori la SIDEX.

• Radu Sârbu

• Stimulente şi nu facilităţi

România se află încă în întârziere în ceea ce priveşte reforma economică. Trebuie adăugat la această realitate incoerenţa, confuziile voite, incapacitatea decidentului politic de a înţelege complexitatea proceselor socio-economice şi politice. Acest lucru este uşor de probat printr-o analiză comparativă a evoluţiilor economiilor est europene. În 1990 au exis-tat aceleaşi oportunităţi pentru toate ţările din regiune. Din păcate, România "a beneficiat" mulţi ani de un management politic clientelar. Interesul naţional a fost puternic afectat de factorii politici de la cel mai înalt nivel, care mascau incompetenţa, absenţa unei strategii economice, dar şi intenţiile frauduloase prin justificări legate doar de "greaua moştenire". Această diversiune a permis promovarea unei politici mediocre şi clientelare care a afectat grav şi imediat economia româneas-că, până în 1997. Este şi explicaţia esenţială a lipsei de atractivitate a mediului de afaceri din România, perceput de investitorii serioşi şi de forţă ca un mediu patologic-corupt, fără reguli clare, imprevizibil şi, ca urmare, impredictibil. A fost principalul obstacol la preluarea puterii de către administraţia Constantinescu, în noiembrie 1997. Obţinerea încrederii într-un mediu de afaceri compromis este un proces extrem de dificil şi de durată.

Perioada 1997-2000 face excepţie şi coincide cu angajarea unor mari firme (Kvaerner, Koyo, Lafarge, Timken, Societe Generale, Siemens etc.) în proiecte care s-au dovedit viabile şi de mare interes pentru România. Este perioada când interesul naţional a avut prioritate.

Alternanţa politică din 2000 a readus la putere o formulă politică vinovată de întârzierea periculoasă a reformelor structurale necesare unei economii profitabile şi unei societăţi democrate. A reapărut "interesul oligarhic" care dictează imperativ, sfidând logica, legea şi evidenţa interesului public. În acest cadru trebuie circumscrise negocierea şi convenirea contractelor ("Petrom", cele două "Distrigaz") care astăzi au fost aduse în dezbatere publică, şi fac obiectul anchetelor penale.

În aceste cazuri controversate, este obligatorie discreţia până ce organele competente se vor pronunţa.

Mediul de afaceri adevărat este serios îngrijorat de modul bizantin în care se desfăşoară astfel de evenimente. Unii dintre cei mai influenţi investitori străini din România au fost şi sunt în mod justificat preocupaţi de gestionarea defectuoasă a acestui tip de criză.

Doresc să fiu bine înţeles, nu anchetele legale sunt de condamnat, dimpotrivă, implicarea justiţiei este esenţială, necesară acolo unde acest lucru se impune. Este de condamnat "zgomotul" şi aspectul de "manea", de vendetă politică, ce se dă acestor anchete. Acest aspect preocupă şi îngrijorează. De altfel, o justiţie credibilă, adică, neinfluenţabilă egală faţă de toţi şi fermă este tot ce îşi poate dori orice cetăţean cinstit.

În ceea ce priveşte sectorul energetic, sector strategic şi, în acelaşi timp, pentru România, un element care ar putea să-i confere atractivitate, a fost şi este gestionat neprofesionist. Cel puţin aceasta poate fi o explicaţie pentru ceea ce prezintă media naţională.

Nu mă voi pronunţa asupra contractelor din principiu. Contractele au specificitatea lor condiţionată de abilitatea şi corectitudinea negociatorilor, calitatea partenerilor, momentul şi conjunctura în care au loc negocierile şi semnarea, credibilitatea mediului economic, obiectivele strategice ale procesului de privatizare, interesul politic expres sau subânţeles etc. Sunt elemente care condiţionează fundamental conţinutul contractelor de privatizare.

Sigur, voinţa politică este un element hotărâtor, dar acesta este de multe ori doar mimat şi poate ascunde interese obscure.

Mă voi pronunţa doar asupra strategiilor de privatizare.

În general privatizările, trebuie să aibă la bază strategii, care susţin programele de modernizare-dezvoltare ale guvernelor. Aceste strategii, se fundamentează pe baza unor criterii care evaluează priorităţi şi stabilesc obiective.

La baza oricărei politici de privatizare trebuie să stea utilitatea demersului şi eficienţa finalităţii procesului. Evident doar prin prisma interesului naţional.

Aşa dar, un sector strategic, trebuie să identifice un partener strategic, atunci când se preconizează a fi privatizat. Partenerul strategic în acest caz este definit ca: deţinător de resurse, tehnologii performante, capacitate de finanţare. Piaţa este asigurată de vânzător. Atunci când nu poate fi identificat acest partener strategic se conturează două alternative:

a) "privatizarea politică", adică identificarea unui partener de anvergură care ar contribui la credibilizarea mediului de afaceri românesc şi care poate susţine politic interesele de securitate ale României. Acest partener va cere unele facilităţi, care trebuie inteligent negociate pentru a nu afecta interesele naţionale, b) a doua alternativă, amânarea procesului de privatizare până la un alt moment favorabil.

Practica "privatizărilor politice", dar în interes naţional, este frecvent practicată în multe state. Doar că, în România, în multe cazuri, inetenţionat şi iresponsabil interesul comunităţii a fost înlocuit cu interesul clientelar.

Din acest punct de vedere, privatizările menţionate, cel puţin prin prisma calităţii de "partener strategic" al cumpărătorilor, implică comentarii. Menţionez că doar adevăratul "partener strategic"poate garanta succesul privatizării.

Îmi exprim unele rezerve privind calitarea partenetiatelor angajate de contractele de privatizare.

Tot strategia clarifică şi ceea ce oferă vânzătorul pentru ca oferta să devină atractivă. Vânzătorul are două alternative principale, oferă facilităţi sau stimulente.

Practica mondială confirmă faptul că ofertele neatractive sunt însoţite de facilităţi, iar ofertele atractive doar de stimulente.

Din păcate aceste contracte au fost angajate de către vânzător, cu acordarea unor facilităţi neobişnuite. Acest aspect trebuie analizat ţinând cont de asemănarea frapantă între facilităţi şi celebrele "indulgenţe papale". Ambele se cumpără, ambele au valori negociabile şi comisionabile. Acestea permit un anume "haos", care fac posibil ca evaluarea efectelor facilităţiilor acordate, să fie dificil de realizat.

Este locul în care apare compromisul şi acesta face posibilă corupţia.

Pentru privatizările din sectorul strategic al energiei se impune acordarea doar de stimulente. Stimulentele sunt elemente fundamentale care generează eficienţa proiectelor. Sunt cuantificabile şi pot fi monitorizate, performanţa fiind condiţionată de managementul cumpărătorului.

Acesta ar fi cel de-al doilea moment important în derularea procesului de privatizare, care necesită explicaţii şi justificări.

Se impune clarificarea strategiei de privatizare (greu de explicat fără o strategie reală industrială), a justificării opţiunii pentru investiturii desemnaţi, a motivaţiei volumului şi a conţinutului stimulentelor.

Abia după finalizarea acestei etape, se poate realiza analiza conţinutului contractelor.

Calitatea analizei contractelor este fundamental condiţionată de clarificările menţionate. Stările emoţionale trebuie total excluse.

Revin, consider necesar ca discreţia, să devină preocupare importantă pentru anchetatori. Mediul de afaceri este deosebit de sensibil la manifestările "zgomotoase" care pot genera probleme de credibilitate pentru mediul economic românesc.

• Sorin Dimitriu