Energy Aspects: "Piaţa petrolului se confruntă cu riscul unui şoc major"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Materii Prime / 7 iulie 2023

Energy Aspects: "Piaţa petrolului se confruntă cu riscul unui şoc major"

Amrita Sen, director de cercetare: "Pentru rafinării şi companiile comerciale, costul păstrării petrolului în rezervoare a devenit mult mai scump"

Piaţa petrolului se confruntă cu riscul unui şoc major, în condiţiile în care ratele mari ale dobânzilor duc la diminuarea stocurilor globale, a avertizat dr. Amrita Sen cofondatorul şi directorul de cercetare al Energy Aspects în Financial Times, scrie Business Insider.

O astfel de reducere a stocurilor menţine preţurile petrolului la un nivel scăzut pentru moment, dar analistul prezice că livrările comerciale se vor diminua în cele din urmă până la cel mai redus nivel din peste un deceniu. "Această tendinţă este rezultatul înăspririi politicii monetare", a spus cofondatorul Energy Aspects. "Ratele mai mari i-au forţat pe comercianţi să plătească mai mult pentru stocarea petrolului".

Analistul a adăugat: "Pentru rafinăriile de petrol şi companiile comerciale, costul păstrării petrolului în rezervoare a devenit mult mai scump. De asemenea, costurile de finanţare crescute înseamnă că penalizările pentru cei ce sunt prinşi cu produse nevândute (în cazul unei recesiuni care duce în cele din urmă la slăbirea cererii) sunt mai mari decât înainte".

Conform cofondatorului Energy Aspects, istoric, o creştere cu 1% a ratelor dobânzilor în economiile dezvoltate reduce stocurile de petrol în medie cu zece milioane de barili de la an la an. În anul 2.000, Statele Unite creşteau dobânzilor în timpul scăderii producţiei de ţiţei a OPEC. Astfel, aprovizionarea cu petrol în regiunile dezvoltate a scăzut cu 6%.

Sen a subliniat că ceva similar se întâmplă în momentul de faţă, doar că acum Rezerva Federală are o abordare mai hawkish (ce presupune o înăsprire mai agresivă a politicii monetare) iar livrările de ţiţei din OECD sunt sub media anilor 2010 - 2019.

În plus, traderii nu sunt motivaţi să stocheze petrolul, din cauza a ceea ce în industrie se numeşte backwardation, adică situaţia în care preţul petrolului pe termen scurt (spot sau contracte la termen cu scadenţe reduse) este mai mare decât cel pe termen lung (al contractelor la termen cu scadenţe mai îndelungate).

"Piaţa este pe gheaţă subţire", a spus analistul.

Sen a remarcat că, în Asia, în ciuda creşterilor recente ale preţurilor, rafinăriile caută să îşi reconstruiească stocurile cu ţiţei din Arabia Saudită. În Statele Unite, stocurile sunt reduse, după ce anul trecut guvernul a folosit rezerva strategică de petrol pentru a scădea preţurile.

"Toate acestea fac piaţa vulnerabilă la şocuri şi mişcări neaşteptate ale politicii OPEC+ până la sfârşitul anului", a spus Amrita Sen, conform Business Insider.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Incet , incet , scade consumul.

    Oamenii nu mai au bani... 

    Europa se imparte intre bogati si saraci ( 85%-15%) 

    In rest , in afara de SUA unde nu avem date certe, definirea bogatiei este alta ....

    Asta va aduce instabilitate si agresivitate gen Franta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb