Epicor anunţă câştiguri record pentru anul 2006

Comunicat Epicor
Ziarul BURSA #Companii #IT / 13 februarie 2007

Epicor Software Corporation, unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de software pentru managementul afacerilor la nivel global, a anunţat rezultatele financiare pentru întreg anul fiscal 2006, ce s-a încheiat la 31 decembrie 2006. În acest an, compania a înregistrat, la nivel global, o creştere de 32.7% a veniturilor, ajungând la suma record de 384.1 milioane $, cu aproape 100 milioane $ mai mult decât suma înregistrată în 2005, de 289.4 milioane $.

"Vânzările record din fiecare segment de business - licenţă software, consultanţă şi mentenanţă - au făcut din 2006 un an excelent, în care am depăşit estimările privind veniturile şi profitul", a declarat George Klaus, preşedintele Consiliului de Administraţie şi CEO Epicor. "Această creştere se datorează abilităţii noastre de a ne mări continuu numărul de clienţi, ce depăşeşte acum 20000. Pe parcursul anului 2006, portofoliul de clienţi a crescut cu un număr de 750 clienţi noi la nivel global. Noii clienţi sunt foarte importanţi, deoarece pot genera creşterea serviciilor profesionale şi a mentenanţei şi ne vor asigura, în continuare, vizibilitatea veniturilor pe care o avem în fiecare trimestru, în care acestea au fost de aproximativ 80%", a completat dl.Klaus.

"Recent adoptata Service Oriented Architecture (SOA) şi platforma tehnologică .NET, ca şi strategia noastră verticală diferenţiază Epicor în termeni de abilitate de a oferi o soluţie de business completă, de generaţie viitoare, companiilor din segmentul mid-market şi marilor corporaţii, oriunde îşi desfăşoară activitatea. Credem că Epicor are un important avantaj competitiv, aşa cum este demonstrat de creşterea puternică a valorii software-ului şi de câştigarea de noi clienţi pe o piaţă competitivă. Funcţionalitatea superioară a produsului, flexibilitatea, uşurinţa la folosire şi abilitatea de integrare şi de personalizare sunt principalele avantaje ale ofertei de soluţii de business de la Epicor. Ne angajăm să extindem ceea ce considerăm deja că este o tehnologie importantă şi un produs novator", explică dl.Klaus.

2006 a fost un an record şi pentru filiala Epicor din România!

Horia Negulescu, Senior Country Manager, Epicor Romania, a declarat: "Cei aproximativ 30 de clienţi noi care s-au adăugat în portofoliul nostru au făcut ca anul 2006 să fie un an record şi pentru filiala din România. Companii precum Adama Holding, Dogan Media, Casa Auto, Lifeline Biotech Cyprus, Gealan România, Reprezentanţa IKEA România, Pernod Ricard au ales să lucreze cu soluţiile Epicor, în timp ce unii clienţi mai vechi au decis să extindă soluţia Epicor şi în filiale din alte ţări din regiune. Majoritatea clienţilor noi provin din segmentele în care soluţiile noastre au devenit referinţe - precum producţie, distribuţie, industria chimică - dar avem şi verticale relativ noi, pe care le-am abordat cu succes - precum media sau "real-estate development". De asemenea, împreună cu partenerii noştri, am reuşit să creştem numărul instituţiilor financiare care folosesc soluţia Livelink ECM-eDOCS pentru managementul informaţiilor (enterprise content management) din organizaţie".

"Trebuie să adaug că, începând cu 2006, România a devenit centru regional, coordonând activitatea Epicor şi a partenerilor Epicor din Europa de Sud-Est, respectiv Bulgaria, Croaţia, Cipru, Slovenia, Serbia şi Turcia", a mai spus dl. Negulescu.

Previziuni pentru anul 2007

Estimările pentru anul 2007 prevăd o crestere a venitului din licenţele software cu 13-15% faţă de anul 2006 şi o creştere a veniturilor totale ale Epicor cu aproximativ 25% .

"Şi în 2007, principalul vector de creştere va fi soluţia ERP iScala. De altfel, noua variantă, iScala 2.3, este deja disponibilă şi va fi lansată în România la sfârşitul acestui trimestru. Totuşi, urmând tendinţa ultimilor ani, o proporţie din ce în ce mai însemnată a veniturilor se va datora soluţiilor Livelink ECM-eDocs şi Ascent", a concluzionat dl. Negulescu referindu-se la filiala Epicor din România.

Despre Epicor Software România

Epicor Software România (www.epicor.ro) este filiala din ţara noastră a Epicor Software Corporation şi partener exclusiv pentru România al Ciber Group Ltd şi Open Text Corporation. În cei peste 11 ani de prezenţă pe piaţa românească, compania a câştigat încrederea a peste 160 de companii de top, datorită soluţiilor de business performante pe care le oferă, dar mai ales prin calitatea serviciilor, profesionalism şi devotament faţă de obiectivele de business ale fiecărui client. Cea mai cunoscută soluţie Epicor Software în România este iScala, un sistem ERP de ultimă generaţie, adaptat nevoilor specifice companiilor mijlocii şi mari şi, în acelaşi timp, adaptat mediului economic actual. Prin funcţionalitate şi structura sa modulară, soluţia iScala administrează fiecare element operaţional al unei organizaţii şi înregistrează toate fluxurile informaţionale din cadrul companiei, de la producţie la activităţile financiare, de la gestiunea stocurilor la service şi managementul proiectelor, oferind în acelaşi timp şi instrumente pentru analize şi raportări complexe, previziuni financiare şi planificări strategice. În România, Epicor distribuie şi solutia CRM "Ascent" a companiei Ciber şi "Livelink ECM - eDocs", o soluţie pentru Enterprise Content Management produsă de Open Text .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb