Europa nu greşeşte, Europa se căleşte!

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 16 decembrie 2016

CORNEL CODIŢĂ

"Joi, începînd cu ora 12.30, şefii de stat şi de guverne ai statelor membre ale Uniunii Europene s-au întîlnit, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European!" Nu-i aşa că nu vă interesează nici cît negrul sub unghie?! Nici ştirea, nici subiectul! Nu-i aşa că nimic din viaţa dumneavoastră cotidiană nu are vreo legătură cu ele?!

Ca multe alte "evenimente", semnalarea lui publică are resorturi fără nici o legătură cu interesul şi preocupările oamenilor Europei. Nu este cazul să vă faceţi griji! Sunteţi în rînd cu 99,999999% dintre cetăţenii statelor membre UE, cei de care, la fel ca şi dumneavoastră, "aleşilor" chemaţi să facă "marea politică" nu le pasă decît o dată la patru ani, atunci cînd se dedau la toate şi la orice giumbuşlucuri electorale ca să vă convingă să puneţi ştampila pe votul care le mai aduce un mandat, adică alţi patru ani de "preocupări înalte" şi, desigur, de privilegii care nu au nimic de a face cu slujba, nevoile, grijile ori bucuriile muritorilor de rînd, în afara faptului că din ele sunt plătite.

Şi, cu toate acestea, ar trebui să vă intereseze, pentru că oamenii aceştia se întrunesc nu doar, aşa, ca să mai stea la o şuetă, ci ca să ia decizii importante, care vă influenţează viaţa în toate punctele nodale: loc de muncă, şansa de a-l avea, ori de a-l pierde, stabilitatea firmei sau a afacerii dumneavoastră, şansele ei de supravieţuire, dezvoltare, ori de a se alege praful de ea, stabilitatea sistemului financiar-bancar pe care se sprijină aproape tot ceea ce mişcă în economiile statelor şi în relaţiile dintre ele, siguranţa şi securitatea dumneavoastră personală şi cea a statelor ai căror cetăţeni suntem. Ori, poate ne înşelăm şi de această dată? Să vedem, deci, cu ce se ocupă, ce activităţi desfăşoară înalţii reprezentanţi ai statelor la această reuniune care se desfăşoară într-o singură zi, între un dejun şi o cină... oficiale, desigur! Ne lămureşte, negru pe alb, invitaţia adresată de Preşedintele Consiliului European, Înalţilor participanţi!

Înainte de a discuta, de-a valma pare-se, despre politica de apărare, migraţie şi despre probleme economice, "înalţii" au avut un schimb de păreri cu Preşedintele Parlamentului European, pe la 12 ceasuri şi jumătate. Şi, ce au făcut, adică? El a spus ceva şi cei 27 plus sau minus 1 au spus fiecare cîte o opinie? Sau invers, fiecare dintre cei 27 plus sau minus 1 a spus o opinie şi Preşedintele Parlamentului European a răspuns cu propria opinie? Nici una, nici alta! El le-a citit un mic textuleţ, iar ei au ascultat cuminţi, după care s-au grăbit către dejunul oficial. Nu pentru că le-ar fi fost foame, ci pentru că abia aşteaptau să îl audă pe Prim ministrul Fico, (aşa scrie în invitaţia oficială, iar dacă nu ştiaţi este vorba despre primul ministru al Slovaciei!) care, între supă şi felul doi, le-a comunicat pe scurt participanţilor ce progrese s-au făcut în aplicarea concluziilor anterioarei reuniuni a Consiliului European. Nu este clar cîte feluri de mîncare au fost servite dar, la acelaşi dejun, s-a discutat şi migraţia şi implementarea acordului EU-Turcia şi mecanismele financiare care susţin ţările de origine, de tranzit şi de ţintă. După care a venit rîndul problemelor internaţionale, un text propus pentru decizia privind asocierea Ucrainei cu EU, pentru ca, foarte probabil înainte de desert, (sau după?), Preşedintele Hollande şi Cancelarul Merkel să prezinte situaţia implementării acordurilor de la Minsk şi situaţia din Siria. În sfîrşit, la cafea, presupun, Preşedintele Anastasiades a informat îndestulaţii participanţi asupra negocierilor de soluţionare a problemelor din Cipru. Nu ştim ce feluri de mîncare, anume, au fost servite, dar ghiveciul politic a fost asigurat!!!

După amiază, "înalţii" s-au ocupat de problemele cu cea mai mare greutate: politica de apărare, unde "obiectivul nostru este clar: să întărim securitatea într-un mediu geo-politic plin de provocări şi să ne apărăm mai bine cetăţenii". După obiectiv, însă, nu mai urmează nimic, iar asta cam de vreo zece ani şi mai bine de cînd, oficial, UE ar trebui să aibă o politică de apărare, nu doar pe hîrtie, ci şi în realitate. Dar, nu o are! Să nu intre nimeni în panică, însă. Secretarul general al NATO a fost şi el invitat pentru începutul sesiunii (de după amiază, desigur!) astfel încît participanţii, "înalţii" adică, au avut cu cine schimba şi ei o opinie!

Vă vine să credeţi sau nu, la sfîrşitul schimbului de opinii au existat şi concluzii, ba încă şi aprobate!! După care, participanţii s-au năpustit, din nou, asupra problemelor economice şi sociale. Ei, nu vă speriaţi prea tare, li s-a spus doar cum va fi extins Planul de Investiţii pentru Europa, după care s-au delectat ascultîndu-l pe Draghi, Preşedintele Băncii Centrale Europene, care i-a luminat cu punctele sale de vedere asupra "însănătoşirii economice" şi a perspectivelor de viitor.

Seara, la dineu, cei 27 au discutat, din nou, informal de data aceasta (!!!!), despre Brexit, cu scopul de a cădea de comun acord asupra organizării şi procedurilor interne ale organizaţiei (despre UE este vorba, desigur!) astfel încît să fim siguri că suntem pregătiţi pentru discuţiile Brexit.

Dacă nu vă vine să credeţi, puteţi să vă frecaţi la ochi cît vreţi! Acesta este textul, iar traducerea nu trădează nici cu o iotă sensurile cuprinse în documentul cu pricina!

Dacă cineva mai avea vreo iluzie cu privire la mascarada democratică numită UE, atunci poate să îşi lase orice iluzii o mai fi avînd la pragul acesta! Aşa sunt organizate şi aşa se desfăşoară reuniunile "înalţilor", iar de aici ne este clar că nu ei decid ceva iar, dacă decid, atunci cu siguranţă nu au nici o şansă să o facă în cunoştinţă de cauză, ori după vreo aprofundată analiză şi gîndire.

Nu este de mirare, prin urmare, că în loc de politici coerente şi măsuri capabile să schimbe realitatea în bine, UE este tot mai mult doar o hipertrofiată şi alambicată maşină de măcinat interese economice şi politice de club iar, pentru "prostime", una de fabricat lozinci!

Opinia Cititorului ( 37 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Cand isi vor stabili obiectiv sa schimbe realitatea in bine si frumos vor dovedi ca sunt elite..altfel doar pretind.

    Kala in greceste inseamna bine si frumos,,,asta doresc grecii zilnic semenilor lor in loc de salut.

    Kali nihta cum spun grecii, adica noapte buna si frumoasa! 

    1. Toate afirmatiile autorului sunt totusi gresite. Au existat si alte opinii insa nu au fost luate in seama. Eu am pensie dupa munca desi n-am contribuit. Asa este pentru ca am lucrat unde am lucrat. De aceea se greseste in articol.

      Ai consumat ceva? te faci de ras, Cristinica

      Mesajul 1.1 nu aparține cititorului Cristi C.

      Tu nu ai consumat nimic. Esti asa din nastere iar parintii tai ti-au ascuns realitatea pentru a te menaja si a nu iti rani sentimentele.

      In accordance with Article 2(3)(a) of the Council's Rules of Procedure, delegations will find

      attached the draft conclusions prepared by the President of the European Council, in close 

      cooperation with the member of the European Council representing the Member State holding the 

      six-monthly Presidency of the Council and with the President of the Commission. 

      o o 

      Council of the 

      European Union 

      Brussels, 12 December 2016 

      (OR. en) 

      13939/16 

      LIMITE 

      CO EUR-PREP 45 

      NOTE

      From:... 

      Vezi articolul lui Draghici - Mediafax 

    Primul text al dl-ui Codita care este scris mai putin intortocheat decat altele tot ale domniei sale. Penelope, pe unde esti ? Caci Salomeea este prezenta si si-a facut deja temele.

    1. Se pare ca imi duci dorul Mihai..scuze dar sunt ocupata cu Ulisse...e gelos nu ma mai lasa sa imi fac de cap pe net...trebuie sa ii acord atentie doar lui. Ma retrag in intimitate!

      Mai astept cu interes articole despre UE...cand ma linistesc revin si eu in forma , cu idei si forte noi! Depinde de Ulisse!

      Dar cum poti sa te bagi acolo? 

      Unde?

    domnule Codita am ajuns in situatia asta "Nu-i aşa că nu vă interesează nici cît negrul sub unghie?! "datorita presei mai mult audio-vizuala...sa va spun de accesul in mediul rural la informatie....sau interesul elitei educate este ca cei multi sa aiba alte interese si preocupari (oameni se nasc egali doar ca pentru uni accesul la educatie este normalitate iar pentru alti este un lux)

    1. Buna intrebarea "Nu-i aşa că nu vă interesează nici cît negrul sub unghie?! " da, domnule Codita, ai dreptate; ma mir de ce ai mai scrisarticolul, sigur fiind ca nu ne intereseaza (parerile tale, bineanteles. Ai inteles? vezi ca putem pune si noi intrebari. 

    Frumos articol.

    .Felicitari domnule. Chapeau !

    Exact asa imi imaginam ca au loc dezbaterile intre jmekerii Evropei. 

    Si cu toata aceasta imagine ironic groasa, de rasu-plansu, rocambolesca, Europa ne-a facut mult bine noua. Ce s-a mai facut bun in tara asta se datoreaza exclusiv Bruxelles-ului si USA. Au fortat banda de ticalosi care au condus Romania sa se plieze – cat de cat - pe valori sociale necesare oricarei societati.

    Dragi comentatori credeti ca daca nu ar fi fost presiunea externa ati fi... 

    1. Ai dreptate, dar nu astepta sa recunoasca nici Codita nici "majoritatea" votata de minoritatea treaza la data votului.

      Pe adormiti nici nu este cazul sa-i certam. 

    Concluzia este edificatoare...nu degeaba am pierdut 7 ani din viata sa demonstrez acest lucru...dv l-ati scris simplu intr-o concluzie finala...eu l-am scris alambicat in 500 de pagini.

    1. Ana, este pentru mine mesajul postat sau ptr.Codita ?

      Ptr.ca textul lui Codita este un atac - in alt plan - asupra institutiilor europene.Atac mai sofisticat. Publicul tinta, cel care citeste cotidianul, este educat si interesat de lumea in care traieste. In fond este acelasi cu lozinca lui Ghita&Diaconu&compania cum ca "noi suntem romani si aici pe veci stapani" sau cu al lui Dragnea : "iubesc (!) multinationalele dar iubesc si capitalul romanesc".

      Repet, cei nominalizati mai sus cat si... 

      Concluzie : oricata birocratie ar fi la Bruxelles, chiar daca UE este o "hipertrofiată şi alambicată maşină de măcinat interese economice şi politice de club...", eu o prefer nemernicilor care praduiesc tara de douazecisisapte de ani.

      P.S.:la prima citire mi-a placut ce a scris Codita ; recitind textul cred ca este o incercare de manipulare ordinara ; Codita a devenit vocea patriotului nationale, un Rica Venturiano care si gura lui trebuie sa manace ceva. 

      Vezi ca-l superi pe Make. 

      Cum il supar pe metr' Make ! E pretin cu Codita ?

      Pt dl Codita.

    Totul e pe fuga...contra-cronometru incat te apuca si ameteala..dar sa mai si decizi in cunostinta de cauza. Reprezentantii Comisie sunt mereu prezenti la aceste reuniuni de lucru...In timpul stagiului meu la Comisie am avut privilegiul sa merg cu seful meu de unitate la reuniunile Consiliului, la dejunuri de lucru sau trimisa de adviserul meu ca sa il inlocuiesc...Mi-am format o imagine asupra modului de lucru la nivel de institutii.Mai bine m-am simtit in cadrul conferintelor organizate de...

    Insirand cuvinte goale,

    Ce din coada au sa sune.... 

    La Bursa suna din Codita. 

    Codita: 

    Seara, la dineu, cei 27 au discutat, din nou, informal de data aceasta (!!!!), despre Brexit, cu scopul de a cădea de comun acord asupra organizării şi procedurilor interne ale organizaţiei (despre UE este vorba, desigur!) astfel încît să fim siguri că suntem pregătiţi pentru discuţiile Brexit.

    Dacă nu vă vine să credeţi, puteţi să vă frecaţi la ochi cît vreţi! Acesta este textul,... 

    1. Ai retinut/observat Make? 9653 de vizualizari are articolul lui Draghici (poti sa o adaugi si pe a mea) 

      Nu spune nimic nestiut articolul lui Draghici...doar neavizatii se mira...Nu ai inteles nimic din ce spune dl Codita in articol..ca de fapt nu liderii iau decizii...sau daca le iau e in necunostinta de cauza...altii iau deciziile. E greu sa vezi esenta! Acesta e nivelul tau!...ca al celor 9653 ...nu in cantitate sta putea ci in calitate

      Esti chiar o "doamna" Doamne, Doamne! m-ai luminat: chiar nu pot pricepe cum de n-am observat ca Draghici ne informeaza ca Europa nu doarme si ca Europa pin liderul Merkel, treaza fiind, imediat ce a observat "ideile"/ abaterile lui Trump isi va trimite emisarul in America pentru lamuriri.

      Nu putea sa stea mai bine la taifas cu cei de'a lui Codita, la dejun? din moment ce "Ca multe alte "evenimente", semnalarea lui publică are resorturi fără nici o legătură cu interesul şi... 

      „Doamne, te rog, ajută-mă să te întâlnesc!”

      Întreaga rostire a fost însoţită de o dorinţă năprasnică de a întîlni Necuprinsul şi, la fel, Necunoscutul. Abia rostită formula şi iată că, fără vrerea mea, devenisem o minge ceva mai mică decât cea de fotbal, care a ţâşnit ca un bolid la vertical, spre înălţimi. La scurt timp - greu de precizat, ţinând seamă de viteza uluitoare de deplasare – am perceput un zgomot metalic, aidoma tragerii unei săbii din teacă. Odată cu acest... 

    Guvernanţă umanistă proiect viabil pentru președinția României a Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene ?

    de Lector Dr. Salomeea Romanescu 

    Consilier pentru Afaceri Europene 

    Ministerul Finanţelor Publice 

    This article introduces the integrator concepts like humaine security and sustainable development and decision making concepts like global humaine governance, as possible theoretical solutions for the democratisation of the process of global geo-governance.... 

    1. Aparent Salomeea pare profunda si interesata a gasi solutii globale, dar cu "pufosenia" ideilor sale si cu feminismul etalat, nu stiu cine (la nivel european) ar baga-o in seama.

      Aceasta postare ne dumireste pe deplin asupra "dragostei profunde" pe care i-o poarta domnului profesor. 

      Totusi este ultima oara cand spun si poate sa intelege. Articolul este cu erori si chiar foarte multe.

      Mesajul 9.2 nu apartine cititorului Cristi C. Poate ca hotul chiar scrie pentru ultima oara.

      Acest articol face parte din cercetarea mea din cadrul masteratului european de la Venetia, din 2002. Conducatorul meu a difuzat-o larg in 2003, cu acordul meu...Conducatorul meu era si directorul programului de master. A fost redactata in Elvetia...si a fost dedicata domnului profesor Codita...cum bine ati sesizat. La un examen mi-a pus o intrebare despre efectele globalizarii asupra securitatii. In acea cercetare am incercat sa raspund la acea intrebare, care a fost asemena unui fir rosu al...

      Chiar ai citit articolul? E ceva nobil sa poti purta dragoste profunda cuiva! Nu oricine poate ajunge la asemenea profunzime!

      Am avut si eu un vis cu profa mea de sanscrita Amitha Bosse, care a murit de inima rea, saracuta. Se facea ca o raza de lumina a trecut din corpul ei in corpul meu. Asta m-a ajutata sa termin cu bine studiile de hindi neterminat la Paris si in India, la noi la Bucuresti cu domnul profesor Laurentiu Theban, sotul fostei mele profesoare de portugheza...Cu dansul am studiat sanscrita inainte de a studia hindi si dansul a insista sa merg sa studiez in India...p urmele lui Eliade, Daca nu il...

    Domnule Codita cittiti articolul de azi depre emisarul Angelei Merkel , si mai documentati-va cand scrieti editoriale despre dejunurile alesilor de la Brusseles.

    [ răspunde la această opinie ] 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb