Explicaţia dezastrului

Suntem la pământ. Toţi analiştii trag semnale de alarmă. Datoria publică a crescut accelerat. O jurnalistă cunoscută e ameninţată cu moartea pentru dezvăluirile făcute despre plagiatele şefilor Poliţiei. Este ameninţată... de un poliţist! Interlopii se bat în stradă.

Una dintre cele mai sumbre ştiri: în ultimii doi ani, procentul celor care încasează salariul minim pe economie... s-a triplat. Aţi citit bine. De la 6% la 18%. Acesta este rezultatul, previzibil, al politicii populiste a socialiştilor, de mărire a salariului minim pe economie. Aceasta era, din start, o şmecherie. Puneau firmele private să plătească "generozitatea" Guvernului. Dar viaţa are o logică a ei, ar spune, poetic, filozoful. Firmele, obligate să plătească acest salariu artificial mărit, au renunţat (logic) la mărirea altor salarii. Aşa se face că tot mai mulţi salariaţi au retrogradat în această categorie, de la baza pomului. Mulţumim, PSD!

Prin urmare: cum am ajuns aici? Ar fi multe de spus. Şi subsemnatul a propus, în acest spaţiu, diferite explicaţii.

Însă cea mai simplă rămâne cea mai bună. Avem politicieni proşti şi ticăloşi.

Vreţi să vedeţi care este diferenţa? A murit zilele trecute Jean, fost Mare Duce al Luxemburgului până în anul 2000. Presa nu prea a semnalat această dispariţie. Ar fi avut de ce.

În Mai 1940, armata germană a invadat micul stat, iar familia ducală a scăpat cu fuga, refugiindu-se în Statele Unite. Însă Jean, pe atunci doar moştenitor al tronului, s-a înrolat în armata britanică. A făcut şcoala de ofiţeri şi a fost trimis pe front. A fost aruncat în lupte grele, începând cu debarcarea din Normandia. În Septembrie 1944, cetăţenii din Luxemburg l-au putut vedea pe Jean în uniformă a gărzilor irlandeze, participând la eliberarea propriei ţări. Într-o fotografie de epocă, tânărul Jean este înconjurat de o mulţime de oameni, bărbaţi şi femei, cuprinşi de entuziasm.

Şi nu s-a oprit aici. Jean a participat apoi, în Olanda, la bătălia pentru Arnhem, şi apoi a continuat, ca ofiţer al armatei britanice, campania din Germania. Ca civil, a urmat studii de ştiinţe politice la Laval, una dintre cele mai bune universităţi canadiene. Iar în 1964 a devenit Marele Duce al Luxemburgului.

Observaţi aici două trăsături care se aplică multor oameni politici occidentali din acea perioadă: patriotismul şi educaţia. Cât priveşte patriotismul, nu mă refer la mutantul de Dâmboviţa, unde politicienii cred că e suficient să ţipi cât mai tare insulte la adresa adversarilor pentru a fi declarat "patriot". În Occident au avut patrioţi adevăraţi la conducere, precum De Gaulle, nu politruci precum Nicolae Ceauşescu, care fusese făcut general pentru a pune biciul şi pistolul pe ţăranii care refuzau cooperativizarea.

Acest patriotism i-a condus pe mulţi către cariera militară. Churchill este un alt exemplu. Ceea ce a însemnat că politicieni de acest calibru aveau deja o experienţa militară, dacă nu cumva chiar a războiului. De unde şi realismul lor remarcabil, precum şi capacitatea deosebită de a organiza şi de a conduce.

Cât despre educaţie, dezastrul e total. Iată un exemplu cules din presa zilelor trecute. Ionuţ Vulpescu a plagiat. Cum, nu ştiţi cine e Ionuţ Vulpescu?... Uitaţi-vă în poza guvernului Ponta 4. Vedeţi pe cineva mic şi obraznic? Acela e "ministrul Culturii". Nimeni nu ştie să fi făcut ceva pentru cultură, însă pentru Partid probabil că a făcut ceva, încât a fost paraşutat din nou, tot ca ministru al Culturii, în guvernul Dragnea 1.

Reamintesc: plagiatorul este un hoţ. Mai odios decât hoţul care fură o butelie din casa unui amărât. Acest hoţ, cel puţin, are cuviinţa să îşi tragă o mască pe faţă. Însă plagiatorul fură o identitate: aceea de autor, de filozof, de specialist în etică (după cum fu cazul aici...).

Şi ce să vezi?... Pupilul lui Ion Iliescu a plagiat "masiv". Asta au constatat-o, din câte observ, şi profesorii facultăţii care i-au acordat titlul. (Semnalez rolul important pe care l-au avut Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă în demascarea acestei imposturi).

Vorbeam despre educaţie. Iată ce înţeleg socialiştii prin "ministru al Culturii". Nu doar cineva needucat - ca şi cum asta, la Cultură, ar fi altceva decât o oroare. Nu: ceva încă mai rău decât oroarea de a fi ignorant într-un asemenea post. Un plagiator. Cum vreţi să meargă Cultura altfel decât în pământ?

Era o vreme când politicienii din România nu erau în aşa hal. Unii se numeau Kogălniceanu sau Iorga. Ceva însă s-a întâmplat. Mai întâi, pe vremea comuniştilor, când oamenii de cultură au fost, cu unele excepţii, prigoniţi. Şi apoi în vremurile noi, sub "social-democraţi", care au numit în funcţii publice tot felul de şmecheri analfabeţi.

Doream să închei altfel, dar realitatea bate în geamul televizorului. Primăriţa Capitalei spune că a înghiţit o sârmă. Bărbatul ei se laudă că a închiriat un avion, să o trateze la Nisa. Primăriţa, patrioată, refuză. "Ce o să zică lumea?". Probabil nimic. Soţul apoi se roagă la Dumnezeu. Să fie cu noroc!