Fildas a pierdut procesul cu Consiliul Concurenţei privind o amendă din 2011

E.D.
Companii #Sănătate / 17 octombrie 2014

Distribuitorul farmaceutic Fildas a pierdut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Consiliul Concurenţei pentru o amendă din anul 2011 ca urmare a unor înţelegeri la care au participat mai multe companii privind interzicerea exportului de produse Bayer şi Sintofarm, transmit sursele de presă.

Potrivit acestora, ÎCCJ "respinge recursul declarat de Fildas Trading împotriva Sentinţei civile din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti ca nefondat". Decizia, transmite presa, este irevocabilă.

Înalta Curte a admis, în schimb, recursul Consiliului Concurenţei la o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus ca ADM Farm, o altă companie amendată în acelaşi caz, să nu plătească o amendă de aproape 4 milioane de lei.

În acelaşi timp, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite că a trimis spre rejudecare cauza la Curtea de Apel. Compania ADM Farm este controlată de Mihai Alin Iosep şi Elena Pop.

Pe rolul ÎCCJ se mai află un recurs al Mediplus Exim împotriva unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, care a dat câştig de cauză Consiliului Concurenţei, cu termen 3 decembrie.

În martie 2012, Consiliul Concurenţei anunţa că a amendat cu 12 milioane euro mai multe firme din piaţa farmaceutică, decizia fiind luată la finele lui 2011.

Companiile farmaceutice Bayer, Sintofarm şi distribuitorii Mediplus, Polisano, Relad, Farmexim, Farmexpert, Fildas, Montero, ADM, Pharmafarm au fost sancţionate cu 51,52 milioane lei (aproximativ 12 milioane euro) pentru încheierea unor înţelegeri privind interzicerea exportului de produse Bayer şi, respectiv, Sintofarm.

Amenzile aplicate au fost următoarele: Bayer - 7,25 milioane lei, Sintofarm - 63.000 lei, Mediplus - 11,74 milioane lei, Polisano - 3,75 milioane lei, Relad - 1,58 milioane lei, Farmexim - 4,85 milioane lei, Farmexpert - 10,99 milioane lei, Fildas - 5,82 milioane lei, Montero - 75.000 lei, ADM - 3,97 milioane lei şi Pharmafarm - 1,38 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cele peste 10 firme implicate si-au angajat cele mai mari Case de Avocatura din Romania sa se lupte cu Consilul Concurentei: Tuca-Zbarcea, Musat, Nestor, Peli-Filip, David-Baias, RTPR etc. Unii au scapat mai ieftin, mai ales cei mici si in insolventa, altii deloc: Mediplus si Fildas.

    ADM Farm, initiatorul uneia dintre intelegeri a mers pe mana unui avocatel necunoscut av. Andrei Dumitrescu si A CASTIGAT la C.A.B. 

    ADM Farm E SINGURA FIRMA din cele implicate care a CASTIGAT INITIAL SA NU PLATEASCA NIMIC-NIMIC din amenda de 4 milioane lei.  

    Curtea Suprema a casat acea sentinta. 

    Se pare ca Dl. avocat e din familie de judecatori si a aranjat treaba cu "colegii" de la Curtea de Apel. Dl. avocat a primit oficial 1% din amenda, adica 41.000 lei drept onorariu (cheltuieli judecata) platit de pierzator Consilul Concurentei-Statul Roman.

    Mai au curaj si a doua oara sa mearga pe aceeasi varianta? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb