FINANŢAREA EUROPEANĂ Întrebări şi răspunsuri

Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 13 iunie 2013

Întrebare:

Se acordă fonduri pentru achiziţionarea de firme aflate în insolvenţă?

Răspuns:

Această activitate nu este eligibilă pentru finanţare, din Instrumente Structurale.

Întrebare:

Curtea de Conturi are competenţă legală să verifice proiectele finanţate din fonduri europene?

Răspuns:

În vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, în cadrul Curţii de Conturi a României este organizată şi funcţionează Autoritatea de Audit pentru fondurile nerambursabile de preaderare acordate României de Uniunea Europeană prin programele PHARE, ISPA şi SAPARD, pentru Fondurile Structurale şi de Coeziune, pentru Fondul European de Garantare în Agricultură, pentru Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, pentru Fondul European pentru Pescuit.

Conform legislaţiei, aceasta are următoarele atribuţii principale:

- audit de sistem, verificarea pe bază de eşantion şi audit final; verificări şi audit extern asupra fondurilor structurale de care va beneficia România începând cu anul 2007;

- verificarea cheltuielilor eligibile declarate, pe bază de eşantion reprezentativ;

- verificarea existenţei şi corectitudinii elementului de cofinanţare.

Autoritatea de Audit raportează Comisiei Europene asupra modului de utilizare a fondurilor comunitare nerambursabile menţionate, iar principalele constatări şi recomandări rezultate în urma auditurilor efectuate sunt incluse în raportul public anual al Curţii de Conturi.

Autoritatea de Audit are acces neîngrădit la acte, documente şi informaţii necesare exercitării atribuţiilor sale, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice deţinătoare.

Întrebare:

Care este cadrul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de locuri de muncă şi pentru ce se dau aceste ajutoare?

Răspuns:

Fondurile structurale sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană acţionează pentru eliminarea discrepanţelor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.

Schema de ajutor de stat la care vă referiţi este un program guvernamental derulat de Ministerul Finanţelor Publice şi nu face parte din Fondurile Structurale.

În documentul "Principalele caracteristici ale schemei de ajutor de stat", publicat pe www.fonduri-ue.ro în secţiunea Alte oportunităţi de finanţare - > Programe guvernamentale se menţionează:

"schema de ajutor de stat are în vedere finanţarea costurilor salariale aferente personalului înalt calificat în domenii precum ITC, cercetare - dezvoltare, inovare, energie, precum şi în industria prelucrătoare înalt tehnologizată".

Întrebare:

De ce are Uniunea Europeană nevoie de o politică de coeziune? Ce este politica de coeziune? Care sunt condiţiile pentru a beneficia de fondurile structurale? Care sunt paşii pentru a obţine finanţarea?

Răspuns:

- De ce are Uniunea Europeană nevoie de o politică de coeziune?

Pentru sprijinirea regiunilor rămase în urmă să recupereze decalajul economic şi social faţă de cele mai dezvoltate regiuni ale Uniunii, pentru revitalizarea zonelor urbane aflate în declin şi pentru crearea de noi locuri de muncă.

- Ce este politica de coeziune?

Este o politică a Uniunii Europene care urmăreşte reducerea disparităţilor socio-economice dintre statele membre şi dintre regiunile mai bogate şi cele mai sărace. Politica de Coeziune a Uniunii Europene este finanţată prin instrumentele structurale

Pentru perioada 2007-2013, Politica de Coeziune economică şi socială a Uniunii Europene are trei mari obiective:

a. Convergenţa este un obiectiv finanţat cu 81,54% din bugetul destinat instrumentelor structurale;

b. Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă este al doilea obiectiv, finanţat cu 15,95% din bugetul destinat fondurilor structurale şi de coeziune. România nu primeşte finanţări pentru acest obiectiv, aceste arii fiind acoperite în cadrul obiectivului convergenţă, care dispune de fonduri mult mai mari;

c. Cooperarea teritorială europeană este obiectivul finanţat cu doar 2,52% din bugetul destinat instrumentelor structurale. Acesta îmbracă 3 forme: cooperarea transnaţională, cooperarea transfrontalieră şi cea interregională.

- Care sunt condiţiile pentru a beneficia de fondurile structurale?

Poate fi beneficiar eligibil oricine îndeplineşte criteriile stabilite în Programul Cadru de Implementare pentru fiecare domeniu major de intervenţie. De asemenea, eligibili sunt şi cei care respectă eventuale cerinţe specifice stabilite de Autoritatea de Management la momentul lansării "cererii de proiecte" sau în Ghidul Solicitantului. În acelaşi timp, solicitantul trebuie să aibă o formă de organizare conformă legislaţiei române şi să fie înregistrat în România.

- Care sunt paşii pentru a obţine finanţarea?

Pasul 1: Beneficiarii eligibili completează cererea de finanţare şi anexele solicitate de Autoritatea de Management. Există un model unic de cerere de finanţare pentru toate cele trei instrumente structurale, cu anexe diferenţiate pe fiecare fond în parte.

Pasul 2: Cererea de finanţare este transmisă Organismului Intermediar / Autorităţii de Management.

Pasul 3: Se verifică conformitatea administrativă a cererii de finanţare, în conformitate cu procedurile interne ale fiecărei Autorităţi de Management.

Pasul 4: După verificarea conformităţii administrative urmează verificarea eligibilităţii proiectului. Criteriile de eligibilitate a proiectelor sunt prezentate în Programul Cadru de Implementare şi trebuie aprobate de către Comitetul de Monitorizare.

Pasul 5: Evaluarea tehnică şi financiară a proiectului.

Pasul 6: Selectarea proiectului conform criteriilor aprobate de Comitetul de Monitorizare.

Pasul 7: Aprobarea proiectului şi semnarea contractului de finanţare.

Întrebare:

Cofinanţarea poate fi distribuită între parteneri sau trebuie suportată în întregime de către solicitant?

Răspuns:

Dacă proiectul este propus de un grup de organizaţii partenere, solicitantul este liderul de parteneriat (organizaţia/instituţia/întreprinderea care formulează cererea de finanţare respectând condiţiile de eligibilitate a solicitantului şi a partenerilor). În cadrul unui proiect, partenerii pot contribui financiar la realizarea proiectului prin asigurarea unei părţi a contribuţiei minime aferente.

Solicitantul este cel care va purta responsabilitatea finală în faţa Autorităţii de Management pentru implementarea şi managementul proiectului, de realizarea cererilor rambursare şi de virarea către parteneri a sumelor rambursate, aferente contribuţiei lor financiare.

Întrebare

Achiziţia unui teren este cheltuială eligibilă?

Răspuns:

Din fondurile structurale pot beneficia de finanţare numai întreprinderile cu minim un an de activitate şi care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate specifice fiecărui program operaţional.

Achiziţia de teren este eligibilă în conformitate cu prevederile HG 759/2007 disponibilă la secţiunea legislaţie naţională pe site-ul www.fonduri-ue.ro.

În cazul în care, în cadrul programului operaţional (POR/POSCCE), ghidul aferent liniei de finanţare pentru care doriţi să aplicaţi prevede la rubrica cheltuieli eligibile - cheltuieli pentru achiziţia de teren, valoarea maximă pentru această achiziţie de teren este admisă în limita de 10% din valoarea totală a proiectului.

Întrebare:

În ce condiţii se poate prelungi data limită pentru depunerea cererilor de proiecte?

Răspuns:

Prelungirea termenului de depunere a cererilor de finanţare poate fi iniţiată doar de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional respectiv.

În general, termenele de depunere pot fi prelungite numai în urma unor anunţuri oficiale pe site-urile AM-urilor/OI-urilor şi se face în următoarele condiţii:

- Ca urmare a unei propuneri formulate de către un grup de iniţiativă (care să fundamenteze timpii scurţi alocaţi pregătirii proiectelor) sau cauze obiective la nivelul Autorităţii de Management care gestionează acel Program (schimbări de organizare internă, probleme logistice, etc). O astfel de situaţie s-a înregistrat la prelungirea termenului de depunere a cererilor finanţare în cadrul POS CCE Op. 1.1.1 A2 - Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii, prelungirea fiind de la 31.05.2012 la 10.07.2012.

- Un alt tip de situaţie (excepţională): Anularea sesiunii de depunere de proiecte şi relansarea acesteia. Această situaţie s-a regăsit în cazul DMI 6.1 - 112 atunci când conducerea AMPOSDRU a fost nevoită să anuleze sesiunea de depunere din decembrie 2010 datorită disfuncţionalităţilor care au intervenit în funcţionarea ActionWeb.

Pentru a da şanse egale tuturor celor interesaţi să depună proiecte de grant în cadrul DMI 6.1., linia de finanţare a fost redeschisă în ianuarie 2011.

- Situaţia a 3-a care se referă la lansările prognozate.

Întrebare:

O microîntreprindere care are datorii la bugetul statului, dar care sunt eşalonate de ANAF, poate obţine finanţare?

Răspuns:

În general, în conformitate cu condiţiile din Ghidul Solicitantului, nu pot obţine finanţare întreprinderile care au obligaţii de plată nete care depăşesc 1/12 din totalul obligaţiilor datorate în ultimele 12 luni, în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Pentru obligaţiile de plată către autorităţile locale plafonul este de 1/6 din totalul obligaţiilor datorate în ultimul semestru consemnate în certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile publice locale, acesta trebuind să fie valabil pentru toate punctele de lucru iar pentru investiţiile aferente codului CAEN F - Construcţii (conforn CAEN rev. 2) şi pentru sediul social;

În plus, întreprinderea nu trebuie să fie în dificultate, în conformitate cu Regulamentul 244 din 1.10.2004, o întreprindere fiind considerată ca fiind în dificultate, în principiu şi indiferent de mărimea ei, în următoarele împrejurări:

a) în cazul unei societăţi cu răspundere limitată, când se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul social şi mai mult de un sfert din capital s-a pierdut în ultimele 12 luni;

sau

b) în cazul unei societăţi în care cel puţin o parte dintre asociaţi sunt ţinuţi nelimitat pentru datoriile întreprinderii, atunci când s-a pierdut mai mult de jumătate din capitalul propriu, aşa cum reiese din evidenţele contabile ale societăţii şi mai mult de un sfert din acest capital s-a pierdut în cursul ultimelor 12 luni;

sau

c) pentru întreprinderile de orice formă juridică, când respectiva întreprindere întruneşte condiţiile pentru a fi supuse unei proceduri prevăzute de legislaţia privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.

d) administratorul societăţii a fost supus unei condamnări în ultimii 3 ani, de către o instanţă de judecată, din motive profesionale sau etic-profesionale.

În plus, dacă, din analiza documentelor prezentate, se constată că în perioada scursă de la depunerea Cererii de finanţare şi până la semnarea contractului de finanţare, societatea a suferit fuziuni, divizări sau şi-a schimbat denumirea, Autoritatea de Management va rezilia automat aprobarea finanţării, cu notificarea Solicitantului.

Întrebare:

Care este vârsta maximă la care o persoană poate accesa fonduri nerambursabile şi care sunt condiţiile ?

Răspuns:

Persoanele fizice nu sunt eligibile pentru a obţine finanţare din fonduri structurale. În plus, prin fondurile structurale se acordă doar o parte din costurile investiţiei.

Totodată, nu există restricţii cu privire la vârsta maximă a reprezentantului legal al societăţii care depune proiectul. Conform ghidurilor solicitantului, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească reprezentantul legal al societăţii care depune proiectul sunt:

1. Reprezentantul legal nu a suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata (ex. împotriva căreia nu se poate face recurs) în ultimele 36 de luni;

2. Reprezentantul legal nu a comis în conduita lui profesională greşeli grave, demonstrate prin orice mijloace pe care autoritatea contractantă le poate dovedi;

3. Reprezentantul legal nu a fost subiectul unei judecăţi de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;

4. Reprezentantul legal nu a fost găsit vinovat de încălcarea gravă a contractului datorită nerespectarii obligaţiilor contractuale în urma altei proceduri de achiziţie sau în urma unei proceduri de acordare a unei finanţări nerambursabile, din bugetul comunitar;

5. Reprezentantul legal nu se află în una din situaţiile incompatibile cu acordarea finanţării din fonduri publice, conform Regulamentului Consiliului nr. 1605/2002;

6. Reprezentantul legal nu este vinovat de inducerea gravă în eroare a Organismului Intermediar (OIPSI) prin furnizarea de informaţii incorecte în cursul participării la cererea de propuneri de proiecte sau nefurnizarea informaţiilor solicitate.

La fondurile pentru dezvoltare rurală disponibile prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), vârsta maximă a beneficiarului diferă în funcţie de măsura pe care se doreşte aplicarea.

Pentru majoritatea măsurilor (linii de finanţare) vârsta maximă a beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil este de până la 62 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare).

În cazul Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri, vârsta maxima este de 40 de ani.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este gestionat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Criteriile de eligibilitate ale solicitantului şi proiectului sunt disponibile la adresele feadr@madr.ro.

Întrebare:

Bugetul pentru o cerere de propuneri de proiecte pe minimis poate depăşi 200.000 euro (cheltuieli eligibile)?

Răspuns:

Intensitatea maximă a ajutorului acordat prin schema de ajutor de minimis poate ajunge până la 100% din costurile eligibile, aşa cum este specificat în Ghidul Solicitantului privind schemele de ajutor de stat şi de minimis. O întreprindere poate primi până la maxim 200.000 de euro.

În cazul în care valoarea eligibilă a proiectului propus de întreprinderea solicitantă depăşeşte valoarea ajutorului maxim de minimis (200.000 euro), diferenţa rezultată va reprezenta contribuţia proprie a întreprinderii pentru proiectul propus. Prin urmare, diferenţa va fi introdusă în bugetul cererii de ajutor la secţiunea specifică, respectiv "Contribuţia solicitantului".

Întrebare:

La dosarul de rambursare pe POR, trebuie ataşat dosarul de achiziţie lucrări doar cu oferta câştigătoare sau cu toţi paticipanţii?

Răspuns:

Conform Instrucţiunii nr. 88 AM POR, Dosarul de achiziţie care se depune la cererea de rambursare va conţine:

- Pentru oferta câştigătoare: toate documentele de ofertă (oferta financiară + oferta tehnică), inclusiv documentele de calificare;

- Pentru ofertele necâştigătoare: adresa de înaintare a ofertei (cu nr. de înregistrare la beneficiar), formularul de ofertă (doar cea financiară), garanţia de participare/garanţia de bună execuţie (când este cazul).

Întrebare:

Trebuie să fac o prelungire de implementare a proiectului, printr-un act adiţional şi nu ştiu exact ce documente să introduc precum şi ce ar trebui să conţină acestea?

Răspuns:

Conform Instrucţiunii AM POR 91, disponibilă pe website-ul www.fonduri-ue.ro la secţiunea Instrucţiuni de implementare - POR, un beneficiar poate prelungi durata de implementare a unui proiect o singură dată, cu maxim 6 luni. Documentele necesare în cazul modificării prin act adiţional a unui proiect finanţat din POR sunt:

- Notificarea de solicitare modificare;

- Memoriu justificativ detaliat, privind modificările solicitate şi cauzele care au dus la necesitatea acestor modificări la Contractul de finanţare;

- În cazul solicitărilor de prelungire a termenului de execuţie a investiţiei, prelungirea duratei de implementare a proiectului se mai impun

---O copie a contractului cu executantul lucrării/furnizorului/ prestatorului (după caz),

---Modificarea Anexei IV - Cererea de finanţare la punctele (după caz)

- Activităţile proiectului,

- Calendarul activităţilor - actualizat (NOTĂ: Aceste modificări NU vizea-ză eliminarea unor activităţi / includerea de activităţi noi),

- Achiziţii publice - actualizat,

- Modificarea Anexei III - Graficul de depunere a cererilor de rambursare.

- Formatul standard de Act Adiţional (inclusiv Anexa 1) completat şi semnat.

Beneficiarul va transmite la OI, spre avizare, solicitarea însoţită de toate paginile din Cererea de finanţare ACTUALIZATE conform modificărilor solicitate. Astfel se vor actualiza numai datele din Cererea de Finanţare afectate de modificările solicitate, fără să fie adăugate/ eliminate alte informaţii iniţiale din Cererea de Finanţare.

- Documentele justificative din care să rezulte necesitatea modificărilor solicitate (Exemple: Scrisoare de la furnizori, Dispoziţie de şantier, act adiţional la contractul de lucrări etc.)

Întrebare:

În Planul Financiar din Anexa 2 la Instrucţiunea nr. 3: Planul Financiar afereta POST axa 2, pe rândul 6, este rubrica "ajustarea preţurilor". Aş dori să ştiu dacă ajustarea preţurilor reprezintă o cheltuială eligibilă (sau este eligibilă doar pentru cheltuieli eligibile)?

Răspuns:

Instrucţiunea AM POST Nr. 3, înregis-trată cu nr.40/5233/15.12.2009, prevede (conform notei de subsol 3 din cadrul tabelului de la 3.1) că "O ajustare a preţurilor poate fi inclusă, după caz, pentru a acoperi o inflaţie prevăzută în cazul în care cheltuielile eligibile sunt exprimate în preţuri constante."

Cheltuielile eligibile sunt cele ce se încadrează în categoriile de cheltuieli prevăzute în anexa I a Ordinului MT-MEF 28/75/2008.

Întrebare:

Firmele din domeniul transporturilor pot accesa Programul Operaţional Sectorial Transport?

Răspuns:

POS Transport finanţează lucrări de infrastructură, iar beneficiarii eligibili sunt următorii:

- Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR S.A.)

- Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A.

- Autoritatea de Management pentru POS-T

- R.A. Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi

- Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială Româno-Bulgară (GECT)

- Operatorii naţionali de transport feroviar public de călători

- Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa - CN APMC S.A.

- Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime S.A. Galaţi - CN APDM S.A.

- Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu - CN APDF S.A.

- Compania Naţională de Administrare a Canalelor Navigabile (CN ACN S.A.)

- Ministerul Transporturilor.

În concluzie, firmele de transport nu pot fi beneficiari ai unui proiect finanţat din POS Transport, însă pot să lucreze ca şi contractori pentru un beneficiar al unui proiect finanţat din POS Transport.

Întrebare:

Care este numărul maxim de ore pe zi acceptat pentru un expert în cadrul proiectelor POS DRU? (De exemplu sunt acceptate 12 ore/ zi faţă de 8 ore norma de bază/zi ?) Numărul maxim de ore pe lună poate fi depăşit? Dacă da, cu câte ore?

Răspuns:

În Instrucţiunea Nr. 64/ 01.02.2013 privind limita zilnică şi săptămânala maximă, care poate fi decontată pentru un expert în cadrul proiectelor grant/strategice finanţate din FSE în cadrul POSDRU 2007-2013, este menţionat că: Începând cu data de 01 februarie 2013, numărul de ore lucrate de fiecare expert / persoană din echipa de management, trebuie să se încadreze în limita maximă de 13 ore/zi, respectiv 65 ore/săptămână, reprezentând numărul de ore lucrate în cadrul proiectelor finanţate din fondul Social European - Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, inclusiv norma de bază, stabilite prin contractele individuale de muncă încheiate.Toate sumele aferente orelor care vor depăşi această limită, nu se vor rambursa din Fondul Social European / Bugetul naţional, în cadrul POSDRU 2007-2013.

Întrebare:

Activitatea de formare profesională poate fi subcontractată, în cadrul unui proiect strategic depus spre finanţare din POSDRU?

Răspuns:

Subcontractul reprezintă acel acord scris prin care beneficiarul încredinţează o parte limitată a acţiunii unei terţe persoane, alta decât entităţile partenere. Partenerii au posibilitatea de a subcontracta şi ei anumite activităţi din cadrul proiectului, dacă acest lucru a fost prevăzut în Acordul de Parteneriat. Subcontractorii nu sunt parteneri sau asociaţi şi sunt subiecţii procedurilor de achiziţii publice, în concordanţă cu prevederile OUG nr. 34/2006.

Conform Ordinului 1117 din 17 august 2010 valoarea maximă care va face obiectul subcontractării nu poate depăşi 49% din valoarea contractului de finanţare (valoarea totală eligibilă a proiectului). Acest procent se va aplica tuturor subcontractelor semnate atât de către beneficiar cât şi de către partener/parteneri, acolo unde este cazul. Valoarea maximă a subcontractării nu include contractele de achiziţie publică care au ca obiect furnizarea de produse (contracte de furnizare), acestea căzând sub incidenţa cheltuielilor de tip FEDR (10% pentru AP 1-5 inclusiv, 15% pentru AP 6) şi a categoriei de cheltuieli aferente Managementului de proiect (materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar).

De asemenea, activităţile privind Managementul proiectului, care sunt în responsabilitatea beneficiarului, nu pot face obiectul subcontractării. Pentru echipa de Management se vor respecta prevederile specificate în Ghidul Solicitantului. În cazul subcontractării unor activităţi din cadrul proiectului, responsabilitatea totală revine în exclusivitate Beneficiarului, în conformitate cu dispoziţiile legale, să se asigure respectarea reglementărilor comunitare şi naţionale cu privire la achiziţiile.

Întrebare:

Sunt interesat de finanţarea unui magazin online şi crearea unui soft pentru vânzarea business to business. Există surse de finanţare?

Răspuns:

Dacă aveţi în administrare o societate care se încadrează în categoria IMM-uri (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii), puteţi fi eligibil la finanţare în cadrul Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Operaţiunea 332 "Suport pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii electronice pentru afaceri", în condiţiile în care îndepliniţi toate criteriile de eligibilitate ale solicitantului şi ale proiectului, conform ghidului solicitantului.

Conform calendarului orientativ de lansări din cadrul POS CCE această linie de finanţare este închisă şi nu sunt prevăzute noi lansări în 2013. (Sursa: MFE)

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Heya im for the first time here. I discovered this board and I to uncover It truly helpful & it helped me out a whole lot. I hope to supply something back and aid other people such as you helped me. keedabcfkdgkdege

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb