FOTBAL ÎN LIVING - Amurgul zeilor!

Dan Nicolaie
Sport #Euro 2016 / 19 iunie 2016

Zlatan Ibrahimovic (Sursă foto: Facebook)

Zlatan Ibrahimovic (Sursă foto: Facebook)

Turneul final ne pune în faţă o realitate tristă, zeii fotbalului nu mai sunt ce au fost. Chiar şi un surd a auzit înainte să se dea startul Euro 2016 cel puţin o declaraţie a lui Zlatan Ibrahimovic cum că este o legendă în viaţă, un zeu care împarte frumuseţe când cu stângul, când cu dreptul, uneori chiar şi cu capul. Ce a urmat e aproape ştiut, Suedia a scos un egal la mustaţă cu Irlanda şi a pierdut un altul cu Italia. Ambele pe final de meci, marcă înregistrată a europeanului francez. În ambele meciuri Zlatan a fost un biet muritor, plin de slăbiciuni, lipsit de sprijin din partea colegilor şi incapabil să-i sprijine pe aceştia. Când te autoproclami zeu, ar fi bine să te comporţi ca atare, altfel bieţii muritori din jurul tău se simt descumpăniţi şi rezultatele se văd fix pe tabela de marcaj.

Cristiano Ronaldo, cel mai bine frezat zeu din acest univers, a coborât la rândul său cu picioarele pe pământ. Dacă la egalul cu Islanda nu a făcut mare lucru, la cel cu Austria a făcut ceva, dar prost, a ratat un penalty. Faptul că Portugalia are doar două puncte după două meciuri i se datorează şi lui, nu neapărat că nu a făcut minuni, ci pentru că i-a obişnuit pe cei din jurul său să aştepte să le facă. În cazul lui Robert Lewandowski lucrurile stau mai bine. Cel mai în vogă atacant polonez de structură germană, nu şi-a ajutat foarte mult echipa, dar în cazul său colegii au înţeles la timp cum stă treaba cu metaforele şi l-au tratat omeneşte. Un zeu mai mic, Pogba a aterizat direct pe banca de rezerve după meciul cu echipa noastră, iar în cazul său s-a văzut că aşteptările au fost mult mai mici decât se aşteptau adversarii. Cu toate acestea, înaintea unui meci decisiv, trebuie să recunoaştem că echipa noastră ar avea nevoie, ca de aerul dintr-o minge bine umflată, de un zeu. Avem ceva de genul acesta, dar de când a fost uitat pe banca de rezerve a început să arate ca o statuie (o cuminţenie a pământului), pe care o admirăm, dar care nu poate să ne ajute cu nimic.

Constatare personală, fotbalul fără zei e trist, aşa că nu vă bucuraţi de apusul lor!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb