Gazprom şi OMV, acord privind un amendament la contractul de furnizare a gazelor

Valentin Busuioc
Companii #Energie / 29 ianuarie 2015

OAO Gazprom şi OMV (prin subsidiara sa, EconGas) au ajuns, ieri, la un acord privind un amendament la contractul existent de furnizare a gazului natural. Astfel, acest contract pe termen lung a fost plasat pe o nouă bază care reflectă condiţiile variabile ale pieţei, potrivit unui comunicat al OMV trimis astăzi redacţiei.

Grupul austriac precizează că documentul a fost semnat în vederea consolidării parteneriatului pe termen lung cu compania rusească.

Amendamentul la acest contract a fost semnat, ieri, în Viena, de către Alexander Medvedev (vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Gazprom) şi Gerhard Roiss (directorul general executiv al OMV). Ambele părţi au fost de acord să nu divulge detaliile contractului.

Gerhard Roiss a declarat: "Astăzi (ieri - n.r.), Gazprom şi OMV au făcut un pas important pentru a securiza furnizarea de gaz pe termen lung, către Austria. La semnarea contractului, ambele părţi au subliniat rolul Baumgarten ca hub esenţial pentru exporturile de gaz din Rusia".

OMV este un partener european de tradiţie pentru importurile de la Gazprom, iar Austria a primit gaz natural de la Rusia încă din anul 1968. Partea contractuală pentru amendamentul privind contractul de import al gazului din Rusia este EconGas, unde OMV deţine o participaţie de 64,25%.

Cu vânzările grupului de 42,41 miliarde de euro şi o forţă de muncă de aproximativ 27.000 de angajaţi în 2013, OMV Aktiengesellschaft este una dintre cele mai mari companii industriale austriece listate la bursă. Segmentul de Explorare şi Producţie beneficiază de o bază solidă în ţara noastră şi Austria şi include un portofoliu internaţional în creştere. În 2013, OMV a înregistrat o producţie de aproape 288.000 bep/zi. În domeniul Gaze Naturale şi Energie, compania a comercializat aproximativ 425 TWh de gaze naturale în 2013. OMV operează o reţea de conducte în Austria, iar în Austria şi Germania operează platforme de depozitare de gaze naturale cu o capacitate 2,6 miliarde mc. În domeniul Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 17,4 milioane de tone şi avea la sfârşitul anului 2013 aproximativ 4.200 de staţii de distribuţie carburanţi în 11 ţări, printre care şi Turcia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb