Grupul APT are un nou director executiv

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 4 februarie 2010

Compania APT Resources & Services SRL, parte a grupului APT are, începând cu luna ianuarie 2010, un nou administrator - director executiv (CEO) în persoana doamnei Sorina Donisa. În noua poziţie de director executiv (CEO), Sorina va avea rolul principal în planificarea strategică, va coordona operaţiunile curente ale companiei şi va gestiona resursele necesare desfăşurării activităţii. Funcţia a fost deţinută anterior de Marilena Petrec, care, deşi s-a retras din conducerea operaţională, rămâne acţionar principal al companiei, alături de domnul Andrew Littauer, şi activ implicată în dezvoltarea de noi domenii de activitate pentru companiile grupului APT.

Sorina Donisa este absolventă a Universităţii de Vest din Timişoara, secţia contabilitate şi informatică de gestiune şi este membru al Camerei Auditorilor Financiari din România. Sorina Donisa s-a alăturat echipei APT în 1998, ocupând poziţia de director economic până în 2006, când a preluat postul de CFO în compania APT Resources & Services.

Grupul APT activează pe piaţa serviciilor de consultanţă şi externalizare în domeniul resurselor umane din anul 1998, acoperind majoritatea activităţilor: recrutarea şi selecţia personalului (activitate certificată ISO 9001:2008), head hunting, executive search, assessment centre, outplacement, payroll, leasing de personal, consultanţă organizaţională, managementul performanţei, programe de dezvoltare, consiliere în carieră, dezvoltarea de instrumente IT pentru gestiunea proceselor de resurse umane, comunicare internă, training şi programe de team building. În 2008 Grupul de companii APT a ocupat locul 3 în topul firmelor de resurse umane, având în vedere cifra de afaceri.

În 2010 Grupul APT va continua proiectele legate de certificarea managementului calităţii serviciilor conform standardului ISO 9001:2008 pentru celelalte activităţi principale şi să investească în eficientizarea proceselor de lucru atât prin dezvoltarea aplicaţiilor software de suport cât şi prin perfecţionarea angajaţilor. O altă direcţie majoră de acţiune este legată de abordarea strategică a serviciilor şi produselor, cu accent pe soluţiile adaptate dinamicii pieţei. Printre acestea amintim cursuri certificate cu grad ridicat de specializare (oferite prin APT EVOLUTION, centrul APT de dezvoltare), outplacement, consiliere în carieră, programe de evaluare 360 grade, consultanţă organizaţională şi programe de comunicare internă adaptate perioadei de criză. Aceste soluţii care se completează sinergic cu proiectele de anvergură pe care companiile APT le au în domenii ca recrutare, payroll şi leasing de personal, sunt astfel concepute încât să răspundă cerinţelor speciale legate de organizaţii şi forţa de muncă într-o perioadă economică dificilă în care eficienţa şi performanţa sunt obiectivele prioritare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb