Harley Davidson

O motocicletă de vis era să schimbe politichia românească. Ca şi în politică, şi în motociclism, chiar şi amator, arta negocierii e sfântă. O neatenţie, o negociere superficială, şi accidentu-i gata. Oprit de un Ford Mondeo de serviciu aflat în momentul nepotrivit la locul nepotrivit, undeva aproape de Corbeanca milionarilor tranziţiei, premierul Călin Popescu Tăriceanu a avut ocazia neaşteptată de a reflecta mai atent asupra efemerului vieţii politice. Şi dacă experienţa Elias l-a marcat pe Traian Băsescu, transformat după ope-raţie, poate şi Tăriceanu va câştiga ceva din această scur-tă aventură.

"N-am nevoie de nimeni, pe Harley Davidson, nu recunosc pe nimeni, pe Harley Davidson, Apăs pe starter şi iată, părăsesc pământul, Merg poate în Paradis, Dar cu un tren infernal", cânta, pe versurile lui Serge Gainsbourg, acum aproape patru decenii, Brigitte Bardot. Călare pe Harley Davidson-ul său, eliberat de conflictul cu Băsescu, de politică, de legile securităţii, Primul ministru nu s-a putut elibera şi de legile implacabile ale fizicii. Şi cum, chiar dacă nu la fel de exactă, politica are şi ea regulile ei, a învăţat poate că imprevizibilul putea fi evitat. Prin deducţie şi analiză.

Un accident banal, un fapt divers, a devenit subiect de prima pagină. Ceea ce ar fi trecut neobservat, a devenit interes naţional. Politicile editoriale au ieşit la suprafaţă, precum untdelemnul deasupra apei. Unii au consemnat faptul, alţii au aţâţat publicul sau au reactivat ancestralul conflict dintre Securitate şi Miliţie, în varianta de conjunctură MAI-SPP. Ca un român obişnuit, Călin Popescu Tăriceanu a rămas fără permis de conducere. Legea e aceeaşi pentru toţi. Acum poliţia a fost pe fază, nu ca la "Golden Blitz", după meciul Steaua-Rapid.

Nici entorsa nu îl face mai simpatic pe Primul ministru. Pasiunea sa pentru motociclete nu este populară. Cota sa nu s-a îmbunătăţit după accident. Dar, dincolo de eveniment, tentaţia, nestăvilită de SPP, a liderilor politici ai momentului de a-şi conduce maşinile sau motocicletele denotă o anumită atitudine faţă de politică. Responsabilitatea faţă de colectivitate păleşte în faţa instinctului. Viteza, condusul automobilului personal, nevoia de a crea iluzia comunicării şi a banalităţii îi împinge spre acte ratate. Substituindu-se unor acte intenţionate, deci libere, acţiunile politicienilor lasă să se întrevadă mai degrabă mobiluri psihice inconştiente. Probabil exerciţiul public nu oferă suficiente senzaţii tari. Şi, astfel, jocul de-a politica al oamenilor de stat devine inteligibil. Comportamentul lor cvasi-privat îi deconspiră. Dominanta com-pulsivă dezvăluită de căutarea pericolului indică reacţia la un mediu din ce în ce mai cons-trângător, sentimentul de nelinişte şi teama de eşec.

Cu sau fără Harley Davidson, politicienii români se izolează în raport cu societatea. Fractura socială provocată de tranziţia economică este dublată de una politică. Iar prăpastia nu poate fi umplută doar ca urmare a campaniilor de marketing politic. Francheţea lui Traian Băsescu îl avantajează, dar nu îl distanţează de pluton. De pe culmile statului său aproape perfect, acesta doar coboară în rândul mulţimii, mergând demon-strativ cu maşina personală la cumpărături.

Solitari, dar intonând exemplar imnul solidarităţii, politicienii români nu au simţul răspunderii civice. Prea intuitivi pentru a reuşi pariul cu marea politică, rămân mereu prizonierii propriilor obsesii. Şi dacă unii confundă infotainment-ul cu politica reală, se înşală. Căci mediul politic şi divertismentul virtual nu se pot substitui conflictului dintre grupuri şi indivizi.

Un Harley Davidson este un obiect de colecţie ce îşi menţine, ba chiar îşi creşte valoarea odată cu trecerea timpului. Un Prim ministru se depreciază repede. Timpul scurt este marele său duşman. Puţini Prim miniştrii au reuşit să reziste probei timpului şi au depăşit capcanele politicii facile. Doar timpul lung îi poate plasa în Istorie. Dar pentru asta e nevoie de vocaţie politică şi mult auto-control.