Holcim şi Lafarge au nominalizat viitorul board, în urma fuziunii

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 15 aprilie 2015

Conducerile Holcim şi Lafarge au anunţat lista candidaţilor nominalizaţi să ocupe locurile din viitorul board al directorilor, în urma încheierii tranzacţiei de fuziune, potrivit unui anunţ al celor două companii.

Noul board va fi format din 14 membri, câte şapte de la fiecare companie, care vor fi aleşi în cadrul Adunării Generale Extraordinare de la Holcim, din data de 8 mai.

Printre candidaţi se află Wolfgang Reitzle şi Bruno Lafont (şefii Holcim şi Lafarge, care vor fi copreşedinţi). Lista îi mai cuprinde pe Beat Hess, Alexander Gut, Adrian Loader, Thomas Schmidheiny, Hanne Birgitte Breinbjerg Srrensen, Dieter Spälti (de la Holcim) şi Bertrand Collomb, Philippe Dauman, Paul Desmarais Jr., Oscar Fanjul, Gérard Lamarche, Nassef Sawiris (de la Lafarge).

Consiliile de Administraţie ale Lafarge şi Holcim au aprobat, săptămâna trecută, numirea lui Eric Olsen, vicepreşedinte executiv Lafarge, ca director general (CEO) al viitoarei entităţi LafargeHolcim, după finalizarea fuziunii.

În 20 martie, producătorul elveţian de ciment Holcim şi compania franceză Lafarge au acceptat noii termeni ai planificatei lor fuziuni. Anul trecut, Holcim şi Lafarge au anunţat că vor să-şi unească forţele, pentru a da naştere unei companii internaţionale cu vânzări de 44 de miliarde de dolari pe an. Companiile au stabilit că nouă acţiuni Holcim vor fi schimbate pentru zece titluri Lafarge.

Bruno Lafont, directorul general al Lafarge, fusese desemnat iniţial să conducă compania rezultată în urma fuziunii. Noul acord prevede că Lafont va fi copreşedinte, împreună cu actualul preşedinte al Holcim, Wolfgang Reitzle, în timp ce Eric Olsen va fi directorul general LafargeHolcim. Holcim a anunţat că anumiţi acţionari-cheie ai celor doi producători de ciment au confirmat că vor sprijini noile condiţii ale fuziunii, dar nu a dat publicităţii numele acestora.

Holcim şi Lafarge au convenit în aprilie 2014 o fuziune prin schimb de acţiuni, care ar crea cel mai mare producător de ciment din lume. În luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeană a aprobat fuziunea, care urma să se încheie în prima jumătate a acestui an, însă obţinerea acordului instituţiei europene a depins de renunţarea la unele dintre activele deţinute de cei doi mari producători de ciment la nivel mondial.

În aceste condiţii, în luna februarie 2015, Holcim şi Lafarge au ajuns la un acord cu producătorul irlandez CRH pentru ca acesta să cumpere cea mai mare parte dintre activele scoase la vânzare de cele două companii, inclusiv pe cele din România, pentru 6,5 miliarde de euro.

În ţara noastră, producătorul irlandez va prelua activele companiei franceze Lafarge, şi anume două fabrici de ciment, de la Medgidia şi Hoghiz, şi staţia de măcinare de la Târgu Jiu. Activele Holcim de la noi includ două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb