HP a lansat o ediţie limitată a ghidului de buzunar "IT eco pentru începători", o introducere menită să încurajeze organizaţiile să treacă în sfera "verde - eco". Ghidul intenţionează să ofere oricui, din rândul managerilor până la angajaţii responsabili, câteva idei simple şi clare despre cum pot contribui la reducerea impactului sistemelor IT asupra mediului şi cum să utilizeze beneficiile acestuia pentru a diminua efectele negative asupra mediului şi a schimbărilor climatice din lume.
Realizat pe baza unei cercetări şi analize independente realizate de firma Freeform Dynamics, ghidul oferă îndrumare celor care doresc să înceapă ecologizarea in organizatii. Studiile recente au dezvaluit ca in timp ce doar 1 din 10 companii din Europa are o strategie eco bine definita, atitudinea angajatilor faţă de mediu depăşeşte cu mult interesul companiilor pentru domeniul ecologiei.
Ghidul conturează o serie de acţiuni de ecologie clasificate pe diferite niveluri de costuri şi complexitate a implementării. Acestea pot varia de la cele cu efecte rapide cum ar fi activarea funcţiei de standby, până la cea de print-on-demand, sustinând totodată mentinerea unei eficienţe maxime a centrelor de date şi a altor procese de business.
"Organizaţiile pot urma câţiva paşi simpli pentru a reduce consumul de energie, numărul de imprimante şi prin organizarea unor intâlniri web şi video pentru a diminua consumul de energie implicat de transport," a declarat David Tebbutt, Freeform Dynamics. "Avem o serie de idei interesante pentru reducerea consumului de energie. O companie utilizeaza chiar excesul de caldura generata de centrele de date pentru a incalzi strandul local."
IT-ul este responsabil pentru aproximativ două procente din efectele de sera, dar poate juca un rol important în reducerea celorlalte 98 de procente. De exemplu, HP utilizeaza frecvent propria sa tehnologie de video-conferinte in procesele interne de lucru. Compania intentioneaza sa isi mareasca de patru ori numarul de studiouri HP Halo Collaboration din sediile sale in 2009, vizand astfel reducerea cu mai bine de 20,000 de calatorii şi câteva milioane de USD economisiti anual din costurile de călătorii. Un alt exemplu care poate servi ca inspiraţie este sistemul inteligent de irigaţii folosit de studenţii din Australia în timpul secetei din 2007, pentru a masura umiditatea solului, resursele de apa, viteza vantului, cantitatea de precipitatii si temperatura, asigurandu-se astfel ca recoltele primesc suficienta apa.
"Există multe soluţii pentru reducerea efectelor de seră", a comentat Zoe McMahon, HP, care s-a implicat în realizarea acestui ghid. "IT-ul ne permite sa facem mai multe lucruri si poate fi responsabil pentru reducerea efectelor de sera cu jumatatate din cele 20% preconizate pentru 2020 de Uniunea Europeana. Speram ca acest ghid ii va ajuta pe oameni să vadă IT-ul şi din această perspectivă."
HP îşi concentrează activitatea pe simplificarea utilizării tehnologiei pentru toţi clienţii săi, de la consumatorii individuali până la cele mai mari organizaţii. Cu un portofoliu ce cuprinde soluţii de imprimare, calculatoare personale şi infrastructură IT, HP este cea mai mare companie IT din lume.
Freeform Dynamics este o companie de analize de piaţă ce activează în domeniul IT. Realizează anual un număr însemnat de cercetări de piaţă despre strategie, cazul concrete de business si cele mai bune practici si ofera recomandari utile specialistilor de IT si business.