ÎN IULIE Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 2% faţă de iulie 2014

Mirabela Vasile
Macroeconomie / 2 septembrie 2015

Preţurile producţiei industriale, pe total piaţa internă şi externă, au scăzut, în iulie anul curent, cu 2% faţă de iulie 2014, în timp ce comparativ cu iunie anul acesta s-a înregistrat o scădere de 0,2%, potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile producţiei industriale pe piaţa internă au scăzut cu 1,5% în iulie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce pe piaţa externă preţurile producţiei industriale s-au redus cu 2,9%.

Potrivit INS, pe marile grupe industriale, cele mai importante scăderi ale preţurilor în iulie faţă de luna anterioară s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare şi în industria energetică, cu 0,5%, respectiv cu 0,4%, în timp ce în industria bunurilor de capital preţurile au crescut cu 0,3%, iar în cea a bunurilor de uz curent, creşterea a fost de 0,1%.

Cea mai spectaculoasă evoluţie au avut-o preţurile din industria energetică, cu o scădere de 6,6%, urmate de cele din industria bunurilor de capital, cu o descreştere de 2,5%. La polul opus s-au aflat preţurile din industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu o creştere de 1,7% şi din industria bunurilor de uz curent, mai mari cu 1,1%, mai informează comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9743
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4737
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8990
Gram de aur (XAU)Gram de aur371.8457

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb