Premierul Emil Boc a avut, ieri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu conducerea companiei Ford, în cadrul căreia a fost analizat stadiul investiţiei de la Craiova. Cu această ocazie, Boc a anunţat că Guvernul va continua să susţină mediul de afaceri şi să stimuleze investitorii români şi străini să-şi menţină şi să-şi extindă afacerile în ţara noastră, arată un comunicat remis redacţiei.
În acest context, John Fleming, promovat recent în funcţia de preşedinte pentru producţie şi relaţii privind aspectele de muncă în cadrul Ford Motor Company, a confirmat angajamentul pentru România şi fabrica de la Craiova: "Compania Ford îşi menţine angajamentul de a investi în proiectul de la Craiova peste 675 milioane de euro. Totodată, începând cu prima parte a anului viitor, la Craiova vor începe angajările. Intenţia noastră este ca la fabrica de la Craiova să ajungem de la 3500 de angajaţi, cât sunt în prezent, la 7000 în anii care urmează".
John Fleming a arătat, totodată, că din noua funcţie pe care o va deţine va continua să monitorizeze îndeaproape proiectul investiţional de la Craiova, menţionând că acesta este unul prioritar pentru compania Ford.