ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2021 P3 Logistic Parks a încheiat tranzacţii pentru peste 35.800 m2

G.B
Companii / 2 iunie 2021

P3 Logistic Parks a încheiat tranzacţii pentru peste 35.800 m2

P3 Logistic Parks ("P3") a încheiat, în România, în primul trimestru al acestui an, tranzacţii pentru peste 35.800 de metri pătraţi de spaţii logistice şi de birouri. Din totalul tranzacţiilor, mai mult de 36% ( >13.000m2) sunt contracte noi, iar aproximativ 63% ( >22.500) sunt prelungiri ale contractelor existente, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Patru dintre parteneriatele existente s-au consolidat încă de la începutul anului, astfel încât rata de retenţie în cadrul parcului rămâne la cote ridicate. De asemenea, prin poziţionarea strategică a P3 Bucharest A1, dar şi prin complexitatea serviciilor şi facilităţilor oferite, P3 reuşeşte să atragă anual noi clienţi care aleg să îşi stabilească hubul de distribuţie în perimetrul parcului.

Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune: "Am încheiat primele luni ale anului într-o notă pozitivă şi mă bucur să văd că nu doar rata de retenţie a clienţilor este de 100%, ci şi că eforturile noastre de a implementa noi facilităţi în parc sunt foarte bine primite. Sunt rezultate bune, care ne dau încredere şi ne încurajează să continuăm demersurile pentru consolidarea şi diferenţierea activului existent, atât prin noi servicii, cât şi prin integrarea de elemente sustenabile care să conducă la îmbunătăţirea experienţei de lucru pentru toţi chiriaşii noştri şi angajaţii lor."

Dezvoltatorul apasă puternic pedala pentru accelerarea decarbonizării sectorului industrial-logistic prin promovarea şi integrarea de elemente sustenabile şi se aliniază trendurilor şi directivelor globale, investind constant în consolidarea serviciilor şi modernizarea spaţiilor existente: 90% din portofoliul local al dezvoltatorului este deja echipat cu tehnologie de iluminat LED, iar în prezent sunt în curs de implementare o serie de proiecte pentru eficientizarea consumului de apă şi gaze în interiorul clădirilor. Mai mult, P3 a inaugurat recent în cadrul parcului de la km 13, A1, primele două staţii de încărcare fast-charge pentru vehicule electrice, ce permit încărcarea simultană a patru autoturisme. Proiectul se adresează publicului larg şi poate fi extins şi adaptat în funcţie de cerinţele şi nevoile chiriaşilor.

P3 România îşi propune să rămână, în continuare, unul dintre cei mai dezirabili proprietari şi manageri de spaţii logistice din Bucureşti, atât pentru companiile active pe segmentele de retail, e-commerce şi logistică, cât şi pentru jucătorii din zona DYI, finisaje sau materiale de construcţii şi explorează noi căi de a-şi extinde serviciile existente şi a creşte eficienţa energetică şi operaţională în cadrul clădirilor pe care le administrează.

Cu o suprafaţă închiriabilă de 380.000 de m2 dispuşi în 14 depozite, acces direct la A1, soşeaua de centură şi coridorul pan-european IV, un restaurant cu auto-servire cu 200 de locuri la interior şi terasă proprie, terminale feroviare pentru transport mărfuri şi călători şi un proiect de spaţii de cazare în curs de finalizare, P3 Bucharest A1 este cel mai complex parc industrial din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb