Anul 2011 a început în trombă, ca la cursele de Formula 1, iar fumul acoperă primele mişcări ale principalilor protagonişti. Cel puţin în ceea ce priveşte politica, viteza de reacţie pare să fie la ordinea zilei. Dacă sfârşitul anului trecut făcea ca secretul lui Polichinelle privind neintrarea României în spaţiul Schengen în martie 2011 să devină, odată cu scrisoarea miniştrilor de interne francez şi german, o informaţie publică, ceea ce punea în defensivă guvernarea, acum totul se mută pe problemele strict interne.
Opoziţia vrea să recupereze timpul pierdut în "bătălii" parlamentare în toamna anului trecut şi să preia iniţiativa tactică, dacă nu şi strategică, iar majoritatea, tocmai pentru că este fragilă, încearcă să se stabilizeze. Între timp, preşedintele Băsescu a ieşit deja la contraatac încă din noaptea dintre ani şi a încercat să păstreze iniţiativa atât prin declaraţiile de după decizia Curţii Constituţionale privind Legea educaţiei, cât şi prin prezentarea, în interviul de la TVR, a propriei agende pentru lunile următoare. Întreaga operaţiune mediatică demonstrează că, cel puţin pentru anturajul preşedintelui, ipoteza suspendării şefului statului nu este chiar atât de fantezistă pe cât părea la prima vedere. De aceea, reluarea temei reformei constituţionale se înscrie în logica antiparlamentaristă folosită şi în trecut, în speranţa că va resuscita resentimentele opiniei publice vis a vis de partide. Dar cum în 2011 se vor deschide şi alte fronturi în politica internă este de aşteptat ca variaţiile pe tema antiparlamentarismului să fie multiplicate. De la încercarea de promovare a "reformei instituţionale şi monocameralismului pentru alegerile parlamentare din 2012" până la apariţia unor noi formaţiuni politice - unele extremiste, pentru a da relief rolului de arbitru, altele "deschise către viitor", pentru a se constitui în alternativă la organizarea opoziţiei. Prin aceste manevre Traian Băsescu speră să poată contracara şi dispersa opoziţia. Şi, aşa cum a arătat în 2009 - când, pe de o parte, legislaţia electorală a fost modificată pentru a-l favoriza (crearea câtorva mii de secţii de votare speciale), pe de altă parte a fost organizat şi referendumul pentru "monocameralism" la data primului tur al alegerilor prezidenţiale - nu vor fi neglijate niciun fel de formule, oricât de riscante sau discutabile, pentru a rezista ultimului atac. Ori, din acest punct de vedere, avantajul tactic de a avea guvernarea va fi decisiv.
Din această cauză opoziţia se va concentra în următoarele trei-patru luni pentru a pregăti asaltul împotriva guvernării şi a preşedintelui. În această logică, constituirea Alianţei de Centru Dreapta (ACD) între PNL şi PC, dar şi a unei alte alianţe între PSD şi ACD ar trebui să întărească imaginea publică a opoziţiei şi să atragă aliaţii parlamentari. Şi cum opoziţia este previzibilă, deci relativ uşor de contracarat, menţinerea avantajului ar fi obligatorie. În acest sens, doar preluarea iniţiativei şi viteza de reacţie ar putea contribui la menţinerea ofensivei atâtea luni. Altfel, după ce fumul startului se va risipi, avantajul lui Traian Băsescu de a fi în pole position va fi greu, dacă nu imposibil, de contracarat.