Industria feroviară din România depăşeşte un miliard de euro

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 29 iunie 2007

Industria feroviară din România depăşeşte un miliard de euro

Cifra de afaceri a industriei feroviare din România depăşeşte un miliard de euro, aşteptându-se o creştere a acesteia în următorii ani, în special datorită contractelor de reabilitare a liniei ferate şi achiziţiei de vagoane şi locomotive pentru societăţile feroviare de stat, care vor beneficia de finanţare europeană, au declarat ieri reprezentaţii pieţei, cu ocazia lansării Asociaţiei Industriei Feroviare din România. "La ora actuală, piaţa feroviară, în care intră toţi furnizorii de componente feroviare, material rulant, diferite soluţii pentru infrastructura feroviară şi alte servicii adiacente, se cifrează la un miliard de euro, dar este de aşteptat să crească, mai ales că vin fonduri europene importante pe partea de infrastructură feroviară", a declarat secretarul general al AIF, Ştefan Roşeanu, citat de Rompres.

Potrivit Ministrului Transporturilor, calea ferată din România are nevoie de inves­tiţii de câteva zeci de miliarde de euro în următorii 10 ani pentru reabilitarea reţelei de cale ferată, creşterea gradului de electrificare la 50% şi achiziţia unor noi trenuri şi vagoane. Prin Programul Operaţional pentru Sectorul Transport (POST), care va fi semnat cu Uniunea Europeană, circa patru miliarde de euro vor fi alocate pentru reabilitarea infrastructurii în următorii şase ani, fiind vizate în special infrastructura rutieră şi feroviară.

La ora actuală, pe piaţa feroviară din România activează circa 2.000 de companii în zona de producţei a materialelor feroviare, de la linii şi automatizări la vagoane şi locomotive, la care se adaugă alte câteva sute de firme în zona de servicii.

"Piaţa este mult mai mare, sunt companii importante precum HP, Microsoft sau Oracle care oferă soluţii informatice pentru calea ferată şi nu sunt incluse în aceas­tă piaţă", a spus Roşeanu.

Reprezentanţii industriei feroviare s-au unit ieri în Asociaţia Industriei Feroviare din România, al cărei scop este promovarea şi susţinerea intereselor industriei feroviare în planurile autorităţilor române şi comunităţii feroviare internaţionale şi realizarea unor activităţi de lobby pentru un buget mai mare alocat sistemului feroviar. Asociaţia reuneşte pentru început şapte membri: Alstom Transport, Siemens, ISAF SA, Vossloh Tehnică Feroviară, UCM Reşiţa, Grup Feroviar şi Eximprod Grup. "Scopul nostru este atragerea atenţiei asupra căii ferate din România, care este încă subfinanţată. Noi intenţionăm să facem lobby nu doar la Ministerul Transporturilor, şi la Ministerul Finanţelor şi Parlament, precum şi la alţi factori instituţionali şi politici", a declarat preşedintele AIF, Bogdan Focşa.

Construirea unei linii de mare viteză Bucureşti - Budapesta necesită investiţii de opt miliarde euro

Construirea unei linii ferate pentru trenuri de mare viteză, între Bucureşti şi Budapesta, necesită investiţii de aproximativ opt miliarde de euro, costul mediu pe kilometru fiind estimat între 10 şi 12 milioane euro, potrivit estimărilor reprezentanţilor industriei feroviare din România. "La ora actuală pentru a construi un kilometru de cale ferată de mare viteză, inves­tiţia s-ar putea ridica între 10 - 12 milioane de euro. Sigură că România ar avea de câştigat de pe urma unui astfel de traseu, dar efortul financiar este foarte mare şi este necesară voinţă politică pentru acest lucru", a spus Ştefan Roşeanu. Acesta a arătat că de la decizia politică până la construirea unei astfel de linii trec de obicei între cinci şi zece ani. Având în vedere că distanţa Bucureşti - Budapesta este de 800 de kilometri, suma necesară investiţiei se ridică la opt miliarde euro. Trenurile vor putea circula pe această linie cu viteze cuprinse între 220 şi 250 de kilometri pe oră. Directorul general al CFR SA, Constantin Manea, a declarat recent că societatea pe care o conduce va face în acest an un studiu de fezabilitate pentru realizarea unei linii de mare viteză pe care să circule trenuri precum TGV. Intenţia autorităţilor române vine ca urmare a apariţiei unui proiect european de construire a unei linii de mare viteză, care să lege oraşul Stras­bourg din Franţa, de Budapesta, în Ungaria. "Această linie ar urma să treacă prin Frankfurt, apoi Munchen şi Viena. În ultimul timp, autorităţile de la Budapesta au făcut lobby şi au reuşit să includă şi tronsonul Viena - Budapesta în acest proiect, care va beneficia de finanţare şi din fonduri europene", a spus secretarul general AIF. La ora actuală, Franţa a reuşit deja să finalizeze linia de mare viteză Paris - Strasbourg, ceea ce permite ca distanţa respectivă să fie străbătută în puţin peste două ore. De asemenea, autorităţile din Spania vor da în folosinţă în curând linia de mare viteză Madrid - Barcelona, care va fi parcursă în 2,30 ore, ceea ce face mai rentabil să mergi cu trenul decât să zbori cu avionul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb