INVESTIŢIA ÎN AUR Preţul aurului a câştigat circa 4.000% din 1970

V.R.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 5 ianuarie 2012

Preţul aurului a câştigat circa 4.000% din 1970

Din 1970 până în prezent, cotaţia aurului a urcat cu circa 4.000% (procent neajustat la inflaţie). Dacă în 1970, metalul preţios se vindea cu mai puţin de 40 de dolari uncia, în 2002 preţul ajungea la 300 de dolari uncia, după care au urmat ani de creştere semnificativă. Astfel, la finele lui 2011, preţul metalului galben a trecut de 1.560 de dolari uncia. În perioada care s-a scurs din 1970, evoluţia aurului a depăşit-o pe cea a indicelui S&P 500 al bursei americane şi pe cea a titlurilor de stat emise de Trezoreria SUA.

În opinia analiştilor, preţul aurului va continua să crească în 2012, urmând trendul pe care s-a înscris în ultimii 11 ani. Potrivit GoldForecaster, cotaţia metalului galben va urca la 2.000 de dolari uncia până la finele anului acesta.

Un sondaj Bloomberg realizat pe un eşantion de 18 analişti din domeniu arată că preţul mediu al aurului va fi de 1.790 dolari/uncie în primul trimestru din anul curent, iar în ultimele trei luni va ajunge la 1.937 dolari uncia. Aceştia susţin, însă, că este posibil ca, până la jumătatea lui 2012, cotaţia aurului să atingă pragul de 2.000 de dolari/uncie.

Ieri dimineaţă, la ora 06.00, pe piaţa SUA, aurul era cotat la 1.602 dolari uncia, preţ cu 0,1% mai mare decât în ziua precedentă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. de ce nu faceti voi o cercetare de teren sa vedeti cate amaneturi s-au deschis in ultimii ani si cat de profitabila poate fi o astfel de afacere?

    pai si pretul la rosii din 1970

    a crescut cu mai mult de 4.000% (neajustat la inflatie)...in 1960 pretul era cam la fel cu 1970 (1930 era cu 50% mai mic).. din 1970 a inceput sa creaasca din cauza razboiului rece. mai bine puneti un grafic cu pretul aurului ajustat la inflatie - ala ar fi relevant. 

    1. Vezi, te rog, articolul "Evaluare istorica", aceeasi sectiune!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb