Investitorii străini rămân cumpărători neţi la BVB şi în ianuarie

F.A
Piaţa de Capital / 4 februarie 2010

Investitorii străini continuă să fie cumpărători neţi la Bursa de Valori Bucureşti şi în prima lună din 2010, cu un sold pozitiv de 19,32 milioane lei (4,97 milioane euro), după ce au încheiat 2009 tot pe plus, cu o diferenţă între achiziţii şi vânzări de 44,5 milioane euro, relatează NewsIn.

Astfel, în ianuarie, nerezidenţii au cumpărat la BVB de 82,56 milioane lei (19,91 milioane eruo) şi au vândut de 63,24 milioane lei (15,25 milioane euro), ecartul temperându-se semnificativ faţă de luna precedentă.

În 2009, străinii au înregistrat la BVB un sold pozitiv de 188,7 milioane lei (44,5 milioane euro), după ce în decembrie au introdus 81,03 milioane lei, cel mai ridicat nivel lunar de anul trecut.

Pe de altă parte, investitorii autohtoni au fost vânzători neţi la Bursă în prima lună din an, cu un sold negativ de 15,39 milioane lei (3,71 milioane euro), în condiţiile în care au avut achiziţii de 315,37 milioane lei (76,06 milioane euro) şi au cedat valori mobiliare de 330,76 milioane lei (79,77 milioane euro). Totuşi, jucătorii locali continuă să domine piaţa, în contextul în care rulajul la cumpărare făcut de aceştia a fost de aproape 4 ori mai mare decât cel realizat de străini.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se pare ca unii investitori romani, dupa experientele negative din anii trecuti(de ex. SC SOFERT SA si SC STAR GLASS SA, societati care au falimentat sau au fost falimentate in mod intentionat) cauta sa se scape de actiunile problema ( ca de ex.SC MECANICA ROTES SA, in cazul cafeia Tribunalul Dambovita a decis la 15.01.2010 deschiderea procedurii generale de insolvanta)

    Din acest punct de vedere Romania este tara tuturor posibilittilor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb