IULIAN COSTEA, DIRECTOR DE MARKETING ALCATEL-LUCENT: Operatorii de telefonie mobilă se vor orienta către aplicaţiile de ultimă generaţie

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 29 octombrie 2009

Operatorii de telefonie mobilă se vor orienta către aplicaţiile de ultimă generaţie, pentru că, în condiţii de criză, acestea pot reprezenta o nouă sursă de venit, a declarat, ieri, Iulian Costea, director de marketing în cadrul Alcatel-Lucent România.

Ieri, compania a lansat pe piaţa autohtonă o serie de noi soluţii, unele dintre acestea adresate operatorilor de telefonie mobilă, altele furnizorilor de utilităţi (gaze, energie, apă). Una dintre aceste soluţii, PeCMan, care are la bază tehnologia DLNA (Digital Living Network Alliance), le permite utilizatorilor să aibă acces la informaţiile din calculatorul personal sau cel de la serviciu de oriunde s-ar afla, prin intermediul unui smartphone.

Iulian Costea a spus că noile servicii vor fi disponibile pe piaţă atunci când operatorii locali vor decide să investească în astfel de soluţii, stimulaţi de cererea consumatorilor.

O altă soluţie propusă de cei de la Alcatel este Smart Metering, ce înlocuieşte sistemele tradiţionale de măsurare a consumului de utilităţi. Prin această soluţie, în perioadele de consum foarte ridicat, sistemul administrat de furnizor poate avertiza consumatorul în vederea optimizării consumului. În plus, contorizarea se face în timp real, astfel încât şi furnizorul şi consumatorul pot evalua consumul resurselor în fiecare moment al lunii.

Alcatel-Lucent România s-a format în 2006, în urma fuziunii dintre Alcatel şi Lucent Technologies, pe bazele Alcatel Network Systems România. Rezultat al unei investiţii de peste 25 milioane euro, Alcatel Network Systems România a fost înfiinţată în 1991 la Timişoara, ca societate mixtă între Alcatel CIT (Franţa), Data TIM (Timişoara) şi alte trei companii româneşti.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb