KMGI şi SAPE creează Fondul de investiţii în energie kazah-român

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 29 octombrie 2018

KMGI şi SAPE creează Fondul de investiţii în energie kazah-român

Structura acţionariatului fondului: KMGI - 80%, statul român - 20%

KazMunayGas International (KMGI) şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de Ministerului Energiei, au semnat, vineri, contractul de asociere prin care se înfiinţează Fondul de investiţii în energie kazah - român, conform prevederilor Memorandumului de Înţelegere dintre statul român şi KMGI (fostul Grup Rompetrol), au anunţat KMGI şi SAPE printr-un comunicat.

Fondul kazah-român preconizează un nivel investiţional de aproximativ un miliard de dolari pe o durată de şapte ani, mai arată comunicatul potrivit căruia contribuţia KMGI la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMGI.

Cele două instituţii mai precizează: "Structura acţionariatului fondului de investiţii ce va derula proiecte în domeniul energiei este: KMGI - 80% şi statul român - 20%. Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice, contribuind, astfel, pozitiv la dezvoltarea sectorului energetic din România, precum şi la consolidarea securităţii energetice a ţării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi la consolidarea unui climat investiţional favorabil în România. KMGI a identificat, deja, cel puţin două proiecte majore, cu o valoare a investiţiilor care depăşeşte 200 de milioane de dolari, ce pot fi dezvoltate în cadrul Fondului kazah-român şi care vor impacta pozitiv economia României, în special prin crearea directă a aproximativ două mii de locuri de muncă".

Conform acestora, unul dintre proiectele vizate de Fondul mixt de inves-tiţii se referă la construcţia unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia.

Comunicatul mai notează: "Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât oraşul Năvodari, cât şi rafinăria Petromidia. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari şi se estimează că proiectul va fi finalizat în 4 ani din momentul demarării".

Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de staţii a reţelei de benzinării pe piaţa locală. Noile staţii vor fi dezvoltate prin investiţii de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari, au mai spus reprezentanţii celor două entităţi. Daniyar Berlibayev, Preşedintele Consiliului de Administraţie al KMG International, a declarat: "Constituirea Fondului kazah - român reprezintă un succes atât pentru compania noastră, cât şi pentru statul român şi, implicit, pentru români. Politica de investiţii a Fondului este concepută pentru a sprijini dezvoltarea proiectelor profitabile, durabile şi care aduc dividende acţionarilor săi. Aceasta înseamnă generarea de beneficii reale atât pentru statul român, cât şi pentru KMGI, care va înregistra, astfel, o creştere a profitabiliăţii. Privim cu încredere şi cu foarte multă responsabilitate către viitorul nostru împreună cu partenerii români".

Constantin Văduva, Preşedintele Directoratului SAPE, a afirmat: "Constituirea Fondului de Investiţii kazah-român nu este doar o oportunitate de a atrage noi investiţii în sectorul energetic românesc, este, de asemenea, un semnal clar că putem să contribuim la dezvoltarea industriei energetice naţionale. Prin investiţiile pe care crearea acestui fond le presupune vor fi create noi locuri de muncă în Româ-nia, iar sectorul energetic naţional va beneficia de un aport de capacitate de producţie".

Fondul este construit având la bază o politică de investiţii transparentă, cu criterii şi mecanisme de evaluare clare a proiectelor, ambele părţi având posibilităţi egale de a propune proiecte spre finanţare, susţin aceştia.

Reprezentaţii SAPE au drept de veto asupra tuturor proiectelor de investiţii, pe considerente de securitate naţională, iar statul român, prin SAPE, este reprezentat la nivelul tuturor organelor de conducere ale Fondului.

Astfel, în conformitate cu structura acţionariatului, SAPE va desemna un membru în componenţa Consiliului de Administraţie, părţile agreând desemnarea câte unui membru SAPE şi la nivelul Consiliului Director şi a Comitetului de Iniţiere a Investiţiilor, au mai precizat aceştia.

Memorandumul de Înţelegere dintre KMGI (fostul Grup Rompetrol) şi statul român, încheiat în anul 2013, prevede mecanismul de privatizare al acţiunilor deţinute de statul român în Rompetrol Rafinare SA şi crearea unui fond de investiţii comun în domeniul energetic, se mai menţionează în comunicat.

KMGI este deţinută de Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas. Grupul petrolier KMGI desfăşoară operaţiuni majore în domeniile rafinare, petrochimie, retail şi trading pe 11 pieţe internaţionale.

În România, KMGI operează rafinăria Petromidia Năvodari - cea mai mare unitate de profil, rafinăria Vega Ploieşti - cea mai veche unitate de profil în funcţiune (1905) şi unicul producător de bitum şi hexan, dar şi o vastă reţea de distribuţie a carburanţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb