Legea farmaciei dezvăluie disputele din PNL

CĂTĂLIN BĂLAN
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 25 noiembrie 2005

Sorin Paveliu, deputat PNL: "Principiile liberale au fost călcate în picioare tocmai de unde nu te aştepţi"

Interesele din domeniul farmaceutic se intersectează zilele acestea cu cele politice, din moment ce un grup de parlamentari, majoritatea din PNL, promovează un proiect legislativ în paralel cu cel propus de Ministerul Sănătăţii. Legea farmaciei trebuie să conţină în forma sa finală fie reglementări care limitează dreptul la proprietate doar pentru farmacişti, fie să opteze pentru liberalizarea totală aflată sub principiile pieţei concurenţiale. Cei 14 deputaţi, din care 10 din PNL, doi din PD şi cîte unul din UDMR şi PC, doresc ca proiectul lor de lege să reprezinte situaţia coexistenţei proprietăţii farmaciştilor asupra farmaciei cu cea a societăţilor comerciale aflate în proprietatea unor nefarmacişti. Totodată, iniţiativa legislativă a deputaţilor critică demersul lui Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, care "introduce noi restricţii care nu există în prezent în legislaţie şi le menţine pe altele", conform motivaţiei acestui proiect legislativ. Deputaţii consideră că "România nu îşi poate permite să promoveze o legislaţie care să impună mai multe constrîngeri pieţei farmaciilor, în condiţiile în care Agenda Lisabona, în curs de adoptare în UE, promovează liberalizarea pieţei".

Cristian Buşoi, deputat PNL, crede că "proiectul depus în Parlament este superior celui dezbătut în Ministerul Sănătăţii" şi că acesta "nu are ce căuta sub influenţa Guvernului".

Domnia sa consideră că un proiect propus de parlamentari "înlătură suspiciunea despre grupuri de interese la nivelul Guvernului".

Legea farmaciei trebuie să conţină în forma sa finală fie reglementări care limitează dreptul la proprietate doar pentru farmacişti, fie să opteze pentru liberalizarea totală aflată sub principiile pieţei concurenţiale. Cei 14 deputaţi, din care 10 din PNL, doi din PD, şi cîte unul din UDMR şi PC doresc ca proiectul lor de lege să reprezinte situaţia coexistenţei proprietăţii farmaciştilor asupra farmaciei cu cea a societăţilor comerciale aflate în proprietatea unor nefarmacişti. Totodată, iniţiativa legislativă a deputaţilor critică demersul lui Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii care "introduce noi restricţii care nu există în prezent în legislaţie şi le menţine pe altele", conform motivaţiei acestui proiect legislativ.

Poziţia contrară cu principiile Ministrului Sănătăţii vine puternic şi din partea lui Sorin Paveliu, deputat PNL. Acesta a afirmat: "noi ne luptăm nu numai cu birocraţia, ci şi cu o corupţie feroce care funcţionează în Ministerul Sanătăţii", criticînd în acelaşi timp poziţia neliberală a ministrului Sănătăţii care este şi purtător de cuvînt al PNL. Domnia sa a declarat că "ministrul Sănătăţii vorbeşte doar de monopol şi de preţuri, cînd de fapt ar trebui să discute de serviciile de calitate sau de preţurile la medicamente pe care le impune chiar ministerul".

Critica proiectului înaintat dezbaterii de Ministerul Sănătăţii vizează aspecte multiple, în viziunea deputaţilor. Doar farmaciştilor le este recunoscută calitatea de proprietari ai farmaciei, iar înstrăinarea farmaciei poate fi făcută doar către un alt farmacist. Un lanţ de farmacii îşi poate continua activitatea numai cu maxim patru farmacii la 400.000 locuitori dintr-o localitate, iar depăşirea acestei proporţii va atrage cesionarea sau închiderea farmaciilor. Mai mult, în termen de şase luni, actualele lanţuri de farmacii trebuie să se reorgani-zeze, atrăgînd în opinia deputaţilor, "deposedarea forţată a proprietarilor de bunurile dobîndite legitim".

Sorin Paveliu este de părere că "dacă proiectul ministerului va trece, vor urma o serie de amendamente care vor veni să modifice legea", iar o posibilă soluţie ar fi "contopirea" celor două proiecte legislative. Propunerile deputaţilor asigură fiecărei persoane dreptul de proprietate asupra farmaciei, prin înfiinţarea unei societăţi comerciale, condusă de un farmacist şef. Criteriul demografic ar urma să fie desfiinţat la 1 ianuarie 2008.

Constantina Tomescu, preşedintele Patronatului Farmaciştilor din România a constatat că "lucrurile iau o altă turnură, care ne dezamăgeşte". Domnia sa crede că "una este să fii angajat al unui coleg de-al tău farmacist şi alta e să fii angajat la un neamţ care îţi cere profit", susţinînd proprietatea farmaciei pentru farmacist, în opoziţie cu opinia deputaţilor prezenţi.

Legea farmaciei este aşadar departe de a fi adoptată din moment ce oameni din aceeaşi tabără au păreri diferite şi vor refuză să susţină prin vot aprobarea proiectelor legislative ale colegilor de partid.

Opiniile colectate în audierea publică cu tema "Faramacia încotro?" au arătat, conform Mariei Şandor, expert în cadrul proiectului, că "nu există plîngeri din partea pacienţilor cu privire la sistemul actual de funcţionare a farmaciei". Totuşi, domnia sa crede că "ministerul nu trebuie să se pripească să decidă pînă nu există o evaluare corectă a costurilor şi beneficiilor acestei iniţiative legislative".

Ovidiu Buluc, preşedintele Asociaţiei Reţelelor de Farmacii din România, consideră că "farmaciile moderne ar trebui să vîndă pe lîngă medicamente, suzete, cosmetice sau pantofi ortopedici", susţinînd ideea farmaciei ca societate comercială.

Ţara noastră are aproximativ 4.850 farmacii din care în mediul urban sunt 3.700. Lanţurile de farmacii sînt în număr de 150 şi însumează aproximativ 1.500 farmacii.

16 din cele mai puternice lanţuri însumează 500 de farmacii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb