Lenovo finalizează preluarea diviziei de servere x86 de la IBM, pentru 2,3 miliarde dolari

E.D.
Companii #IT / 29 septembrie 2014

La nouă luni de la anunţul privind tranzacţia, Lenovo şi IBM au anunţat astăzi că toate condiţiile stabilite prin reglementări pentru preluarea de către Lenovo a diviziei de servere x86 de la IBM au fost îndeplinite, potrivit unui comunicat remis astăzi redacţiei.

Preţul achiziţiei este de 2,3 miliarde de dolari, din care aproximativ 2 miliarde de dolari sunt plătiţi în numerar, iar soldul în acţiuni Lenovo.

Părţile anticipează semnarea documentelor finale la 1 octombrie 2014, iar tranzacţia va aduce Lenovo pe locul 3 în topul celor mai mari jucători de pe piaţa globală de servere x86, în valoare de 42,3 miliarde de dolari.

Prin această operaţoiune, Lenovo achiziţionează servere de tip blade şi switch-uri de tip System x, BladeCenter şi Flex System, sisteme integrate Flex bazate pe arhitectura x86, servere NeXtScale şi iDataPlex cu soluţiile software aferente, reţelistică de tip blade şi operaţiuni de întreţinere. După finalizare, IBM va păstra arhitecturile System z, sistemele Power, sistemele de stocare, serverele Flex bazate pe sisteme Power, precum şi aplicaţiile PureApplication şi PureData.

"Odată cu achiziţia x86, Lenovo adăugă în portofoliul său o afacere de talie mondială care ne extinde capacităţile în materie de hardware şi dispozitive şi ne poziţionează imediat pe locul 3 mondial pe piaţa serverelor", a declarat Yang Yuanqing, preşedinte şi CEO, Lenovo.

Acordul se bazează pe o colaborare începută în anul 2005, când Lenovo a achiziţionat divizia de PC-uri a IBM, inclusiv linia de PC-uri ThinkPad. Tranzacţia de preluare de către Lenovo a diviziei Motorola Mobility de la Google, aflată încă în derulare, va transforma compania în al treilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume şi îi va consolida poziţia în top 3 producători de dispozitive inteligente conectate - PC-uri, tablete şi smartphone-uri.

"Achiziţia este o demonstraţie clară a încrederii pe care am câştigat-o pentru poziţia noastră de investitor global responsabil şi de furnizor de tehnologie de încredere", a declarat Gerry Smith, vice-preşedinte executiv Lenovo Group şi preşedinte Enterprise Business Group & America Group. "Lenovo are planuri mari pentru piaţa enterprise. Vom ajunge să concurăm puternic în fiecare sector, folosind capacitatea proprie de producţie şi excelenţa operaţională pentru a repeta succesul pe care l-am avut cu PC-urile", a spus reprezentatul companiei.

După cum detaliază anunţul din ianuarie referitor la această tranzacţie, Lenovo şi IBM au construit şi o alianţă strategică prin care Lenovo va vinde în regim OEM anumite produse din portofoliul de top de soluţii software şi de stocare IBM, inclusiv familia de produse de stocare de gamă medie Storwize, produse Linear Tape Open (LTO), soluţii IBM Flash şi elemente ale portofoliului de software de sistem IBM, inclusiv Smart Cloud, General Parallel File System şi Platform Computing. Alianţa strategică înseamnă că Lenovo poate livra acum aceste produse ca parte a unei soluţii IT mai cuprinzătoare, care să îi permită să susţină o gamă mai mare de nevoi ale clienţilor din centrul de date.

Pe lângă preluarea diviziei de servere x86 de la IBM, Lenovo se angajează să urmărească strategia de produs IBM x86, inclusiv în ceea ce priveşte sistemele integrate Flex şi PureFlex bazate pe x86, şi va continua să inoveze. IBM va livra mentenanţă în numele Lenovo pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel încât clienţii să experimenteze o tranziţie lină, fără schimbări în ceea ce priveşte suportul primit.

Echipa globală a diviziei de servere IBM x86 va fi organizată în cadrul Enterprise Business Group Lenovo. Adalio Sanchez a condus această divizie la IBM şi va continua la Lenovo ca prim-vicepreşedinte Enterprise Systems, în subordinea lui Gerry Smith.

Tranzacţia îndeplineşte toate reglementările şi condiţiile obişnuite şi a primit toate aprobările necesare de la Comitetul pentru Investiţii Străine în Statele Unite ale Americii (CFIUS), Comisia Europeană şi Ministerul chinez al Comerţului. Aceasta este a patra oară când Lenovo primeşte aprobarea CFIUS pentru achiziţionarea unei companii cu sediul în SUA.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb