Salariul minim brut pe ţară va creşte la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, potrivit unei hotărâri de guvern pe care ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat-o spre primă lectură, astăzi, la începutul şedinţei Executivului.
Lia Olguţa Vasilescu a declarat, potrivit Agerpres: "Vă propunem astăzi o hotărâre de guvern într-o primă citire prin care salariul minim brut pe ţară să crească la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, astfel încât salariile românilor să nu fie afectate de întoarcerea sarcinii fiscale. Suma este aferentă salariului prevăzut în programul de guvernare, care era de 1.550 de lei de la 1 ianuarie 2018, în condiţiile în care, la vremea respectivă, nu fusese luată în calcul întoarcerea sarcinii fiscale de la angajator la angajat".
Tot spre primă lectură, ministrul Muncii a prezentat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care indemnizaţia minimă de creştere a copilului va creşte, tot de la 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei, faţă de 1.233, cât este în prezent.
"Pentru asigurarea acestei creşteri, indemnizaţia de creştere a copilului nu va mai fi raportată pe viitor la salariul minim, ci la indicele social de referinţă (ISR), care este astăzi 500 de lei, iar indemnizaţia minimă va fi de două ori şi jumătate ISR", a explicat Vasilescu.
Ministrul a venit, totodată, şi cu propunerea de amânare a măsurii privind venitul minim de incluziune "cu un an de zile până la data de la 1 aprilie 2019, din motive tehnice, fiindcă sistemul informatic nu este încă pregătit".
"Avem multe solicitări de la autorităţile locale care, de asemenea, ne-au informat că îşi doresc prorogarea acestui termen de punere în aplicare a legii", a completat Vasilescu.
Ministrul s-a referit şi la o altă propunere prevăzută în proiectul de ordonanţă, privind creşterea pensiei minime la 640 de lei.
Lia Olguţa Vasilescu a mai declarat: "Nu în ultimul rând, proiectul de ordonanţă prevede creşterea pensiei minime la 640 de lei şi a punctului de pensie la 1.100 de lei de la 1 iulie 2018. Aceste măsuri vin la pachet cu reducerea procentului de plată către pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,7%, dar atenţie, fără fi afectată valoarea nominală din prezent. Mai precis, suma care este achitată astăzi către administratorii Pilonului II va fi cel puţin aceeaşi la anul, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creşterii salariului brut cu 20%".
Citeşte şi:
Guvernul reduce contribuţiile la Pilonul II de pensii
Angajatorii vor plăti o contribuţie asiguratoare pentru muncă de 2,25%
1. femeia asta este iresponsabila
(mesaj trimis de x în data de 26.10.2017, 16:59)
Fericirea celor care au salarii corelate in mod automat cu salariul minim. Asta este furt pe fata.
1.1. Vrem taxe pe profit 39% ca in vest (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Unu da dreapta în data de 26.10.2017, 18:58)
Iar neplata taxelor prin subterfugii ca asociatii, fundatii, companii off-shore, sifonare de profit, eludare TVA, este furt pe la spate
1.2. ... (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de mama lu tradiceanu în data de 26.10.2017, 22:22)
As putea sa ti-o spun mai stiintific, dar ti-o zic direct: esti prost!