LUCIAN BODE, PNL:  "Tarom-ul, deja aflat în picaj, rămâne în continuare la mâna foştilor baroni locali ai PSD!"

ANDREI STAN
Companii #Transporturi / 29 noiembrie 2017

"Tarom-ul, deja aflat în picaj, rămâne în continuare la mâna foştilor baroni locali ai PSD!"

Compania de stat "Tarom" a ajuns "la mâna foştilor baroni locali ai PSD", consideră deputatul PNL Lucian Bode, care susţine că noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, încearcă să-şi impună propriii oameni în organele de conducere ale companiei. Potrivit liberalului, acest fapt este demonstrat prin recenta numire a Elenei Vlad, membră a PSD Constanţa, în fruntea Consiliului de Administraţie al "Tarom".

Într-un comunicat de presă trimis Redacţiei, Lucian Bode, care este şi preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor, afirmă: "Cu toate că Tarom se află în colaps financiar, cu pierderi la zece luni de peste 200 de milioane de lei, noua conducere a Ministerului Transporturilor îşi concentrează atenţia pe schimbări şi numiri în Consiliul de Administraţie al acestei companii. Pe principiul «pleacă ai noştri, vin ai noştri», noul ministru al Transporturilor încearcă să-şi impună propriii oameni în organele de conducere ale companiei Tarom, aruncând pe planul doi luarea unor măsuri decisive pentru eficientizarea acestei companii".

Deputatul PNL aminteşte că mai este doar o lună până la finalul acestui an şi încă nu a fost prezentat "faimosul" plan de redresare a acestei companii, anunţat atât de noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, cât şi predecesorul său, Răzvan Cuc.

Lucian Bode arată: "Dovada haosului generalizat care guvernează această companie este şi parada numirilor în funcţia de director general al Tarom, nu mai puţin de cinci doar în acest an! Este imposibil ca o companie să performeze când politicul generează instabilitate şi impredictibilitate, refuzând să aplice principiile unei guvernanţe corporative. Recenta numire în fruntea Consiliului de Administraţie al Tarom în persoana doamnei Elena Vlad, expert contabil şi o veritabilă membră a Partidului Social Democrat - filiala Constanţa nu face excepţie de la politicile caracteristice PSD-ului de a-şi «planta» oameni apropiaţi în funcţii pentru care nu se califică. Se pare că pepiniera de cadre a PSD-ului este înfloritoare, membrii acestuia găsindu-şi un loc «călduţ» în fiecare companie sau instituţie a statului, ceea ce îi recomandă fiind doar legăturile strânse cu «stăpânul» pe linie ierarhică".

Prin astfel de practici, consideră preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor, este clar faptul că interesul PSD pentru resuscitarea companiei "Tarom" este "egal cu zero", iar viitorul acestei companii "nu se prevede decât a fi unul foarte sumbru".

Lucian Bode solicită ministrului Transporturilor să aplice de urgenţă principiile guvernanţei corporative şi să se comporte "cu responsabilitatea funcţiei pe care o deţine".

Consiliul de Administraţie al "Tarom" l-a numit, pe 20 noiembrie, pe Wolff Werner-Wilhelm în funcţia de director general interimar al companiei, mandatul fiind de patru luni.

Într-un comunicat al operatorului aerian se arăta: "Compania Tarom informează că, în urma şedinţei de astăzi (luni, n.r.), 20 noiembrie 2017, a Consiliului de Administraţie al companiei Tarom, în temeiul Legii 31/1990 a societăţilor, Wolff Werner-Wilhelm a fost numit în funcţia de director general Tarom, cu mandat interimar pentru o perioadă de patru luni. Decizia vine ca urmare a evaluării mai multor candidaturi înaintate către Consiliul de Administraţie Tarom".

Wolff Werner-Wilhelm este al cincilea director general interimar care se va afla la conducerea companiei anul acesta, el înlocuind-o pe Ileana Daniela Dragne, care a demisionat miercuri, 15 noiembrie, din funcţie, invocând "probleme personale", potrivit Agerpres.

Daniela Dragne l-a înlocuit, la rândul ei, pe Florin Susanu, înaintea căruia au mai fost Dan Plaveti şi Eugen Davidoiu.

"Tarom" se află într-un proces de reevaluare şi reorganizare, după mai multe incidente cu aeronavele companiei şi după un anunţ privind consemnarea de pierderi anul acesta estimate la 207 milioane de lei.

Tot pe 20 noiembrie, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat că până pe 5 decembrie secretarul de stat Dragoş Titea, care conduce în prezent o comisie care analizează activitatea companiei aeriene naţionale, va trebui să prezinte un set de propuneri concrete legate de "Tarom", propuneri ce vor fi înaintate şi premierului.

Felix Stroe a precizat: "În prezent, un colectiv condus de secretarul de stat Dragoş Titea acţionează zilnic, timp de şase - opt ore, în cadrul companiei, este prezent de dimineaţă până seara în companie, pentru întărirea disciplinei, pentru rezolvarea problemelor ridicate de Curtea de Conturi şi de Corpul de control al prim-ministrului. Vom întări disciplina la maxim. (...) În momentul de faţă există o comisie condusă de secretarul de stat Dragoş Titea care are termen până pe data de 5 decembrie să prezinte propuneri concrete cu care mergem la premier".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb