Lumea agresiunii informaţionale

Oricît ar părea de bizar, războiul înseamnă folosirea pe scară largă a violenţei, dar în condiţii acoperite de lege. Proastă, bună, parţial acoperitoare sau mai mult neacoperitoare, cum ar fi ea, lege internă şi internaţională, dar Lege! Agresiunea este la polul opus, este violenţa utilizată dincolo de lege; la limită, dincolo de orice lege. Ceea ce separă, deosebeşte radical, cele două aspecte ale acţiunii umane nu este nici instrumentul şi capacitatea sa tehnologică, utilizate pentru amplificarea forţei cu care se exercită violenţa, nici scara de angajare a violenţei, nici numărul de victime şi nici amploarea consecinţelor economice, militare sau politice, ci această relaţie specială cu norma juridică. De la sfîrşitul celui de al doilea război mondial, în ordinea acţiunii internaţionale, războiul a devenit o specie pe cale de extincţie, în schimb lumea s-a scufundat într-un ocean de agresiune şi utilizare a violenţei pe scară largă, în afara oricăror legi. Trăim într-o lume dominată de agresiune, iar faptul că informaţia, materia primă cea mai fertilă a civilizaţiei apărute din măruntaiele erei post-industriale, este utilizată astăzi, pe scară largă, pentru agresiune, nu face decît să confirme vechiul şi pesimistul adagio: dacă ceva, orice artefact uman, poate fi folosit ca o armă, atunci va fi folosit ca o armă; mai degrabă mai devreme, decît mai tîrziu. Trăim într-o lume răvăşită de agresiuni informaţionale, mai mult decît este devastată de mega-furtuni, cutremure, tsunami sau erupţii distrugătoare ale vulcanilor.

De ce a devenit agresiunea informaţională atît de larg utilizată în politică şi, cu deosebire, în politica internaţională? Pentru că ea serveşte scopul esenţial, cel de care depinde succesul sau eşecul agresiunii, al confruntării violente, menită să decidă învingătorii şi învinşii, cîştigătorii şi pierzătorii situaţiilor conflictuale: crearea, fie şi pentru un foarte scurt interval de timp, de "realităţi alternative", fabricate după reţete care servesc interesele celui ce le propagă, cu care cîmpul de percepţie al adversarului este saturat, intoxicat sau doar blocat, pentru un interval critic de timp.

Nimic nou sub soare. Această "lege" a acţiunii eficiente, în condiţii de confruntare şi război, este cunoscută militarilor de mii de ani. O regăsiţi sub formă de reguli clare încă din textul lui Sun Tze despre Arta conducerii războiului. Întreaga istorie a marilor confruntări militare atestă faptul că succesul, în confruntarea bazată pe violenţă, depinde într-o măsură decisivă de succesul operaţiunilor prin care sunt ascunse adversarului elementele esenţiale ale situaţiei în care se va desfăşura confruntarea: puterea, locul şi timpul acţiunii decisive, avantajele relative pe care le deţii, create de o anume armă (tehnologie), de o anume dispunere a forţelor sau de o anume modalitate de acţiune. Încă şi mai simplu, de "arta" de a-i crea adversarului o falsă imagine asupra condiţiilor confruntării, care îl împiedică sau îl descurajează să îşi folosească deplin avantajele de care dispune, ori să preîntîmpine şi să combată, eficient, avantajele de care dispune adversarul. Aceasta este esenţa artei informaţionale a războiului. Valabilă acum două mii de ani, ca şi astăzi. Care sunt, totuşi, deosebirile şi de ce agresiunea informaţională ar trebui să ne preocupe, la nivel social, mult mai mult decît "izbucnirea celui de al treilea război mondial"?

Desigur, în primul rînd, infrastructura şi tehnologia din spatele ei, care fac posibilă manipularea în timp foarte scurt a unei uriaşe mase de informaţii, capabile să înece cu false constructe ale realităţii, greu sau imposibil de deosebit în timp util, faţă de realitate, intoxicînd astfel orizontul de percepţie nu doar al grupului restrîns de decidenţi la nivel înalt (critic), ci şi pe cel al unor întregi societăţi. Capacitatea tehnologică de a construi şi difuza "realităţi alternative" amenajate conform unor scheme şi interese prestabilite este, deja, aproape nelimitată. Nimeni nu mai este imun, ori măcar la adăpost sigur, faţă de agresiunea informaţională. Cine nu crede, să ia aminte la ceea ce se întîmplă în alegerile americane pentru Casa Albă, din acest an! Componenta "realităţilor alternative" create din afara spaţiului politic american, cu care sunt obligaţi să opereze atît competitorii cursei electorale, cît şi publicul alegătorilor, este nu doar vizibilă, ci se apropie de pragul critic, dincolo de care ar putea fi decisivă. Din mijloc de informare publică, dezbaterile televizate ale "competiţiei verbale" dintre candidaţi s-au transformat în episoade ale unui spectacol mediatic în care agresiunea informaţională joacă rolul principal. Agresiunea informaţională este pe cale să decidă cine va fi Preşedintele Statelor Unite. Şi, mai ce?!!

Aproape orice! Unde şi dacă este o criză politică sau nu; cine şi cum este afectat de criza economică şi cine nu; cine face regulile după care se derulează filmul realităţii în care trăim; cine sunt teroriştii şi cine victimile lor, cine sunt emigranţii "buni" şi cine emigranţii "răi", cine sunt învinşii şi cine învingătorii următorului, la limită al oricărui conflict prezent şi viitor etc.

Din această perspectivă, nici spaţiul politic al României şi dinamica sa nu mai pot fi înţelese în afara operaţiunilor de agresiune informaţională, lansate din interior, ca şi din exterior, aflate în competiţie pentru controlul "imaginii alternative despre lume" cu care ar putea opera alegătorul ajuns în faţa urnei de vot. Azi, peste cîteva săptămîni, ori de-a pururi! Iar, dacă doriţi să vă păstraţi speranţa că mai puteţi înţelege ceva din ceea ce se întîmplă pe lume, că mai puteţi deosebi "realitatea" de "realităţile alternative" create de alţii pentru a vă intoxica, temporar sau permanent, atunci poate n-ar fi rău să începeţi să vă jucaţi mai des cu un cub Rubik, una dintre cele mai simple întruchipări materiale ale complexităţii. Veţi putea astfel măsura, mai uşor, distanţa dintre dorinţa de înţelegere ori iluzia că înţelegi ceva, şi capacitate reală de a pricepe cum funcţionează realităţile multi-faţetate, fie ele şi cu puţine grade de libertate ale mişcării în plan şi spaţiu, cum este cazul jucăriei cu pricina.