Luptele politice au scurtcircuitat audierile pentru ANRE

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 septembrie 2015

Liberalii îl susţin pe vicepreşedintele CJ Alba, iar social democraţii - pe Rodin Traicu şi Mihai Albulescu

Jocurile politice de culise pentru posturile libere din ANRE s-au revitalizat după vacanţa de vară şi au scurtcircuitat audierile de ieri din Parlament ale candidaţilor. ANRE (reglementatorul pieţei de energie) ia decizii importante pentru piaţa de electricitate şi de gaze, stabileşte tarife reglementate, ţine în mână venituri de miliarde de euro ale companiilor energetice, acordă licenţe şi autorizaţii.

Şedinţa comună a Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor şi a Comisiei economice a Senatului întrunită pentru audierea celor 17 persoane care şi-au depus CV-urile a fost întreruptă la scurt timp după ce a început, pe motiv că senatorii trebuiau să participe la votul pe moţiunea simplă pe infrastructură, introdusă de liberali. Surse parlamentare ne-au spus că, de fapt, au fost probleme în ograda liberalilor, unde au fost discuţii aprinse între "vechii liberali" şi foştii democraţi liberali asupra persoanei pe care "noul" PNL o va susţine pentru un post în Comitetul de Reglementare al ANRE.

De altfel, pe la jumătatea audierilor, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, a declarat că doi candidaţi (Carmen Filipescu şi Ionel Malenda) din partea liberalilor au renunţat la cursa pentru ANRE.

Posturile din ANRE sunt vacantate de la finele lunii aprilie, dar PSD şi PNL nu s-au grăbit să-şi aleagă favoriţii. Sursele noastre ne-au spus că, iniţial, PNL a susţinut-o pe Carmen Filipescu, soţia liberalului Răducu Filipescu, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi. Ulterior, aripa fostului PD l-a propulsat pe Gabriel Margin, director din 2005 al Electrica Serv Transilvania Nord, conform surselor citate.

Ieri, după lungi discuţii cu scântei în sânul PNL, aripa liberalilor vechi l-a impus pe Claudiu Florin Roman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba şi un apropiat al lui Teodor Atanasiu, drept candidat pentru postul de membru în Consiliul de Reglementare al ANRE, susţin surse din interiorul partidului.

Numai că alegerea liberalilor nu respectă legea de organizare şi funcţionare a ANRE, care, la articolul 4 precizează că "membrii Comitetului de Reglementare trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul stabil în România, cu o bună reputaţie, cu studii superioare şi pregătire profesională în domeniul tehnic, economic sau juridic, având o vechime în muncă de minimum 10 ani, precumşi experienţă de minimum 5 ani în funcţii de conducere în instituţii publice centrale ori companii din domeniul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale".

CV-urile doamnei Filipescu şi domnului Margin arată că cei doi întrunesc condiţiile, dar cel al domnului Roman indică faptul că nu respectă cerinţele legale pentru a ocupa acest post. În perioada 1997-2005 domnia sa a lucrat în presă , la Alba Iulia, pentru agenţia Mediafax, după care a fost, timp de un an consilier al preşedintelui fostei Autorităţi de Reglementare în Domeniul Gazelor (ANRGN). Florin Claudiu Roman a mai fost director adjunct în Ministerul Apărării, membru în Consiliile de Administraţie de la BTT, CEC, Automobile România SA, Daewoo Automobile România SA şi Eximbank. Domnia sa a activat, în perioada 2006-2011, ca secretar general în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi din 2012 funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba.

PSD a fost mai hotărât în alegeri, surse parlamentare afirmând că partidul îl susţine în continuare pe deputatul Rodin Traicu pe poziţia de vicepreşedinte ANRE şi pe secretarul de stat Mihai Albulescu ca simplu membru în Comitetul de Reglementare.

Biroul Permanent reunit va decide astăzi când vor fi reluate audierile după ce ieri parlamentarii au apucat să-i intervieveze doar pe Mihai Albulescu şi Teodor Bobiş.

Secretarul de stat Albulescu le-a vorbit parlamentarilor despre fenomenul suprareglementării în piaţa de energie, fără să dea exemple specifice şi le-a spus că îşi doreşte ca legislaţia să fie simplă, clară şi uşor de înţeles pentru consumatori şi toţi actorii pieţei. Domnul Albulescu susţine că doreşte să fie membru al Comitetului de Reglementare din ANRE ca să aibă timpul necesar să activeze în continuare ca profesor în cadrul Universităţii Ploieşti, meserie pe care spune că a neglijat-o mult din postura de demnitar la Ministerul Energiei, dar şi pentru că s-a confruntat cu probleme de sănătate, fiind operat la un genunchi.

Teodor Bobiş, care a mai avut un mandat de doi ani şi jumătate în Comitetul de Reglementare, a spus că asupra sa nu au fost vreodată presiuni politice şi că nici nu se puteau face pentru că a anunţat de la bun început că este independent şi echidistant.

Alţi candidaţi pentru posturile din ANRE în afară de cei sus-menţionaţi sunt Virgil Muşatescu - reputat specialist în domeniul energetic, membru în CA-ul Fondului Român de Eficienţă Energetică, Mihai Octavian Râmniceanu - director în cadrul ANRE din 2001 şi până în prezent, Valentin Macec, care ocupă, în prezent, poziţia de şef serviciu în cadrul Transgaz, iar în anii trecuţi a fost country manager al Sumec China, membru în CA Tarom, IAR Ghimbav şi Romaero, dar şi consilier al miniştrilor Transporturilor şi Economiei (2012-2014).

Un alt candidat este Dumitru Chisăliţă, care a ocupat diverse poziţii de director în cadrul Romgaz în perioada 2008-2012, lucrând în companie din 1998. După 2012, domnia sa a fost administrator al Romgaz, consilier al fostului ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, iar din decembrie 2014 ocupă poziţia de administrator al Enel Energy.

Radu Ioan Puşcariu şi Victorel Florin Rădoi sunt alţi doi candidaţi. Puşcariu lucrează din 1992 în Electrica, domnia sa ocupând funcţia de director adjunct comercial al Electrica Furnizare - filiala Transilvania Sud Braşov, iar Rădoi lucrează în ANRE din 2001 şi din 2013 ocupă poziţia de director în direcţia petiţii, în cadrul Autorităţii. CV-uri au mai depus deputatul Florin Urcan şi Mitricof Crum.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. noi romanii trebuie sa-i lasam pe dobitocii astia de politicieni fara obiectul muncii,adica sa nu fie ei cei care numesc sii aceste functii de altfel foarte importante sa fie alese de noi ca doar la nivelul la care a ajuns tehnologia se poate.politicul sa administerze si sa faca legi.Sa uitam de numiri de 2 bani in justitie si in tot apatatul statului ca doar nu o sa cred ca chioara de gorghiu si buldocul nesimtit de blaga si predoiu vor sa fure ca nesimtiti mai abitir ca oprescu, nu? oricum poporul roman o sa ia din nou teapa inca nu avem nimic ca sa ne dezvoltam toti politicienii se gandesc cum sa ajunga ma repede la monaco mai ales astia care stiu sa-si ia tara inapoi,vaca cobe etc

    Important este ce ai facut, ce rezultate ai avut acolo unde ai activat. Alfel, e o lupta intre diplome si cursuri de doi bani neurmate de performanta practica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb