Macroeconomie

12 iunie 2014

FMI: "Discuţiile cu autorităţile române au fost constructive"

E.D.Macroeconomie / 12 iunie 2014

Delegaţiile Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene au avut discuţii constructive cu autorităţile române şi s-au pus de acord în privinţa unor politici importante privind viitoarele progrese, însă o serie de subiecte au rămas în suspensie, se arată într-un comunicat al FMI remis astăzi redacţiei.

INS:Inflaţie anuală de 0,94% în mai 2014

A.C.Macroeconomie / 12 iunie 2014

Preţurile de consum au scăzut uşor cu 0,04% în mai 2014 faţă de luna anterioară, în timp ce, comparativ cu mai 2013, acestea au crescut cu 0,94%, potrivit datelor transmise, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Banca Mondială se aşteaptă la încetinirea avansului economei româneşti în acest an

V.B.Macroeconomie / 11 iunie 2014

Banca Mondială (BM) a revizuit în scădere estimările privind ritmul de creştere ce urmează să fie înregistrat de economia mondială în acest an, în condiţiile în care efectul cumulat al crizei din Ucraina şi al temperaturilor extrem de scăzute din SUA a afectat avansul economiei în prima jumătate a anului, potrivit raportului "Global Economic Prospects", care precizează că ţara noastră ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,8%, după un avans de 3,2% în 2013, apoi o creştere de 3,2% anul viitor.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

INS: Sporul natural este tot negativ, dar s-a ameliorat

V.B.Macroeconomie / 10 iunie 2014

În aprilie, s-au născut 15.332 copii, cu 28 mai puţini decât în martie, şi au murit 21.965 persoane, cu 1.125 mai puţine decât în martie, astfel sporul natural fiind negativ în aprilie, de -6.633 persoane, totuşi mai mic, în valoare absolută,...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9757
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6271
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9700
Gram de aur (XAU)Gram de aur396.8389

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo