Macroeconomie

15 martie 2022
Adrian Câciu

ADRIAN CÂCIU:"Criza preţurilor la energie poate fi atenuată şi prin reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere"

G.BMacroeconomie / 15 martie 2022

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu i-a prezentat omologului său ceh, Zbynìk Stanjura, poziţia ţării noastre în privinţa revizuirii regulilor fiscale din Pactul de Stabilitate şi Creştere, într-o întâlnire care a avut loc la Bruxelles, în marja reuniunilor Consiliului ECOFIN şi Eurogrup în format extins. Cehia va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în al doilea semestru al acestui an, iar ministrul ceh al Finanţelor a dat asigurări că ajungerea la un compromis pe tema guvernanţei economice europene va fi una dintre priorităţile mandatului său. Cei doi miniştri au convenit că revenirea la vechile reguli fiscale europene nu este realistă, fiind nevoie de o nouă abordare care să menţină plafonul maxim de 3% pentru deficitul bugetar. În acelaşi timp, eventualele soluţii de compromis ar trebui să se aplice unitar, pentru toate statele membre, conform unui comunicat remis redacţiei.

Adrian Câciu a solicitat folosirea unor instrumente financiare pentru protejarea economiei de efectele scumpirii energiei

ÎN CADRUL REUNIUNII ECOFINAdrian Câciu a solicitat folosirea unor instrumente financiare pentru protejarea economiei de efectele scumpirii energiei

G.U.Macroeconomie / 15 martie 2022

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a solicitat în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) desfăşurată astăzi, 15 martie 2022, la Bruxelles, folosirea unor instrumente financiare pentru a combate efectele economice ca urmare a crizei din Ucraina, în scopul protejării companiilor şi a locurilor de muncă, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor.

Salariul mediu net pe economie a scăzut în România la 3.698 de lei

ÎN IANUARIESalariul mediu net pe economie a scăzut în România la 3.698 de lei

G.U.Macroeconomie / 15 martie 2022

Salariul mediu net pe economie din România a ajuns, în ianuarie, la 3.698 de lei, în scădere cu 4,7% faţă de ultima lună din 2021, valorile cele mai mari fiind înregistrate în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cu un cuantum de 8.940 lei, potrivit datelor publicate, astăzi , de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Va reuşi guvernul american să limiteze "daunele colaterale" interne ale interzicerii importurilor petroliere din Rusia?

Va reuşi guvernul american să limiteze "daunele colaterale" interne ale interzicerii importurilor petroliere din Rusia?

Călin RecheaZiarul BURSA #Macroeconomie / 15 martie 2022

Călin Rechea

Administraţia Biden a oprit toate importurile de petrol şi gaze din Rusia şi consideră că această decizie va avea consecinţe deosebit de grave asupra capacităţii Rusiei de finanţare a războiului din Ucraina, în special pe fondul blocării şi celei mai mari părţi a rezervelor sale valutare. Datele oficiale de la Energy Information Administration (EIA) din cadrul Departamentului Energiei arată că 7,9% din petrolul importat de SUA a venit din Rusia în 2021, în condiţiile în care media anuală din perioada 2007 - 2018 a fost de circa 4,2%.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 15 martie 2022

MACRO NEWSLETTER 15 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 martie 2022

Preţurile de consum din Germania şi-au accelerat creşterea anuală în februarie 2022, până la 5,1%, de la 4,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,9%, după un avans de 0,4% în luna anterioară.

MACRO NEWSLETTER - 14 martie 2022

MACRO NEWSLETTER - 14 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 martie 2022

Preţurile de consum din SUA şi-au accelerat creşterea anuală şi în februarie 2022, până la 7,9%, cea mai mare din ultimii 40 de ani, de la 7,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,9%, după un avans de 0,8% în luna anterioară

Bani pentru tinerii fermieri

Bani pentru tinerii fermieri

G.M.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 martie 2022

Peste 4 milioane de euro vor fi alocate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru proiectele depuse de 14 tineri fermieri care doresc achiziţionarea de utilaje agricole.

MACRO NEWSLETTER 11 martie 2022

MACRO NEWSLETTER 11 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 martie 2022

Preţurile de consum din Cehia şi-au accelerat creşterea anuală şi în februarie 2022, până la 11,1%, de la 9,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare peste aşteptări, de 1,3%, după un avans de 4,4% în luna anterioară. Preţurile...

MACRO NEWSLETTER 10 martie 2022

MACRO NEWSLETTER 10 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 martie 2022

Deficitul comercial al SUA a crescut peste aşteptări în ianuarie 2022, până la 89,7 miliarde de dolari, un nou maxim istoric, de la 82 de miliarde în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,7% a exporturilor de bunuri şi servicii,...

MACRO NEWSLETTER 9 martie 2022

MACRO NEWSLETTER 9 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 martie 2022

Creditul de consum din SUA a crescut semnificativ sub aşteptări în ianuarie 2022, cu 6,8 miliarde de dolari, după o creştere cu 22,4 miliarde în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 6,1%, de la 6% în luna anterioară.

MACRO NEWSLETTER 8 martie 2022

MACRO NEWSLETTER 8 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 martie 2022

Comenzile industriale noi din Germania au crescut peste aşteptări şi în ianuarie 2022, cu o rată lunară de 1,8%, după o creştere de 3% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 7,3%, de la 5,9% în luna anterioară.

MACRO NEWSLETTER 7 martie 2022

MACRO NEWSLETTER 7 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 martie 2022

Producţia industrială din Franţa a crescut peste aşteptări în ianuarie 2022, cu o rată lunară de 1,6%, după o scădere de 0,1% în luna precedentă, iar declinul anual a fost de 1,5%, după o stagnare în luna anterioară.

MACRO NEWSLETTER 4 martie 2022

MACRO NEWSLETTER 4 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 martie 2022

Preţurile producătorilor industriali din zona euro şi-au accelerat creşterea anuală peste aşteptări şi în ianuarie 2022, până la 30,6%, de la 26,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 5,2%, după un avans de 3% în luna anterioară.

Amnistie fiscală pentru transportatori

Amnistie fiscală pentru transportatori

G.M.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 martie 2022

Transportatorii din ţara noastră nu vor mai fi obligaţi să plătească impozitul stabilit prin decizie de impunere de inspectorii ANAF asupra diurnei acordată şoferilor pentru perioada 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a noului act normativ...

MACRO NEWSLETTER 2 martie 2022

MACRO NEWSLETTER 2 martie 2022

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 martie 2022

Volumul vânzărilor retail din Suedia şi-a accelerat creşterea anuală în ianuarie 2022, până la 5,1%, de la 4,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 4,5%, după un declin de 4,1% în luna anterioară.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9729
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2951
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9029
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.7210

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo