Mai poate cineva să repare jucăria stricată a politicii din România?

Amatori sunt mulţi şi fiecare s-a pornit să facă ceva după capul lui, fără să stea prea mult pe gînduri. Te şi miri, de unde atîta hărnicie! Rezultatele intervenţiilor, însă, nu se adună unele cu celelalte iar, ca urmare, operaţiunea de salvare seamănă cu un concurs, fără premii, de sărituri cu capul înainte, din lac în puţ.

"Strada" a reacţionat, pe bună dreptate, la aberaţiile de guvernare cu iz stătut de şmecherie de borfaşi, dar cu consecinţe largi în planul capacităţii societăţii româneşti de a mai deosebi vreodată binele de rău, infractorul de omul cinstit, justiţia de bătaia de joc faţă de adevăr şi lege. În orice democraţie, cît de cît serioasă, însă, folosirea recursului la "stradă" pentru a repara erorile, derapajele şi insuficienţele grave ale politicii şi ale politicienilor ajunşi la guvernare nu poate fi decît o intervenţie de excepţie. Pentru situaţii excepţionale. La noi, tinde să devină o excepţie care se repetă, după modelul patent Caragiale, "nu de multe ori dar, cam des!" Problema principală cu intervenţia străzii este că ea nu poate formula soluţii. Poate doar să spună, celor care, ajunşi la butoanele şi privilegiile puterii, au uitat şi de bunul simţ şi de lege şi de ruşine: GATA, PÎNĂ AICI! În cazul situaţiei curente, strada poate cel mult să oprescă Guvernul să promoveze schimbările de norme şi instituţii din Justiţie, făcute în mod evident cu dedicaţie, oricîte motivaţii deştepte ar găsi acum cineva, aşa cum a făcut-o primul-ministrul Grindeanu, după ce s-a dat alarma la Bruxelles şi a trebuit să dea explicaţii printr-o scrisoare către mai marii de la Uniunea Europeană. Cea de a doua problemă cu "strada" este pericolul manipulării, al escaladării şi al scăpării de sub orice control a violenţei care s-ar putea dezlănţui odată cu derularea pe scară largă de manifestaţii şi contra-manifestaţii, din întîlnirea la cald a mulţimilor pro şi anti. Deja, primul episod a avut loc! Cui foloseşte apariţia în politica din România, "din senin", a echipelor embrion tip "cămăşile brune"? Democraţiei şi covîrşitoarei majorităţi a oamenilor de bună-credinţă din această ţară, cu siguranţă, nu. În acest prim act, rolul aşa zişilor pasionaţi de fotbal şi de bătăi pe scară largă cu forţele de ordine a fost doar cel de a devia cursul şi caracterul manifestaţiilor, de a "convinge" măcar o parte dintre cei prezenţi pe străzi că locurile publice pot deveni periculoase şi, deci, ar face bine să mai stea şi pe acasă!!! Fenomenul poate rămîne la stadiul semnalat de Caragiale, acela de "bătăuşi profesionişti", "forţe neregulate" aflate sub influenţa poliţiei, bune să se bată cu manifestanţii, ori chiar cu poliţia, la nevoie: "Trebuie să-i spunem lui Ghiţă să îngrijească. Mişelul de Caţavencu o să ia diseară cuvîntul ca să ne combată".

Dar, odată scăpat din cutie, între actul întîi şi actul patru, monstrul o poate lua razna rău de tot, aşa cum era cît pe ce să se întîmple, cu ocazia mineriadelor, ori ferească-ne Ăl de Sus, chiar mai rău!

Încercări, la fel de incoerente, de a repara politica au răsărit, după un protocol de acţiune brevetat acum mai bine de un deceniu, din partea "justiţiei", mai precis a procurorilor DNA. După ce au fost sesizaţi de nişte "cetăţeni de bine", înaltele lor vigilenţe au descins la Ministerul de justiţie, căruia îi sunt subordonaţi, de altfel, să ceară ministrului datele relevate despre modul în care s-au născut mult discutatele ordonanţe privind modificarea Codului Penal şi graţierea unor infracţiuni. Acţiunea, confirmată chiar de Procurorul General al României, îi transformă, în acest fel, pe ministrul de justiţie, pe cel de interne şi pe cel de externe (??) în suspecţi de acţiuni în grup infracţional organizat menite să favorizeze infractorii! Nu este clar dacă acţiunea va fi dusă pînă la capăt, dar orice om cu scaun la cap îşi dă seama că un asemenea mod de lucru în lupta anti-corupţie nu mai are nimic de a face nici cu statul de drept, nici cu democraţia, nici cu separaţia puterilor în stat. Desigur, nimeni nu este mai presus de lege, rămîne un imperativ constituţional absolut şi nimeni, cu atît mai mult cei care se află în posturi de demnitate publică, guvernamentale, nu trebuie lăsaţi să îşi exercite atribuţiile cu încălcarea legii. A transforma, însă, DNA-ul şi, mai general, orice instituţie specializată a Ministerului Public în "Cenzor de serviciu" al activităţii politice şi guvernamentale folosind instrumentul definiţiei aproximative a "abuzului în serviciu", cu care operează, încă, Codul Penal din România, este calea sigură către alt regim instituţional şi de guvernare, decît Democraţia. Pe bună dreptate, Curtea Constituţională a cerut ca acest cal de bătaie al activităţii DNA să fie pus în hamurile care i se potrivesc şi de care are nevoie, pentru a evita abuzuri grave de putere, prin folosirea instrumentelor justiţiei. Precizarea făcută de Curtea Constituţională, arată explicit că este nevoie de precizarea expresă, cu încălcarea legii, pentru a califica neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu ca faptă penală. Modificarea, necesară, trebuia să fie demult inclusă în Codul Penal. Nu a fost, iar modul inept, total defectuos politic în care Guvernul Grindeanu a purces la aceast demers, nu justifică aruncarea copilului din copaie, odată cu zoaiele.

În sfîrşit, politica a încercat, ea însăşi, să repare cîte ceva. Preşedintele Iohannis a avut prilejul pe care poate şi l-a dorit, dar cu siguranţă nu a sperat nici în visele sale cele mai optimiste că i se va oferit atît de repede şi de lesne de a se poziţiona în Apărător al Democraţiei şi al Statului de Drept. Reacţia negativă faţă de iniţiativele Guvernului Grindeanu pe Justiţie este justificată, după cum justificate sunt sesizarea Curţii Constituţionale şi bobîrnacul dat Avocatului Poporului. La limită, reacţia pozitivă faţă de manifestaţiile publice împotriva acţiunilor guvernului, deşi departe de a fi strict "canonică", poate fi înţeleasă şi acceptată, întru-un stat mereu "tînăr constituţional, ca al nostru"! Problema este că instituţia Preşedintelui României, în varianta Iohannis, a fragilizat masiv graniţele necesare care despart acţiunile menită să vegheze la buna funcţionare a instituţiilor statului, aşa cum prevede Constituţia, şi războiul politic în care în care se află angajat, declarat, făţiş, cu PSD-ul şi actuala majoritate parlamentară care susţine guvernul Grindeanu.

Tragem linie şi adunăm:

- strada nu poate să repare politica, cel mult să oprească derapajele grave ale guvernării, iar asta doar în condiţii excepţioanale;

- dacă lăsăm procurorii să repare politica, ajungem la altă destinaţie decît Democraţia şi Statul de Drept;

- politica este incapabilă să se repare singură, datorită fragilităţilor, inconsistenţelor şi incoerenţelor Constituţiei şi, mai ales, a modului în care diferiţi actori politici înţeleg să utilizeze şi să abuzeze de prevederile mandatului lor instituţional;

- alţii, din afară, nu vor veni niciodată să repare ceea ce stricăm noi de zor şi cu atîta entuziasm; cel mult vor profita de pe urma situaţiilor dezastruoase pe care le generăm şi în care ne afundăm.

Ce ne mai rămîne de făcut? Cuvîntul-cheie este cel cu care am început aceste rînduri, "amatori". Poate că este timpul să dăm operaţiunea aceasta de reparare şi de reabilitare a politicii din România pe mîna unor specialişti. Nu sunt mulţi prin România, dar se mai găsesc iar, cu ceva expertiză şi ajutor din afară, ar putea fi create condiţiile şi normele necesare pentru ca droşca politicii noastre să apuce şi ea, în sfîrşit, pînă nu e prea tîrziu, pe şleaul normalităţii democratice.