MARIUS ŞCUTA, JLL ROMÂNIA: "Piaţa de birouri se află la un nivel record"

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 13 septembrie 2019

"Piaţa de birouri se află la un nivel record"

Piaţa de birouri se află la un nivel record în capitală şi în ţara noastră, arată cifrele de anul acesta, pentru care se estimează că vor fi livraţi aproape 400.000 de metri pătraţi, a declarat ieri Marius Şcuta, şeful departamentului de birouri al Jones Lang LaSalle (JLL) România, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Domnia sa a afirmat: "Cifrele de anul acesta arată o piaţă record. Piaţa merge foarte bine, în contrast cu informaţiile din afara ţării cum că s-ar apropia o recesiune. Bineînţeles, acest lucru îl auzim deja de un an şi jumătate - doi ani. Semnele din piaţa noastră arată exact contrariul. Nu suntem ca în 2006-2007 când vorbeam doar de un boom pe piaţa de construcţii. Vorbim şi de tranzacţii şi de activitatea companiilor existente. În termeni de livrări suntem peste dublul anului trecut, iar în acelaşi timp avem şi record pe partea de tranzacţii încheiate în piaţă".

Totuşi, a precizat Marius Şcuta, cererea de birouri în rândul companiilor noi a scăzut, aceasta şi din cauza mediului politic incert.

"Cel puţin asta ne spun clienţii care analizează oportunitatea de a deschide un business în România. Foarte multe proiecte au fost puse pe hold sau foarte multe companii au ales alte ţări. Totuşi, marea majoritate a companiilor din România cresc, se extind, îşi aduc noi business-uri sau îşi extind departamentele pe care le au deja în România, şi vorbim de extinderi de pes-te 100-200 de oameni în rândul companiilor de IT şi suport", a spus reprezentantul JLL.

Potrivit unei analize a departamentului de birouri JLL România, circa 370.000 de metri pătraţi vor fi livraţi până la finele anului, după ce în prima jumătate a acestui an livrările de spaţii de birouri au ajuns la aproape 180.000 de metri pătraţi, cu aproape 27% mai mult în comparaţie cu cei 141.800 de metri pătraţi livraţi în întreg anul 2018.

În ceea ce priveşte informaţiile privind o eventuală recesiune, Claudia Cetăţoiu, consultant la JLL România, a precizat că numărul relocărilor în rândul companiilor a scăzut cu aproape 40% în 2019, acesta fiind un semn că firmele sunt atente la costuri şi aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu economia.

"Nu-şi asumă riscuri în condiţiile în care costul de relocare este mai mare", a spus ea.

La rândul său, Marius Şcuta a adăugat: "Noi sperăm să fie doar o corecţie a pieţei. Din punctul nostru de vedere ar fi necesară pe anumite domenii, dar nu credem că criza va avea acelaşi impact ca în 2007-2008. E clar că ori toată lumea este circumspectă şi aşteaptă să se întâmple ceva şi (companiile) îşi domolesc investiţiile, ori chiar urmează să fie o mică corecţie în piaţă".

El a continuat: "Dacă ne uităm la cifre pare că suntem într-un boom. Diferenţa între boom-ul imobiliar (de acum) şi boom-ul din 2004-2005 este că nimeni nu mai construieşte speculativ. Activitatea de dezvoltare este sus-ţinută de activitatea chiriaşilor. Din această cauză rata de neocupare scade, nu creşte. Pentru că activitatea (economică) a chiriaşilor este şi ea într-un trend crescător. Anul acesta avem cele mai bune cifre în Bucureşti şi Româ-nia de când am început să ţinem evidenţa pieţei de real-estate".

Pe piaţa rezidenţială însă, echipa JLL consideră că preţurile sunt exagerat de mari în mod nejustificat, iar în cazul unei recesiuni sau corecţii preţurile pe segmentul rezidenţial ar putea să aibă o cădere similară cu cea din 2008.

De asemenea, analiştii JLL precizea-ză că în ultimii şase ani se observă o stabilizare a chiriilor la spaţiile de birouri după încheierea crizei economice în ţara noastră, la valoarea de 18,5 euro/mp/lună. Totuşi, pachetele de beneficii oferite chiriaşilor s-au redus în ultimul an.

Maria Florea, client director la companie, a mai spus: "Ce mi se pare mie diferit, pentru că am văzut boom şi în 2005-2006 şi apoi am văzut recesiunea, e că acum chiriile sunt sustenabile. (...) Nu mai este atât de speculativ şi nu mai vedem chiriile de 30 de euro/mp/topfloor (din 2005-2006). Nu mai avem acea exagerare de chirii pe care am văzut-o atunci şi asta şi datorită cererii care este, într-adevăr, foarte mare, şi chiriaşii care şi-au dat seama că nu le merge acest business la alte cifre decât acestea din prezent".

Potrivit domnului Şcuta, există posibilitatea să apară corecţii pe termen scurt la chiriile pentru spaţiile de birouri din capitală, cel mai probabil în centru, însă corecţiile vor fi nesemnificative.

Conform reprezentanţilor JLL România, chiar dacă în primul semes-tru livrările au fost mai mari decât în 2018, nivelul ridicat al cererii a determinat reducerea uşoară a ratei medii de neocupare în Bucureşti până la aproximativ 7,5%, de la 8% în urmă cu un an.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. e ca 2019 seamana prea mult cu 2008, de asta investitori, companii au taiat locuri de munca o gramada in occident, vin vesti de recesiune din economii mari ca germania si italia, iar bancile nu o spun, dar finantarea pe expuneri mari e cam pe stop, iar ipo-urile sunt rara avis. la noi, mai vin cu cate o vrajeala subtire baiatul de la hidro ca el face ipo in 2020, ca el cumpara active cez, cand vin alegeri, iar viata lui de sef de companie de stat se poate curma brusc, banii aia pe care ii are hidro in conturi sigur fac cu ochiul astora la guvern, care pot fi "creativi" vezi legea dividendelor anticipate, povestea cu pilonul II si alte taxe.

    din nou, aia de afara simt vantul rece in spinare, pe la noi mai ca lipseste sampania de la masa. asa ca mica corectie numai mica nu o sa fie, oricate speculatii mai incearca "oracolele" astea de prin imobiliare cum e si nenea de mai sus. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031