Programul Operaţional Regional (POR) a ajuns, la data de 15 mai a.c., la un nivel de contractare de 84,9% din bugetul alocat, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Datele oficiale arată că, până la jumătate lunii mai 2012, prin intermediul POR, existau 2.811 proiecte contractate în valoare de 3.164,4 milioane euro prin FEDER, precum şi un nivel al plăţilor totale de 28,6%, echivalentul a 1.065,8 milioane euro. În aceste condiţii, MDRT susţine că POR a atins un nivel de contractare de 84,9% din bugetul alocat.
În şedinţa Comitetului de Monitorizare al Programului Operaţional Regional (CMPOR), desfăşurată la Arad în perioada 24-25 mai, a fost aprobată modificarea programului prin adăugarea în cadrul Axei prioritare 1 a unui nou domeniu major de intervenţie, respectiv "Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a clădirilor". Prin aceasta va fi posibilă finanţarea lucrărilor de creştere a performanţei energetice a locuinţelor şi din fonduri europene, după o schemă de finanţare care este, în prezent, negociată cu Comisia Europeană. CMPOR este structura naţională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional şi strategic în procesul de implementare a Programului Operaţional Regional 2007-2013. Comisia are în componenţă 24 de membri cu drept de vot şi 27 de membri observatori, fără drept de vot, reprezentanţi ai structurilor implicate în implementarea programului şi reprezentanţi ai potenţialilor beneficiari.