MedLife deschide cea mai mare clinică medicală din zona de Nord a Capitalei

F. A.
Companii #Sănătate / 15 aprilie 2010

MedLife anunţă deschiderea Hyperclinicii MedLife Băneasa, cea de-a cincea clinică de mari dimensiuni şi, totodată, cea mai complexă clinică medicală privată din zona de Nord a Capitalei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În exclusivitate pentru clinicile MedLife, Hyperclinica MedLife Băneasa include Centrul de Excelenţă în Proctologie, care oferă o gamă completă de investigaţii şi proceduri aferente specialităţii de proctologie. Potrivit reprezentanţilor MedLife, prima etapă de dezvoltare a Hyperclinicii MedLife Băneasa a necesitat o investiţie de peste 1 milion de euro, urmând ca în perioada imediat următoare, odată cu deschiderea blocului operator, să fie susţinută o altă investiţie în valoare de 1 milion de euro.

"Deschiderea unei noi clinici medicale a venit ca urmare a unui aflux mare de cereri atât din partea abonaţilor care au sedii sau filiale în partea de nord a Capitalei, cât şi a plătitorilor cash, care sunt în număr destul de mare în această zonă. În realizarea acestui proiect am avut în primul rând în vedere calitatea actului medical, siguranţa şi confortul pacientului, iar din acest punct de vedere nu am acceptat niciun compromis. Medical, tehnologic, organizatoric, profesional, dar şi logistic suntem la un nivel absolut compatibil cu orice clinică performantă din Europa. Suntem încrezători în succesul acestei clinici, şi ne aşteptăm ca în primul an de activitate aceasta să atingă o cifră de afaceri de 1 milion de euro şi să crească volumul nostru de pacienţi cu 20%", a declarat Mihai Marcu, Preşedintele Consiliului de Administraţie MedLife.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb