Microsoft România are un nou director general

F. A.
Companii #IT / 20 octombrie 2010

Călin Tatomir nu mai este director general al Microsoft România, funcţia fiind preluată de Ronald Binkofski, care vine din poziţia de director de marketing şi operaţiuni la filiala poloneză a companiei. Călin Tatomir a condus Microsoft România din 2008, în primul an fiscal afacerile au scăzut din cauza crizei, însă în anul fiscal încheiat în vara lui 2010 compania a fost pe plus, relatează Hotnews.

"Acum doi ani, la preluarea funcţiei de Director General al Microsoft România, consideram că este cea mai dorită poziţie din industria IT din România. Astăzi am acelaşi sentiment, întărit de experienţa extraordinară pe care am avut-o ca lider al acestei organizaţii. Sunt mândru de realizările echipei în aceşti doi ani şi sunt optimist cu privire la impactul pe care Microsoft va continua să îl facă în industrie şi în societate", a afirmat Călin Tatomir în comunicatul de presă care îi anunţă plecarea.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb