• Jumătate din suprafaţa arabilă a ţării este nelucrată: 4 milioane de hectare abandonate
Agricultorii care nu îşi lucrează terenurile vor fi penalizaţi, iar beneficiarii de subvenţii vor fi doar proprietarii de terenuri care îşi întreţin suprafeţele, a declarat, pentru BURSA, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.
Ministrul a subliniat că, la ora actuală, după unele estimări, 4 milioane de hectare de teren sunt nelucrate, ceea ce reprezintă aproape jumătate din suprafaţa arabilă a ţării şi peste 30% din suprafaţa agricolă totală.
Mihail Dumitru ne-a explicat: "Avem o mare problemă pentru că există multe terenuri nelucrate sau abandonate de o perioadă lungă de timp. Dacă vrem să folosim această resursă naţională, pământul, trebuie să asigurăm fie o cointeresare a oamenilor ca să folosească terenul mai bine, fie o penalizare a celor care nu îl lucrează. O cointeresare am încercat, prin subvenţionarea terenurilor, şi nu s-a redus deloc suprafaţa abandonată. Acum trebuie să încercam şi cu penalizarea".
Oficialul a menţionat că o forma de penalizare ar urma să fie aplicată şi în cazul proprietarilor de terenuri care şi-au abandonat suprafeţele.
Ministrul Agriculturii ne-a declarat: "Penalitatea va veni prin aplicarea corectă a sistemului de subvenţionare. Suntem obligaţi să dăm subvenţia celor care lucrează terenul agricol sau celor care menţin terenul în bunele condiţii agricole şi de mediu. Constatarea mea că este mulţi nu ţin terenurile în aceste condiţii".
Ministrul a dat de înţeles că sanc-ţiunile ce urmează să fie introduse ar urma să crească proporţional cu valoarea contravenţiei.
Oficialul a sugerat că o soluţie pentru proprietarii de terenuri care nu pot să asigure întreţinerea suprafeţelor ar fi darea în arendă sau vânzarea.
Asta deoarece, foarte probabil, Guvernul intenţionează să aplice şi un impozit pe valoarea reală a terenurilor. Ministrul Agriculturii a precizat: "În momentul în care terenul respectiv are un cost care trebuie plătit, atunci proprietarul va trebui să facă ceva în acest sens. O soluţie ar fi ca proprietarul să îl lucreze şi să obţină un venit care să îi asigure plata acestui cost. O altă soluţie ar fi să îl dea cuiva să îl lucreze şi să încaseze de pe el o valoare echivalentă cu impozitul pe care îl va plăti. Nu în ultimul rând, o altă soluţie ar fi să îl vândă şi să scape de el pentru a nu plăti această taxă. Aceasta este ideea economică care se află în spatele unei asemenea propuneri".
Ministrul a precizat că penalităţile ce urmează să fie introduse vor fi stabilite cu Ministerul Finanţelor.
"Am discutat ideea de a reduce suprafaţa abandonată, nelucrată şi vom lucra împreună la o formă de penalitate astfel încât acest teren să fie folosit productiv în agricultură", a încheiat ministrul Agriculturii.
• Vlădescu susţine penalizarea fermierilor care nu îşi lucrează terenurile
Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a reiterat, ieri, că susţine penalizarea proprietariilor de terenuri agricole care nu îşi lucrează suprafeţele. Oficialul a precizat că nu a discutat momentan acest subiect cu reprezentanţii Ministerul Agriculturii. Ministrul a mai afirmat că agricultura rămâne un domeniu prioritar pentru actuala guvernare, iar o problemă a sectorului o constituie gradul de colectare a impozitelor.
1. O masura proasta.
(mesaj trimis de Ilie în data de 10.02.2010, 13:20)
Ideea de a penaliza pe cei care nu-si lucreaza terenurile reprezinta de departe o idee gresita daca privesti din punctul de vedere al detinatorului de teren sau geniala daca privesti din punctul de vedere al unui mare manipulator de constiinte, dl expert in privatizare BOGDAN BALTHAZAR! Dl Balthazar a lansat ideea ca Romania este un nou El Dorado in domeniul agricol! Ca si cum Romania era proprietatea domniei sale! La fel ca si clientul de la Cotroceni al dlui Aleodor Manolea care a afirmat , dupa o vizita fulger in Germania ,prin 2005 ,ca este destul pamant in Romania ,indemnandu-i pe nemti sa vina si sa cumpere! Parca era mosia domniei sale! Asa si dl ministru Vladescu! Considera Romania mosie proprie! In loc sa impoziteze societatile straine care opereaza discret in domeniul cerealier,obtinand venituri nete de 2mld euro ,creeaza front de lucru dlui Balhazar! Va vom cere demisia in curand dle ministru Vladescu pentru abuz in serviciu si favorizarea evaziunii fiscale facute de societatile straine care opereaza in domeniul agricol Si pentru ca nu sunteti agricultor,este bine sa stiti ca terenul agricol trebuie lasat parloaga din cand in cand, pentru a-si reface potentialul !
2. Ministrii aerieni
(mesaj trimis de Moftangiu în data de 10.02.2010, 16:34)
Ministru Mihai Dumitru e venit cu pluta din cosmos.
El are impresia, ca si Flutur, ca arendasii se roaga de oameni sa-si dea pamantul in arenda si taranii prefera sa-l tina parloaga.
Nu domnilor, nimeni nu vrea ia pamant in arenda sa-l lucreze.
Cine-l cumpara o face in scop speculativ.
Nu se lucreaza pamantul pentru ca taranii au fost descurajati prin concurenta neloilala incurajata de stat prin dobanzi subventionate la fostele IAS-uri in anii '90, prin scutiri de taxe vamale acordate clientelei politice gen Trita Fanita si nu in ultimul rand prin disparitia pietei, respectiv a zootehniei.
Daca statul se obliga sa preia productia contracost si sa ofere pe produse o suma care sa acopere costurile si un profit de 5-10% cu siguranta ca pamnatul s-ar cultiva.
La ora actuala se plateste impozit pe teren si daca oamenii nu-l cultiva este pentru ca nu-i rentabil.
Cat poate fi suprataxa? Ca oameii sa cultive terenul ar trebui sa fie peste pierderea estimata.
Daca nu au cui sa vanda productia pierderea estimata este egala cu costurile.
Cam la nivelul respectiv ar trebui sa fie supraimpozitarea ca taranii sa cultive terenul.
3. Esecul pariului cu agricultura!
(mesaj trimis de albescu în data de 10.02.2010, 17:21)
Din nefericire aici s-a ajuns prin redobandirea terenurilor de catre cetateni care nu-l pot lucra. Fie s-a gresit atunci cand in paralel nu s-a luat nici o masura ca sa se dea si unelte celor care au primit pamant fie ca nu s-a impulsionat prin masuri fiscale exploatarea pamentului. Nu cred ca lipsa prelucrarii pamentului trebuie penalizata, cred ca e un abuz, trebuie regandit sistemul fiscal de impozitare a propretatii.