MINISTRUL ENERGIEI:  "Vom salva, într-un fel sau altul, Complexul Energetic Hunedoara de la faliment"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 mai 2016

Riscul de faliment în privinţa Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, dar, într-un fel sau altul, compania va fi salvată, fiind identificate deja soluţii concrete, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

Domnia sa a precizat: "Riscul de faliment în privinţa Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, din momentul în care Complexul, constatând acest lucru, a şi solicitat instanţei să îi ofere o protecţie juridică, pentru a se putea restructura. Ceea ce instanţa a constatat este că Hotărârea emisă de prima instanţă trebuie rejudecată. Aşteptăm motivarea instanţei. Este foarte important să ştim ce anume a stat la baza acestei opinii a Curţii de Apel. Pot să fie o multitudine de motive. O să aşteptăm să vedem care este motivarea. Ministerul (Energiei, n.r.) nu face decât să asigure că această companie continuă să funcţioneze, că se va restructura. Pot să vă asigur că, într-un fel sau altul, noi vom salva Complexul Energetic Hunedoara, pentru că am anunţat deja că am identificat şi soluţii concrete. Cum o vom face din punct de vedere tehnic, cu ce instrumente legale, rămâne de văzut".

Oficialul a adăugat, totodată, că ministerul de resort trebuie să asigure funcţionarea Complexului Energetic Hunedoara şi continuarea procesului de reformă pentru asigurarea securităţii energetice a României.

"Există un risc ca societatea să fie atacată prin alte demersuri din partea altor operatori economici cu privire la executarea unui tip de creanţe. Ceea ce noi facem este să asigurăm funcţionarea ei şi continuarea procesului de reformă, astfel încât să asigurăm securitatea energetică a României. Sigur, ne-am fi dorit să o facem în circumstanţe mai facile, fără să avem un proces juridic aşa de sinuos", a mai spus Grigorescu, citat de Agerpres.

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis săptămâna trecută apelul formulat de Sindicatul "Noroc Bun" Petroşani împotriva sentinţei prin care Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), aceasta fiind anulată şi cauza trimisă spre rejudecare la instanţa de fond.

Tribunalul Hunedoara admisese, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvenţă a CEH, urmând ca, potrivit acestei instanţe, de punerea în practică a acesteia să se ocupe Casa de insolvenţă GMC SPRL Craiova.

În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de angajaţi la termocentralele Mintia şi Paroşeni, precum şi la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb