"Murfatlar" întinereşte 60% din suprafaţa totală de vie

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 27 august 2010

Ca şi strategie pentru depăşirea crizei, "Murfatlar" va lua măsuri pentru menţinerea consumului la cote normale, astfel că preţurile vor fi menţinute la un nivel acceptat de consumator. De asemenea, compania se va dezvolta pe segmente noi de piaţă, cu potenţial în această perioadă. "Murfatlar" derulează un plan investiţional, eşalonat pe o perioadă mai lungă de timp, care urmăreşte creşterea productivităţii şi scăderea costurilor.

Ca şi strategie pentru depăşirea crizei, "Murfatlar" va lua măsuri pentru menţinerea consumului la cote normale, astfel că preţurile vor fi menţinute la un nivel acceptat de consumator. De asemenea, compania se va dezvolta pe segmente noi de piaţă, cu potenţial în această perioadă. "Murfatlar" derulează un plan investiţional, eşalonat pe o perioadă mai lungă de timp, care urmăreşte creşterea productivităţii şi scăderea costurilor.

Viile "Murfatlar" se află într-un amplu proces de întinerire demarat în urmă cu trei ani. Acesta vizează soiuri roşii de struguri, "Fetească Neagră", "Pinot Noir" şi "Merlot". Programul continuă şi în prezent, doar în 2007 şi 2008 investiţiile ridicându-se la 4,1 milioane de euro. Banii au fost destinaţi replantării a 335 hectare de viţă de vie, potrivit Laurei Muşat, PR Manager "Murfatlar" România. Programul de reconversie poate fi accesat până în anul 2014. Astfel, compania va accesa fonduri europene până la final. "Intenţionăm să replantăm circa 60% din suprafaţa actuală pe care o deţinem. În primăvara anului 2009, am replantat aproximativ 175 de hectare de vie, cu un cost aferent care se cifrează în jurul a 2,8 milioane de euro", ne-a precizat doamna Muşat. În anul curent, au fost, de asemenea, replantate circa 175 de hectare, investiţia ridicându-se la 2,8 milioane de euro.

"Murfatlar face vin de aproape 2000 de ani pe cele aproximativ 3000 de hectare situate în Podişul Dobro­gei, reprezentând cea mai mare suprafaţă cultivată cu viţă de vie din Româ­nia, care aparţine unui singur producător. Plaiurile viticole se întind în zonele localităţilor Murfatlar, Valul lui Traian, Poarta Albă, Siminoc şi Valea Dracilor.

Suprafaţa de vie tânără deţinută de companie ajunge la 685 de hectare.

"Murfatlar" a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 170 milioane lei, în anul în curs fiind preconizată o valoare similară a afacerilor companiei. "Deşi condiţiile economice sunt mult mai dificile, am reuşit să ţinem afacerile la acelaşi nivel. Partea grea, însă, va veni mai ales în a doua parte a anului, când noile măsuri economice îşi vor face efectul negativ în consum", ne-a menţionat Laura Muşat.

Referitor la producţie, reprezentanţii societăţii estimează, pentru anul 2010, o uşoară scădere din punct de vedere cantitativ, aceasta fiind influenţată de alternanţa fenomenelor climaterice de ploi, furtuni şi caniculă. În 2009, au fost produşi 30 milioane de litri de vin, dintre care 9 milioane de litri vin roşu şi 21 milioane de litri vin alb. Sursa citată ne-a precizat că fenomenele menţionate mai sus influenţează producţia cantitativă de struguri, neinfluenţând, însă, "calitatea vinului ce va purta anul 2010 pe etichetă".

Din producţia "Murfatlar", aproximativ 15% merge la export, (exportul reprezintă circa 10% din cifra de afaceri), SUA şi Israel rămânând pieţele principale. "Mai nou, avem vânzări foarte bune în Italia, Spania, Anglia, datorită comunităţilor de români din aceste ţări. Suntem prezenţi în reţele din Spania şi Polonia. China, de asemenea, este o piaţă foarte importantă, ca şi Rusia, pe care am reuşit să intrăm recent. Dorim să creştem în ritm accelerat exporturile, prin focusarea pe pieţele existente (cu un plus pentru China şi Rusia), precum şi prin identificarea de noi pieţe de desfacere, cum ar fi statele din Europa Centrală. Obiectivul este ca în 2-3 ani să avem circa 30-40% export, raportat la cifra de afaceri, iar pentru 2010 estimăm ca exportul să atingă 3 milioane de euro".

Gamele exclusiviste "Murfatlar" au preţuri pornind de la 25 de lei până la 100 de lei. Vinurile vechi pornesc de la 150 de lei şi ajung la câteva sute de euro.

Consumul de vin îmbuteliat din România a crescut de la 3-4 l/cap de locuitor la 4,5 l/cap de locuitor. Evoluţia este un lucru bun, însă consumul de vin îmbuteliat este cu mult mai redus comparativ cu Franţa, Italia sau Spania, unde consumul este de 10 până 15 ori mai mare, ne-a spus Laura Muşat: "Estimăm că piaţa de vin va fi afectată, iar cel mai mare pericol vine din zona pieţei < fără taxe > - vin, ţuică şi orice alte băuturi făcute în casă, plus diverse alte băuturi contrafăcute. Aceste băuturi vor câştiga o cotă din ce în ce mai mare, iar producătorii de vin, în condiţiile actuale, vor putea face faţă acestei concurenţe foarte greu".

În condiţiile în care veniturile scad continuu, consumul de vin este afectat atât cantitativ, dar mai ales din punct de vedere valoric, ne-a spus doamna Muşat, precizând că, în primul trimestru al lui 2010, piaţa a scăzut cu cel puţin 10%, mai mult decât în 2009: "Trendul de scădere se va menţine cel puţin în următoarele două trimestre. Sperăm la o revenire a consumului abia din toamnă, asta numai în cazul în care nu vor apărea măriri de taxe sau altele din aceeaşi categorie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb