Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA (CN APM SA) a iniţiat demersurile în vederea lansării procedurii pentru selectarea proiectantului care va realiza studiul de fezabilitate pentru realizarea lucrărilor de infrastructură, căi de acces şi utilităţi în vederea dezvoltării de terminale specializate în Portul Constanţa Sud - Molurile 3 S şi 4 S, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei.
Dezvoltarea molurilor 3 şi 4 va deschide noi oportunităţi pentru porturile maritime româneşti, proiectul având un impact economic important, însemnând extinderea Portului Constanţa, noi suprafeţe unde se vor dezvolta terminale specializate şi centre logistice şi de producţie.
Proiectul va fi finanţat din fonduri europene, valoarea acestuia fiind estimată la 500 milioane euro, iar execuţia lucrărilor va dura 4 ani.
Realizarea celor două moluri în zona de sud a Portului Constanţa înseamnă câştigarea din mare a noi suprafeţe de teren, dezvoltarea a 11 dane de mare adâncime unde vor putea acosta nave de mare tonaj, 70 hectare de platformă de operare şi 36 hectare de zone logistice. În configuraţia propusă se vor obţine, în molul 3, 45 hectare platforme de operare, 11 hectare de zonă logistică, 7 dane de mare adâncime, de până la 16,5 metri. În Molul 4 se vor dezvolta 4 dane de mare adâncime, aproximativ 25 hectare de platforme de operare şi 15 ha de zonă logistică.
Realizarea acestui obiectiv de investiţii va conduce la creşterea capacităţii de transport maritim de mărfuri si implicit la creşterea volumului schimburilor comerciale, se mai arată în comunicatul de presă citat. În acelaşi timp, prin dezvoltarea infrastructurii portului şi demararea unor lucrări de asemenea impact se vor crea noi locuri de muncă.
Extinderea Portului Constanţa prin crearea unor dane de mare adâncime şi terminale suplimentare de operare va genera oportunitatea dezvoltării unor noi linii comerciale de navigaţie.
Amintim că, în urmă cu doi ani, finanţarea respectivei investiţii de către Uniunea Europeană a fost blocată de către factorii decizionali de la Bruxelles. La vremea respectivă, deşi infrastructura portuară aparţine statului şi este concesionată operatorilor privaţi, oficialii Comisiei Europene susţineau că CN APM SA nu poate să facă din fonduri europene investiţii pe propriul teren, deoarece de ele ar beneficia operatorii privaţi şi asta ar fi constituit un ajutor de stat ce nu putea fi acceptat de Bruxelles.
Se pare că, între timp, odată cu noua componenţă a Comisiei Europene, viziunea factorilor de decizie de la Bruxelles este cu totul alta şi finanţarea construirii celor două moluri din Portul Constanţa Sud va intra în linie dreaptă. De altfel, construirea molurilor 3 şi 4 se află pe lista de obiective pentru care CN APM SA doreşte finanţare europeană pe cadrul financiar multianual 2021-2027. Pe lista respectivă se mai află extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 şi joncţiunea cu podul rutier CDMN, extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 10 bis şi Poarta 10, extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare, consolidarea, stabilizarea şi amenajarea falezei Portului Constanţa între porţile de acces 3 şi 7, modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice, pod rutier peste canalul de legătură şi racorduri cu reţeaua de drumuri.
La ora actuală, în Portul Constanţa îşi desfăşoară activitatea aproximativ 1000 de agenţi economici.