O baterie uşor lovită înseamnă daună totală pentru automobilele electrice

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 24 martie 2023

O baterie uşor lovită înseamnă daună totală pentru automobilele electrice
Călin Rechea

Propaganda verde agresivă face totul pentru a ne convinge că automobilele electrice sunt viitorul şi calea obligatorie de urmat pentru reducerea emisiilor de CO2, indiferent de ceea ce se întâmplă înainte de ieşirea maşinii de pe linia de asamblare.

Toată această poveste cu unicorni roz a primit recent o lovitură neaşteptată, în special din punct de vedere al sursei.

Agenţia de ştiri Reuters a scris recent că "în cazul multor vehicule electrice, nu există nicio modalitate de a repara pachetele de baterii uşor avariate în urma accidentelor, ceea ce obligă companiile de asigurări să treacă în categoria daunelor totale maşini cu puţini kilometri parcurşi, ceea ce duce la creşterea primelor şi reduce substanţial câştigurile obţinute prin trecerea la electricitate".

Apoi este atacat însuşi conceptul de "economie circulară", în condiţiile în care bateriile care nu pot fi înlocuite se "acumulează" în depozitele de fier vechi, deoarece nu pot fi reciclate. "Această lacună nu a fost raportată până acum şi este deosebit de costisitoare în ceea ce ar trebui să fie o economie circulară", subliniază agenţia de ştiri.

"Cumpărăm maşini electrice din motive de sustenabilitate, însă un automobil electric nu este foarte sustenabil dacă trebuie să arunci bateria după o coliziune minoră", a declarat Matthew Avery, director de cercetare la Thatcham Research, pentru Reuters.

În timp ce unii producători, precum Ford sau General Motors, au declarat că au făcut progrese în ceea ce priveşte repararea pachetelor de baterii, Tesla s-a concentrat mai mult pe reducerea costurilor, iar aceasta a presupus includerea bateriei în structura automobilului. După cum scrie Reuters, noile pachete de baterii de la Tesla "au un grad de reparabilitate zero".

Consecinţa imediată este creşterea primelor de asigurare, pe fondul creşterii numărului de automobile electrice din circulaţie şi a reticenţei producătorilor de a oferi informaţii privind structura bateriilor.

"Numărul cazurilor va creşte, iar problema bateriilor devine crucială", a declarat Christoph Lauterwasser, director general al institutului de cercetare Allianz Center for Technology, pentru Reuters.

Expertul german a mai subliniat că "în producţia de baterii pentru vehicule electrice se emite mult mai mult CO2 decât pentru modelele pe bază de combustibili fosili, ceea ce înseamnă că vehiculele electrice trebuie să fie conduse mii de kilometri înainte de a compensa aceste emisii suplimentare", iar "dacă arunci vehiculul într-o fază incipientă, ai pierdut tot avantajul în ceea ce priveşte emisiile de CO2".

Datele de la Synetiq, cea mai mare companie de reciclare a automobilelor din Marea Britanie, arată o creştere puternică a numărului maşinilor din "zona de izolare" în ultimele 12 luni, după cum mai scrie Reuters. Izolarea este necesară în cazul maşinilor electrice din cauza pericolului de incendiu.

Numărul maşinilor electrice preluate de Synetiq a crescut de la o duzină la fiecare trei zile până la 20 pe zi, în condiţiile în care "în Marea Britanie nu există facilităţi de reciclare a bateriilor pentru vehicule electrice", după cum arată Reuters. Soluţia adoptată până acum este depozitarea bateriilor în containere.

Agenţia de ştiri mai scrie că "reglementările recent adoptate de UE privind bateriile nu abordează în mod specific repararea bateriilor", însă "Comisiei Europene i s-a cerut să încurajeze standardele pentru facilitarea întreţinerii, reparării şi reconversiei".

Dar oare toate aceste reglementări nu ar fi trebuit să existe înainte de forţarea adoptării automobilelor electrice, inclusiv prin subvenţii care nu au nicio justificare economică? Unde sunt experţii în planificare centralizată din Comisia Europeană şi cum îşi justifică existenţa comisarii europeni multilateral dezvoltaţi, care ne promit un viitor electric şi luminos?

Ştirea de la Reuters privind bateriile maşinilor electrice ar trebui să provoace panică în rândul societăţilor de asigurări de la noi, mai ales a celor cu expunere mare pe Bucureşti, unde obiceiul locului este să ai cel puţin trei rînduri de borduri suprapuse, care "atentează" direct la integritatea pachetelor de acumulatori.

Ce s-ar putea face, la nivel global, pentru a rezolva problema casării integrale a unui automobil electric din cauza deteriorării uşoare a bateriei?

Poate că soluţia vine din vremurile de început ale automobilelor, când proprietarii erau obligaţi să meargă cu o viteză foarte mică în spatele unui antemergător care purta un steag.

Steagul poate avea culorile curcubeului în zilele noastre, iar astfel nu se vor atinge doar numeroase ţinte corecte din punct de vedere politic, ci se va face şi un pas foarte mare către "oraşul de 15 minute", prin creşterea popularităţii mersului pe jos.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Scopul masinilor electrice nu a fost niciodata ecologia, era doar nevoie de o tinta falsa pentru eliminarea mobilitatii individuale. Odata industria auto desfiintata, doar privilegiatii vor mai dispune de vehicule personale, restul doar transport in comun pe rute prestabilite, eventual cu programare prealabila sa evitam risipa.

    1. Oculta ne vrea in casa si-ncolonati pe strada, daca se poate cat mai putini, catre zero, sa evitam risipa.

      "oculta" nu te vrea inchis in casa si facand economie tinfoil hat ce esti! "oculta" vrea sa consumi sa consumi sa cheltui sa imprumuti sa muncesti cat mai mult...asta este modelul de afaceri mondiale de zeci de ani, imbraca arunca ,ia alt telefon alta masina, mananca pana nu mai poti etc etc etc

      Nu oculta, ci calicia si epatarea ne imping sa consumam tot mai mult si mai scump.

      Nu ne obliga nimeni sa bagam in noi ca vitele si nici sa schimbam masinile si mobilele ca pe sosete. Problema principala este la noi, nu in alta parte. 

      discuta cu anonimul de la 1 si ajungeti la un acord.

      vorbesti prostii. de calibru. se vede ca ti-a afectat iq-ul cantitatea mare de co2 inhalata; poate o fi de la miile de dieseluri 2nd importate? e comic, daca n-ar fi trist. si pagubos. singurii care au de castigat din 'economia circulara' cu termicele sunt Medlife, Regina Maria & co unde toti imbuibatii si 'educatii' isi fac abonamente. trist. dar este rezultatul lipsei educatiei. :(

      bv, trancariciurile electrice nu mai tin 20 de ani ca masinile cu combustie interna, dupa 8 ani le arunci cu tot cu baterii!

      Criza din 2008 a lăsat semne adânci în industria auto, cvasi-naționalizată. Era nevoie de o motivare a schimbării parcului auto, de acordare a unor subvenții substanțiale către aceeași industrie auto.

      Atât au mai repetat marotele cu co2 de au ajuns papagalii chiar să le creadă. :)

      După atâtea investiții și subvenții, parcul auto din UE se apropie de 1% electrice. Sper că acum ești mai sănătos! :)))) 

    Deocamdata trecerea la full electric este nesustenabila economic si ecologic, vedeti studiul facut de Volvo.

    1. sa creasca putin rabla plus si devine sustenabil. :) full sustenabil. pe urma rabla ++, sa schimbam electrica. cum de unde bani? accize! pe apa. si asa, practic, am introdus motorul cu apa, viusul de secole al inginerului roman.

    hai sa zicem ca e lovita bateria bre. acum depinde si cine o loveste si daca e masina asigurata si daca asiguratorul nu a fugit cu banii. ca daca a fugit cu banii atunci dauna totala e pentru toata lumea, inclusiv pentru ala care time cu ursu ! o baterie de 27 de kw ca cea de la un spring poate fi folosita la un sistem fotovoltaic foarte usor si valoreaza in jur de 10.000 de euro.

    Cine-si cumpara Tesla isi asuma, sau are grija(sunt si alte electrice mai ieftine). volkswagen a spus ca in 2 ani scoate o masina full electric la 25000 .minus rabla 13000 . Nu-i rau, fiind si consumul la jumate.

    Ca sa ajungi sa lovesti bateria, care-i sub masina deja aia oricum si la o ICE e dauna totala.

    Ceea ce majoritatea soferilor nu patesc intr-o viata de om. 

    1. Serios? Nu găsești gropi sau borduri in Romania?

      Ai daună totală la o termica daca intri in gropi sau borduri? Ia-ți permisul, capătă niște experiență și te așteptăm cu alte comentarii. 

      Saracul de el, nu pricepe ca fortele G sunt distructive. Nu trebuie sa se deformeze otelul incepand de la capota pana la scaunul soferului ca sa fie declarata bateria "moarta". Este suficient sa se deformeze 10-20 cm masina si este ca si cum ai scapat bateria pe jos de la un metru. Mai este functionala o baterie care a trecut prin asa soc? Nu si daca vrei sa iti vezi masina in flacari, eventual cu tine in ea.

      E un băiat din Norvegia care a lovit șasiul unei Tesla de o bordură. La service i-au spus că-l costă 20 k euro. :)

      Haida de am experienta de m-am plictisit de condus. Am bagat vreo 500000 km pn acum. Si abia astept sa-mi iau o electrica(de preferat TESLA) dc o sa-mi permit.

      Sigur o să-ți permiți dacă mergi cu o rablă cu motorul calat. :)))))))

    "O baterie uşor lovită înseamnă daună totală pentru automobilele electrice":-)...iar la un motor ICE este suficient sa nu aiba racirea functionala sau suficient ulei (nu lipsa) si l-ai calat...prefer o Tesla:-)

    1. Ce hârb ai avut de ți s-a calat? :)

      O electrică la data predării către cumpărător a emis CO2 în timpul producției cât exploatarea unei termice 200 000 km. 

      Tu preferi o Tesla care e potențial daună totală după 10 000 km.

      Dar preferi pentru că ai trotinetă. 

      Habarnist semidoct...o masina electrica este practic fara mentenanta 1 milion de km...unde mai pui ca se incarca singura, gratis, in timp ce stau in piscina, fara poluare, revizii, schimb de ulei, segmentari, pret la benzina care creste zilnic:-)...unii insa au mirosul de benzina in sange...but not me:-)

      Habarnist imbecil.... o revizie la electrica fara mententanta te lasa in coorul gol, anvelopele de camion trebuie schimbate față-spate si după 1 an, aruncate. :) Nicio electrica nu se incarca singura, trebuie sa-i bagi cordonul, la fel ca la termice, doar ca stai ca prostul la piscina, hotel, supermarket, pe unde te-ai nimerit cu bateria goala. :)

      Pretul la benzina scade serios de ceva timp, cel la curent, creste serios. :))))

      Da-te cu trotineta si cand ai sa te faci mare, informeaza-te inainte de a te ruina financiar. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb